Biblia/Vechiul Testament/Facerea/Capitolul 31
Aspect
- A auzit însă Iacov vorbele feciorilor lui Laban, care ziceau: „Iacov a luat toate câte avea tatăl nostru și din ale tatălui nostru și-a făcut toată bogăția aceasta”.
- Și căutând Iacov la fața lui Laban, iată nu mai era față de el ca mai înainte.
- Atunci Domnul a zis către Iacov: „Întoarce-te în țara părinților tăi, în patria ta, și Eu voi fi cu tine!”
- Trimițând, deci, Iacov a chemat pe Rahila și pe Lia la câmp, unde erau turmele,
- Și le-a zis: „Văd eu că fața tatălui vostru nu mai e față de mine, ca mai înainte; dar Dumnezeul tatălui meu este cu mine.
- Voi înșivă știți că am slujit pe tatăl vostru cu toată inima;
- Iar tatăl vostru m-a înșelat și de zeci de ori mi-a schimbat simbria, Dumnezeu însă nu i-a îngăduit să-mi facă rău.
- Când zicea el: Cele pestrițe să fie simbria ta, toate oile fătau miei pestriți; iar când zicea el: Cele negre să-ți fie de simbrie, atunci toate oile fătau miei negri.
- Și așa a luat Dumnezeu toate vitele de la tatăl vostru și mi le-a dat mie.
- Iată o dată, pe vremea când intrau în călduri oile, mi-am ridicat ochii și am văzut în vis; și iată că țapii și berbecii, care săreau pe capre și pe oi, erau albi, vărgați și bălțați.
- Iar îngerul Domnului mi-a zis în vis: „Iacove!” Și eu am răspuns: „Ce este?”
- Zis-a el: „Ridică-ți ochii și privește: toți țapii și berbecii, care sar pe capre și pe oi, sunt vărgați, pestriți și bălțați, căci am văzut toate câte ți-a făcut Laban.
- Eu sunt Dumnezeul, Cel ce ți S-a arătat în Betel, unde Mi-ai turnat untdelemn pe stâlp și unde Mi-ai făcut făgăduință. Scoală deci acum, ieși din pământul acesta și mergi în pământul tău de naștere și Eu voi fi cu tine”.
- Atunci Lia și Rahila i-au răspuns și au zis: „Mai avem noi oare parte și moștenire în casa tatălui nostru?
- Oare n-am fost noi socotite de el ca niște străine, fiindcă el ne-a vândut și a mâncat banii noștri?
- De aceea, toată averea pe care Dumnezeu a luat-o de la tatăl nostru este a noastră și a copiilor noștri. Fă dar acum toate câte ți-a zis Domnul!”
- Atunci s-a sculat Iacov și a urcat copiii și femeile sale pe cămile,
- A strâns toate turmele sale și toată bogăția sa, pe care o agonisise în Mesopotamia, și toate ale sale, ca să meargă la Isaac, tatăl său, în țara Canaanului.
- Iar Laban, ducându-se să-și tundă oile, Rahila a furat idolii tatălui său.
- Deci Iacov a înșelat pe Laban Arameul, căci nu l-a vestit că pleacă,
- Ci a fugit cu toate câte avea și, trecând Eufratul, s-a îndreptat spre Muntele Galaadului.
- Iar a treia zi i s-a dat de știre lui Laban Arameul, că Iacov a fugit.
- Atunci, luând Laban cu sine pe feciorii și pe rudele sale, a alergat după el cale de șapte zile și l-a ajuns la Muntele Galaadului.
- Dar Dumnezeu a venit la Laban Arameul noaptea în vis și i-a zis: „Ferește-te, nu cumva să vorbești lui Iacov nici de bine, nici de rău”.
- Și a ajuns Laban pe Iacov. Iacov însă își așezase cortul său pe munte; și tot pe Muntele Galaad și l-a așezat și Laban cu rudele sale.
- Atunci a zis Laban către Iacov: „Ce ai făcut? Pentru ce mi-ai furat inima și mi-ai luat fetele, ca și cum le-ai fi robit cu sabia?
- Pentru ce ai fugit pe ascuns și m-ai înșelat, în loc să mă înștiințezi pe mine, care ți-aș fi dat drumul cu veselie și cu cântări din timpane și din harfă?
- Ba nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoții și fetele mele. Te-ai purtat, așadar, ca un om fără de minte.
- Și acum mâna mea cea puternică ar putea să-ți facă rău. Dar Dumnezeul tatălui tău mi-a vorbit ieri și mi-a zis: „Ferește-te, nu cumva să vorbești lui Iacov nici de bine, nici de rău!”
- Să zicem că ai plecat, pentru că cu mare aprindere doreai casa tatălui tău. Dar atunci de ce mi-ai furat dumnezeii mei?”
