Biblia/Vechiul Testament/Facerea/Capitolul 41

 

1. La doi ani după aceea, a visat și Faraon un vis. Se făcea că stătea lângă râu;
2. Și iată că au ieșit din râu șapte vaci, frumoase la înfățișare și grase la trup, și pășteau pe mal.
3. Iar după ele au ieșit alte șapte vaci, urâte la chip și slabe la trup, și au stat pe malul râului lîngă celelalte vaci;
4. Și vacile cele urâte și slabe la trup au mâncat pe cele șapte vaci frumoase la chip și grase la trup; și s-a trezit Faraon.
5. Apoi iar a adormit și a mai visat un vis: iată se ridicau dintr-o tulpină de grâu șapte spice frumoase și pline;
6. Și după ele au ieșit alte șapte spice subțiri, seci și pălite de vântul de răsărit;
7. Și cele șapte spice seci și pălite au mâncat pe cele șapte spice grase și pline. Și s-a trezit Faraon și a înțeles că era vis.
8. Iar dimineața s-a tulburat duhul lui Faraon și a trimis să cheme pe toți magii Egiptului și pe toți înțelepții lui; și le-a povestit Faraon visul său, dar nu s-a găsit cine să-l tâlcuiască lui Faraon.
9. Atunci a început mai-marele paharnic să grăiască lui Faraon și a zis: „Îmi aduc aminte astăzi de păcatele mele:
10. S-a mâniat odată Faraon pe dregătorii săi și ne-a pus, pe mine și pe mai-marele pitar, sub pază în casa căpeteniei gărzii.
11. Atunci amândoi, și eu și el, am visat într-o noapte câte un vis, dar fiecare am visat vis deosebit și cu însemnare deosebită.
12. Acolo cu noi era și un tânăr evreu, un rob al căpeteniei gărzii, și spunându-i noi visele noastre, ni le-a tâlcuit, fiecăruia cu înțelesul lui.
13. Și cum ne-a tâlcuit el, așa s-a și întâmplat: eu să fiu pus iar în dregătoria mea, iar acela să fie spânzurat”.
14. Atunci a trimis Faraon să cheme pe Iosif. Și scoțându-l îndată din temniță, l-au tuns, i-au primenit hainele și a venit la Faraon.
15. Iar Faraon a zis către Iosif: „Am visat un vis și n-are cine mi-l tâlcui. Am auzit însă zicându-se despre tine că, de auzi un vis, îl tâlcuiești”.
16. Iosif însă răspunzând, a zis către Faraon: „Nu eu, ci Dumnezeu va da răspuns pentru liniștirea lui Faraon”.
17. A grăit apoi Faraon lui Iosif și a zis: „Am visat că parcă stăteam pe malul râului
18. Și iată au ieșit din râu șapte vaci grase la trup și frumoase la chip și pășteau pe mal.
19. Și după ele au ieșit alte șapte vaci rele și urâte la chip și slabe la trup, cum eu n-am văzut asemenea în toată țara Egiptului;
20. Și vacile urâte și slabe au mâncat pe cele șapte vaci grase și frumoase.
21. Și au intrat cele grase în pântecele lor și nu se cunoștea că au intrat ele în pântecele acestora, căci acestea erau tot urâte la chip, ca și mai înainte. Apoi, deșteptându-mă, am adormit iar.
22. Și am visat iar un vis că dintr-o tulpină au ieșit șapte spice pline și frumoase.
23. Și după ele au ieșit alte șapte spice slabe, seci și pălite de vântul de răsărit;
24. Și cele șapte spice seci și pălite au mâncat pe cele șapte spice frumoase și pline. Am povestit acestea magilor, dar nimeni nu mi le-a tâlcuit”.
25. Atunci a zis Iosif către Faraon: „Visul lui Faraon este unul: Dumnezeu a vestit lui Faraon cele ce voiește să facă.
26. Cele șapte vaci frumoase înseamnă șapte ani; cele șapte spice frumoase înseamnă șapte ani; visul lui Faraon este unul.
27. Cele șapte vaci urâte și slabe, care au ieșit după ele, înseamnă șapte ani; de asemenea și cele șapte spice, seci și pălite de vântul de răsărit, înseamnă șapte ani. Vor fi șapte ani de foamete.
28. Iată pentru ce am spus eu lui Faraon că Dumnezeu a arătat lui cele ce voiește să facă.
29. Iată, vin șapte ani de belșug mare în tot pământul Egiptului.
30. După ei vor veni șapte ani de foamete și se va uita tot belșugul acela în pământul Egiptului și foametea va secătui toată tara.
