Biblia/Vechiul Testament/Ieșirea/Capitolul 32
Aspect
- Văzând însă poporul că Moise întârzie a se pogorî din munte, s-a adunat la Aaron și i-a zis: „Scoală și ne fă dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a întâmplat”.
- Iar Aaron le-a zis: „Scoateți cerceii de aur din urechile femeilor voastre, ale feciorilor voștri și ale fetelor voastre și-i aduceți la mine”.
- Atunci tot poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor săi și i-a adus la Aaron.
- Luându-i din mâinile lor, i-a turnat în tipar și a făcut din ei un vițel turnat și l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: „Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului!”
- Văzând aceasta, Aaron a zidit înaintea lui un jertfelnic; și a strigat Aaron și a zis: „Mâine este sărbătoarea Domnului!”
- A doua zi s-au sculat ei de dimineață și au adus arderi de tot și jertfe de pace; apoi a șezut poporul de a mâncat și a băut și pe urmă s-a sculat și a jucat.
- Atunci a zis Domnul către Moise: „Grăbește de te pogoară de aici, căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, s-a răzvrătit.
- Curând s-au abătut de la calea pe care le-am poruncit-o, și-au făcut un vițel turnat și s-au închinat la el, aducându-i jertfe și zicând: „Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului!”
- Și a mai zis Domnul către Moise: „Eu Mă uit la poporul acesta și văd că este popor tare de cerbice;
- Lasă-Mă dar acum să se aprindă mânia Mea asupra lor, să-i pierd și să fac din tine un popor mare!”
- Moise însă a rugat pe Domnul Dumnezeul său și a zis: „Să nu se aprindă, Doamne, mânia Ta asupra poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu putere mare și cu brațul Tău cel înalt,
- Ca nu cumva să zică Egiptenii: I-a dus la pieire, ca să-i ucidă în munți și să-i șteargă de pe fala pământului. Întoarce-Ți iuțimea mâniei Tale, milostivește-Te și nu căuta la răutatea poporului Tău.
- Adu-ți aminte de Avraam, de Isaac și de Iacov, robii Tăi, cărora Te-ai jurat Tu pe Tine Însuți, zicând: Voi înmulți foarte tare neamul vostru, ca stelele cerului; și tot pământul acesta, de care v-am vorbit, îl voi da urmașilor voștri și-l vor stăpâni în veci!”
- Atunci a abătut Domnul pieirea ce zisese s-o aducă asupra poporului Său.
- După aceea Moise, întorcându-se; s-a pogorât din munte, cu cele două table ale legii în mână, scrise pe amândouă părțile lor - pe o parte și pe alta erau scrise.
- Tablele acestea erau lucrul lui Dumnezeu și scrierea era scrierea lui Dumnezeu, săpată pe table.
- Atunci, auzind Iosua glasul poporului răsunând, a zis către Moise: „În tabără se aud strigăte de război”.
- Iar Moise a zis: „Acesta nu este glas de biruitori, nici glas de biruiți; ci eu aud glas de oameni beli”.
- Iar după ce s-a apropiat de tabără, el a văzut vițelul și jocurile și, aprinzându-se de mânie, a aruncat din mâinile sale cele două table și le-a sfărâmat sub munte.
- Apoi luând vițelul, pe care-l făcuseră ei, l-a ars în foc, l-a făcut pulbere și, presărându-l în apă, a dat-o să o bea fiii lui Israel.
- După aceea a zis către Aaron: „Ce ti-a făcut poporul acesta, de l-ai vârât într-un păcat așa de mare?”
- Iar Aaron a răspuns lui Moise: „Să nu se aprindă mânia domnului meu! Tu știi pe poporul acesta că e răzvrătitor.
- Căci ei mi-au zis: Fă-ne dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a întâmplat.
- Atunci eu le-am zis: Cine are aur să-l scoată. Și ei l-au scos și mi l-au dat mie și eu l-am aruncat în foc și a ieșit acest vițel”.
- Moise, văzând că poporul acesta e neînfrânat, căci Aaron îngăduise să ajungă neînfrânat și de râs înaintea dușmanilor lui,
- A stat la intrarea taberei și a zis: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” Și s-au adunat la el toți fiii lui Levi.
- Iar Moise le-a zis: „Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Să-și încingă fiecare din voi sabia sa la șold și străbătând tabăra de la o intrare până la cealaltă, înainte și înapoi, să ucidă fiecare pe fratele său, pe prietenul său și pe aproapele său”.
- Și au făcut fiii lui Levi după cuvântul lui Moise. În ziua aceea au căzut din popor ca la trei mii de oameni.
- Căci Moise le zisese fiilor lui Levi: „Afierosiți-vă astăzi mâinile voastre Domnului, fiecare prin fiul său sau prin fratele său, ca să vă trimită El astăzi binecuvântare!”
- Iar a doua zi a zis Moise către popor: „Ați făcut păcat mare; mă voi sui acum la Domnul să văd nu cumva voi șterge păcatul vostru”.
- Și s-a întors Moise la Domnul și a zis: „O, Doamne, poporul acesta a săvârșit păcat mare, făcându-și dumnezeu de aur.
- Rogu-mă acum, de vrei să le ierți păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, șterge-mă și pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!”
- Zis-a Domnul către Moise: „Pe acela care a greșit înaintea Mea îl voi șterge din cartea Mea.
- Iar acum mergi și du poporul acesta la locul unde ți-am zis. Iată îngerul Meu va merge înaintea ta și în ziua cercetării Mele voi pedepsi păcatul lor”.
- Astfel a lovit Domnul poporul, pentru vițelul ce își făcuse, pe care-l turnase Aaron.
▲ Începutul paginii. |