Biblia/Vechiul Testament/Numerii/Capitolul 25
Aspect
- Atunci s-a așezat Israel în Sitim, dar poporul a început să se spurce, păcătuind cu fetele din Moab.
- Că acestea îi chemau la jertfele idolilor lor și mânca poporul din acele jertfe și se închina la dumnezeii lor.
- Așa s-a lipit Israel de Baal-Peor, pentru care s-a aprins mânia lui Dumnezeu asupra lui Israel.
- Și a zis Domnul către Moise: „Ia pe toate căpeteniile poporului și le spânzură de copaci pentru Domnul înainte de asfințitul soarelui, ca să se abată de la Israel iuțimea mâniei Domnului”.
- Atunci a zis Moise către judecătorii lui Israel: „Ucideți fiecare pe oamenii voștri care s-au lipit de Baal-Peor”.
- Dar iată oarecare din fiii lui Israel a venit și a adus între frații săi o madianită, în ochii lui Moise și în ochii întregii obști a fiilor lui Israel, când plângeau ei la ușa cortului adunării.
- Atunci Finees, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, văzând aceasta, s-a sculat din mijlocul obștii și, luând în mână lancea sa,
- A intrat după israelit în sălaș și i-a străpuns pe amândoi, pe israelit și pe femeie, în pântece; și a încetat pedepsirea fiilor lui Israel.
- Cei ce au murit de pedeapsa aceasta au fost douăzeci și patru de mii.
- Și a grăit Domnul cu Moise și a zis:
- „Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind între ei pentru Mine, și n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea;
- De aceea spune-i că voi încheia cu el legământul Meu de pace,
- Și va fi pentru el și pentru urmașii lui de după el legământ de preoție veșnică, căci a arătat râvnă pentru Dumnezeul său și a ispășit păcatul fiilor lui Israel”.
- Numele israelitului ucis, care a fost omorât cu madianita, era Zimri, fiul lui Salu, căpetenia seminției lui Simeon;
- Iar numele madianitei ucise era Cozbi, fiica lui Țur, căpetenia unei seminții ieșită dintr-o casă patriarhală din Madian.
- Și a grăit Domnul cu Moise și a zis: „Vorbește fiilor lui Israel și le zi:
- Socotiți pe Madianiți dușmanii voștri și omorâți-i, bateți-i, că s-au purtat cu voi dușmănos întru vicleșugul lor,
- Ademenindu-vă cu Peor și cu Cozbi, sora lor, fiica unei căpetenii a Madianiților, care a fost ucisă în ziua urgiei celei pentru Peor”.
▲ Începutul paginii. |