31. Și belșugul de altădată nu se va mai simți în țară, după foametea care va urma, că va fi foarte grea.
32. Iar că visul s-a arătat de două ori lui Faraon, aceasta înseamnă că lucrul este hotărât de Dumnezeu și că El se grăbește să-l plinească.
33. Și acum să aleagă Faraon un bărbat priceput și înțelept și să-l pună peste pământul Egiptului.
34. Să poruncească dar Faraon să se pună supraveghetori peste țară, ca să adune în cei șapte ani de belșug a cincea parte din toate roadele pământului Egiptului.
35. Să strângă aceia toată pâinea de prisos în acești ani buni ce vin și s-o adune în cetățile pâinii, sub mâna lui Faraon, și să o păstreze spre hrană;
36. Hrana aceasta va fi de rezervă în țară pentru cei șapte ani de foamete, care vor urma în țara Egiptului, ca să nu piară țara de foame”.
37. Aceasta a plăcut lui Faraon și tuturor dregătorilor lui.
38. Și a zis Faraon către toți dregătorii săi: „Am mai putea găsi, oare, un om, ca el, în care să fie duhul lui Dumnezeu?”
39. Apoi a zis Faraon către Iosif: „De vreme ce Dumnezeu ți-a descoperit toate acestea, nu se află om mai înțelept și mai priceput decât tine.
40. Să fii dar tu peste casa mea. De cuvântul tău se va povățui tot poporul meu și numai prin tronul meu voi fi mai mare decât tine!”
41. Apoi Faraon a zis lui Iosif: „Iată, eu te pun astăzi peste tot pământul Egiptului!”
42. Și și-a scos Faraon inelul din degetul său și l-a pus în degetul lui Iosif, l-a îmbrăcat cu haină de vison și i-a pus lanț de aur împrejurul gâtului lui.
43. Apoi a poruncit să fie purtat în a doua trăsură a sa și să strige înaintea lui: „Cădeți în genunchi!” Și așa a fost Iosif pus peste tot pământul Egiptului.
44. Și a zis iarăși Faraon către Iosif: „Eu sunt Faraon! Dar fără știrea ta, nimeni nu are să-și miște nici mâna sa, nici piciorul său, în tot pământul Egiptului!”
45. Și a pus Faraon lui Iosif numele Țafnat-Paneah și i-a dat de soție pe Asineta, fiica lui Poti-Fera, marele preot din Iliopolis.
46. Iosif era de treizeci de ani când s-a înfățișat înaintea lui Faraon, regele Egiptului. Ieșind după aceea de la fața lui Faraon, Iosif s-a dus să vadă toată țara Egiptului.
47. Și a rodit pământul în cei șapte ani de belșug câte un pumn dintr-un grăunte.
48. Și a adunat Iosif în cei șapte ani, care au fost cu belșug în țara Egiptului, toată pâinea de prisos și a pus pâinea prin cetăți; în fiecare cetate a strâns pâinea din ținuturile dimprejurul ei.
49. Astfel a strâns Iosif grâu mult foarte, ca nisipul mării, încât nici seamă nu se mai ținea, căci nu se mai putea socoti.
50. Dar înainte de a sosi anii de foamete, lui Iosif i s-au născut doi fii, pe care i-a născut Asineta, fata lui Poti-Fera, preotul din Iliopolis.
51. Celui întâi-născut, Iosif i-a pus numele Manase, pentru că și-a zis: „M-a învrednicit Dumnezeu să uit toate necazurile mele și toate ale casei tatălui meu”;
52. Iar celuilalt i-a pus numele Efraim, pentru că și-a zis: „Dumnezeu m-a făcut roditor în pământul suferinței mele”.
53. Iar după ce au trecut cei șapte ani de belșug, care au fost în țara Egiptului,
54. Au venit cei șapte ani de foamete, după cum spusese Iosif. Atunci s-a făcut foamete în tot pământul, dar în toată țara Egiptului era pâine.
55. Când însă a început să sufere de foame și toată țara Egiptului, atunci poporul a început a cere pâine la Faraon, iar Faraon a zis către toți Egiptenii: „Duceți-vă la Iosif și faceți cum vă va zice el!”
56. Așadar, fiind foamete pe toată fața pământului, a deschis Iosif toate jitnițele și a început a vinde pâine tuturor Egiptenilor.
57. Și veneau din toate țările în Egipt, să cumpere pâine de la Iosif, căci foametea se întinsese peste tot pământul.

▲ Începutul paginii.