Blestemul
Aspect
Blestemul
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
- Pe cel deal, pe cel colnic
- Trece-o pruncă ș-un voinic,
- Voinicelul hăulind
- Și pe murgul netezind,
- Iar pruncuța suspinând
- Și din guriță zicând:
- „Ia-mă, bădiță, călare
- Că nu mai pot de picioare.
- Drumu-i greu și grunțuros,
- Nu mai pot merge pe jos!"
- „Puiculiță, chip frumos,
- Eu te-aș lua bucuros,
- Dar mi-e murgul sprintenel
- În picioare subțirel,
- Murgu-i mic și drumu-i greu,
- Abia duce trupul meu,
- Trupul cu păcatele,
- Mijlocul cu armele."[1]
- „Nu ți-e milă și păcat!
- De la părinți m-ai luat,
- Și-n răi codri m-ai băgat!
- Dare-ar Domnul Dumnezeu
- Să fie pe gândul meu!
- Să te duci, bădiță, duci
- Pân-îi pica rob la turci,
- Cu picioarele-n butuci
- Și cu mâinile-n cătuși!
- Să te-ajungă dorul meu[2]
- Unde-a fi drumul mai greu!
- Să te bată jalea mea
- Unde-a fi calea mai grea!
- Murgul să se poticnească,
- În creștet să te trântească,
- Mâna dreaptă să-ți sclintească,
- Mâna stângă
- Să ți-o frângă,
- Să ții dârlogii cu dinții,
- Să mi te plângă părinții,
- Să te-nsori de nouă ori[3]
- Ca să faci nouă feciori.
- Să te mai însori o dată
- Ca să faci numai o fată...
- Ei să treacă șuierând
- Când te-ar auzi plângând,
- Ea în palme să-ți tot cară
- Apă tulbure ș-amară.
- Tu să bei, să bei mereu
- Gândind la blestemul meu![4]
Note
[modifică]- ↑ Pistoalele, paloșul sau iataganul se purtau înainte într-o chingă lată de curea țintuită ce se numea seleaf (cuvânt turcesc) și care cuprindea mijlocul trupului.
- ↑ Pentru cine înțelege puterea dorului, nu poate fi blestem mai amar decât acela exprimat cu atâta poezie în strofa aceasta. Dorul ce alungă pe călător și jalea ce îi bate sufletul reprezintă o imagine de o rară frumusețe.
- ↑ '„Mulțimea copiilor, averea omului", zice românul.
Partea aceasta a blestemului e cu atât mai cruntă, că ea atinge una din credințele cele mai scumpe românului, menindu-i nouă feciori nepăsători de suferințele părintelui lor.
Românii au multă dragoste pentru copii. Când un copil e singur la casa omului, el este numit unicelul; când sunt doi, ei sunt chemați ochii capului; iar dacă moare vreunul, părinții zic plângând că l-a îndrăgit Dumnezeu. - ↑ În locul acestui vers, unii cântăreți zic: „Câte lacrimi am plâns eu".