Biblia/Vechiul Testament/Rugăciunea regelui Manase/Capitolul 1

Sari la navigare Sari la căutare
←←Cartea a treia a Macabeilor, Capitolul 7 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Rugăciunea regelui Manase, Capitolul 1)
Noul Testament, Matei, Capitolul 1→→


  1. "Doamne, Atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, și al seminției celei drepte a lor,
  2. Cel care ai făcut cerul și pământul cu toată podoaba lor,
  3. Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul și l-ai pecetluit cu numele Tău cel înfricoșător și slăvit,
  4. Înaintea Căruia toate se tem și tremură din pricina atotputerniciei Tale,
  5. Pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale și nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoși!
  6. Însă nemăsurată și neajunsă este și mila făgăduinței Tale,
  7. Căci Tu ești Domnul cel Preaînalt, bun, îndelung-răbdător și mult-milostiv, Căruia Îi pare rău de răutățile oamenilor.
  8. Tu, Doamne, după mulțimea bunătății Tale, ai făgăduit pocăință și iertare celor care Ți-au greșit și după mulțimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăință păcătoșilor spre mântuire. Așadar Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepți, n-ai pus pocăință pentru cei drepți: pentru Avraam și Isaac și Iacov, care nu Ți-au greșit Ție, ci ai pus pocăință mie, păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării.
  9. Multe sunt fărădelegile mele și nu sunt vrednic a căuta și a privi înălțimea cerului din pricina mulțimii nedreptăților mele.
  10. Strâns sunt eu cu multe cătușe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu și nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat și am făcut rău înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni și am înmulțit smintelile.
  11. Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta,
  12. Am păcătuit, Doamne, am păcătuit și fărădelegile mele eu le cunosc,
  13. Însă cer, rugându-Te: Iartă-mă Doamne, iartă-mă și nu mă pierde în fărădelegile mele și nici nu mă osândi la întuneric sub pământ,
  14. Căci Tu ești, Dumnezeule, Dumnezeul celor care se pocăiesc. Arată-Ți peste mine bunătatea Ta, mântuindu-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta.
  15. Și Te voi preaslăvi în toate zilele vieții mele. Căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cerești și a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!"


▲ Începutul paginii.