Biblia/Vechiul Testament/Plângerile lui Ieremia/Capitolul 4
- O, cum s-a întunecat aurul, și cel mai curat aur și-a schimbat fața; pietrele nestemate vărsate au fost la colțul tuturor ulițelor!
- Feciorii Sionului, cei mai de seamă altădată, cântăriți cu aur, cum au ajuns să fie socotiți ca vasele de lut, lucru de mână de olar!
- Chiar și șacalii își dau sânul, ca puii lor să sugă, dar fiica poporului meu ajuns-a crudă, ca struții în pustiu.
- Din pricina setei lipitu-s-a limba sugaciului de cerul gurii lui; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o întinde.
- Cei care mâncau odinioară mâncăruri alese cad de foame pe ulițe; cei care au fost crescuți în purpură stau trântiți în gunoi.
- Vina fiicei poporului meu a fost mai mare decât a Sodomei, prăbușită într-o clipă, nu de mână omenească.
- Căpeteniile ei erau mai strălucitoare decât zăpada, mai albe decât laptele; trupul lor era mai roșu decât mărgeanul, ca safirul era înfățișarea lor.
- Chipul lor a ajuns mai negru decât funinginea, pe ulițe nu-i poți cunoaște; pielea lor s-a zbârcit pe oase, s-a uscat ca o așchie de lemn.
- Mai fericiți au fost cei care au căzut de sabie, decât cei morți de foame, care se prăpădesc încet, doborâți de lipsa roadelor de pe câmp.
- Femeile, deși miloase, au fiert cu mâinile lor copiii și i-au mâncat în vremea căderii fiicei poporului meu.
- Sfârșit-a Domnul mânia, vărsat-a pe deplin urgia aprinderii Lui; și în Sion a aprins un fac care l-a mistuit.
- Nici n-ar fi putut să creadă regii pământului și toți locuitorii lumii că vrăjmașul și apăsătorul ar putea să intre pe porțile Ierusalimului!
- Dar s-a întâmplat, din pricina păcatelor profeților (mincinoși) și a fărădelegilor preoților, care au vărsat în mijlocul lui sângele celor drepți.
- Pe ulițe rătăceau pătați de sânge, și nimeni nu se atingea de hainele lor.
- "Păziți-vă! Un necurat!" Striga lumea după ei. "Fugiți, la o parte, nu-i atingeți!" Și dacă mai voiesc să rătăcească undeva - se zicea printre neamuri - n-ar trebui să rămână aici!
- Fața plină de mânie a Domnului i-a risipit pe ei. Pe preoți nimeni nu-i mai lua în seamă, de bătrâni nu se îndura.
- Și ochii noștri se sting de supărare, așteptând zadarnic un ajutor! Din turnul nostru ne-am uitat departe spre un popor al cărui ajutor nu vine.
- Și pândeau pașii noștri ca să nu umblăm prin piețele noastre. Sfârșitul nostru se apropia, sosise!
- Prigonitorii noștri erau mai iuți decât vulturii de pe cer; umblau după noi prin munți, ne pândeau în pustiu.
- Suflarea vieții noastre, unsul Domnului, a fost prins în groapa lor - acela despre care noi ziceam: "La umbra lui vom viețui printre popoare".
- Bucură-te și te veselește, fiica Edomului, tu care locuiești în pământul Uț; și la tine va veni cupa; vei bea și te vei lăsa goală.
- Fărădelegea ta, o, fiică a Sionului, s-a sfârșit; la fel robia. Dar ție îți cercetează păcatele, o, fiică a Edomului, și dă pe față fărădelegile tale!
| ▲ Începutul paginii. |