Biblia/Vechiul Testament/Ieșirea/Capitolul 2
Aspect
- Un om oarecare, din seminția lui Levi, și-a luat femeie din fetele lui Levi.
- Femeia aceea a luat în pântece și a născut un băiat și, văzând că e frumos, l-a ascuns vreme de trei luni.
- Dar, fiindcă nu putea să-l mai dosească, a luat mama lui un coș de papură și l-a uns cu catran și cu smoală și punând copilul în el l-a așezat în păpuriș, la marginea râului.
- Iar sora copilului pândea de departe ca să vadă ce are să i se întâmple.
- Atunci s-a pogorât fata lui Faraon la râu să se scalde, și roabele ei o însoriră pe malul râului. Și văzând coșul în păpuriș, ea a trimis pe una din roabele sale să-l aducă.
- Și, deschizându-l, a văzut copilul: era un băiat care plângea. Atunci i s-a făcut milă de el fetei lui Faraon și a zis: „Acesta este dintre copiii Evreilor”.
- Iar sora copilului a zis către fata lui Faraon: „Voiești să mă duc să-ți chem o doică dintre evreice, ca să alăpteze copilul?”
- Fata lui Faraon i-a zis: „Du-te!” Și s-a dus copila și a chemat pe mama pruncului.
- Atunci fata lui Faraon i-a zis: „Ia-mi copilul acesta și mi-l alăptează, că eu am să-ti plătesc!” și a luat femeia copilul și l-a alăptat.
- După ce a crescut copilul, doica l-a dus la fata lui Faraon și i-a fost ca fiu și i-a pus numele Moise, pentru că își zicea: „Din apă l-am scos!”
- Iar după multă vreme, când se făcuse mare, Moise a ieșit la fiii lui Israel, frații săi, și a văzut muncile lor cele grele. Cu prilejul acesta a văzut el pe un egiptean că bătea pe un evreu dintre fiii lui Israel, frații săi;
- Și căutând încoace și încolo și nevăzând pe nimeni, el a ucis pe egiptean și l-a ascuns în nisip.
- Apoi ieșind iarăși a doua zi, a văzut doi evrei certându-se și a zis asupritorului: „pentru ce bați pe aproapele tău?”
- Acela însă i-a răspuns: „Cine te-a pus căpetenie și judecător peste noi? Nu cumva vrei să mă omori și pe mine, cum ai omorât ieri pe egipteanul acela?” Și s-a spăimântat Moise și a zis: „Cu adevărat s-a vădit fapta aceasta!”
- Iar dacă a aflat Faraon de fapta aceasta, el a voit să ucidă pe Moise. Moise însă a fugit de la fața lui Faraon și s-a dus în țara Madian; și sosind în tara Madian, s-a oprit la o fântână.
- Preotul din Madian însă avea șapte fete, care pășteau oile tatălui lor. Și venind acestea au scos apă și au umplut adăpătorile, ca să adape oile tatălui lor.
- Dar păstorii venind, le-au alungat. Atunci s-a sculat Moise și le-a apărat, le-a scos apă și le-a adăpat oile.
- Mergând ele la tatăl lor Raguel, acesta le-a zis: „Cum de ați venit astăzi așa de curând?”
- Iar ele au zis: „Un egiptean oarecare ne-a apărat de păstori, ne-a scos apă și ne-a adăpat oile noastre!”
- Zis-a acela către fiicele sale: „Dar unde este acela? De ce l-ați lăsat? Chemați-l și dați-i să mănânce pâine!”
- Și a rămas Moise la omul acela și i-a dat pe fiica sa Sefora de soție.
- Aceasta, luând în pântece, a născut un fiu și i-a pus Moise numele Gherșon, zicând: „Am ajuns pribeag în țară străină”. Și luând iarăși în pântece, femeia a născut alt fiu și i-a pus numele Eliezer, pentru că și-a zis: „Dumnezeul tatălui meu mi-a fost ajutor și m-a scăpat din mâna lui Faraon”.
- Apoi, după trecere de vreme multă, a murit regele Egiptului, de care fugise Moise. Fiii lui Israel însă gemeau sub povara muncilor și strigau și strigarea lor din muncă s-a suit până la Dumnezeu.
- Auzind suspinele lor, Dumnezeu Și-a adus aminte de legământul Său pe care îl făcuse cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov.
- De aceea a căutat Dumnezeu spre fiii lui Israel și S-a gândit la ei.
▲ Începutul paginii. |