- Atunci răspunzând Iacov, a zis către Laban: „M-am temut, căci ziceam: Nu cumva să-ți iei fetele de la mine și toate ale mele.
- Dar la cine vei găsi idolii tăi, acela nu va mai trăi. Caută de față cu rudele noastre și ia tot ce vei găsi al tău la mine!” Iacov însă nu știa că Rahila, femeia sa, îi furase.
- A intrat atunci Laban în cortul lui Iacov, și în cortul Liei, și în cortul celor două roabe, și a căutat și n-a găsit nimic; apoi, ieșind din cortul Liei, a intrat și în cortul Rahilei.
- Rahila însă luase idolii și-i pusese sub samarul cămilei și ședea deasupra lor; și a scotocit Laban prin tot cortul Rahilei și n-a găsit nimic.
- Iar ea a zis către tatăl său: „Să nu se mânie domnul meu că nu mă pot scula înaintea ta, pentru că tocmai acum am necazul obișnuit al femeilor”. Și mai scotocind Laban prin tot cortul, n-a găsit idolii.
- Atunci s-a mâniat Iacov și s-a plâns împotriva lui Laban. Și începând a grăi, Iacov a zis lui Laban: „Care-i vina mea și care-i păcatul meu, de te înverșunezi împotriva mea?
- Dacă ai răscolit toate lucrurile din casa mea, găsit-ai, oare, ceva din ale casei tale? Arată aici înaintea rudeniilor tale și înaintea rudeniilor mele, ca să ne judece ele pe amândoi!
- Iată, douăzeci de ani am stat la tine: oile tale și caprele tale n-au lepădat; berbecii oilor tale nu ți i-am mâncat,
- Vite sfâșiate de fiare nu ți-am adus: acestea au fost paguba mea. Din mâna mea ai cerut ceea ce se furase în timpul zilei și în vremea nopții.
- Ziua eram mistuit de căldură, iar noaptea de frig și somnul nu se lipea de ochii mei.
- Așa mi-au fost cei douăzeci de ani în casa ta. ți-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale și șase ani pentru vitele tale, iar tu de zeci de ori mi-ai schimbat simbria.
- De n-ar fi fost cu mine Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam și frica de Isaac, tu acum m-ai fi alungat cu nimic. Necazul meu și munca mâinilor mele le-a văzut Dumnezeu și de aceea a mijlocit ieri pentru mine”.
- Răspuns-a Laban și a zis către Iacov: „Aceste fete sunt fetele mele, acești copii sunt copiii mei, aceste vite sunt vitele mele, și toate câte le vezi sunt ale mele și ale fetelor mele. Cum dar aș fi putut eu să fac astăzi ceva împotriva lor, sau împotriva copiilor, pe care i-au născut ele?
- Haidem dar acum să facem amândoi, eu și tu, legământ, care să fie mărturie între mine și tine!” Iar Iacov i-a zis: „Iată, nu e nimeni cu noi; dar să știi că Dumnezeu este martor între mine și tine”.
- Și a luat Iacov o piatră și a pus-o stâlp.
- Apoi a zis Iacov către frații săi: „Adunați pietre!” Și au adunat pietre și au făcut o movilă; și au mâncat și au băut acolo pe movilă. Apoi a zis Laban către dânsul: „Movila aceasta este astăzi mărturie între mine și între tine”.
- Și Laban a numit-o în limba sa: Iegar-Sahaduta, adică movila mărturiei, iar Iacov i-a dat același nume, însă pe limba sa și i-a zis: Galaad.
- Apoi Laban a zis iarăși către Iacov: „Iată, movila aceasta și semnul ce am pus astăzi sunt mărturia legământului dintre mine și tine”. De aceea i s-a pus și numele Galaad, adică movila mărturiei.
- Ba s-a mai numit ea și Mițpa, adică veghere, pentru că Laban a zis: „Să vegheze Domnul asupra mea și asupra ta, după ce ne vom despărți unul de altul.
- De te vei purta rău cu fetele mele, sau de-ți vei mai lua și alte femei, afară de fetele mele, nu mai e vorba de un om, care să vadă, ci ia aminte că între mine și între tine e martor Dumnezeu!”
- Și iarăși a zis Laban către Iacov: „Iată movila aceasta și stâlpul, pe care l-am pus între amândoi, este mărturie între mine și tine.
- Că nici eu nu voi trece spre tine și nici tu nu vei trece spre mine, de la această movilă, cu gând rău.
- Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Nahor, Dumnezeul părinților lor să fie judecător între noi!” Iar Iacov a jurat pe Acela, de Care se temea Isaac, tatăl său.
- Apoi a junghiat Iacov ardere de tot pe munte și a chemat pe rudele sale să mănânce pâine. Și au mâncat pâine și s-au veselit în munte.
- Iar a doua zi s-a sculat Laban dis-de-dimineață și a sărutat pe nepoții săi și pe fetele sale și i-a binecuvântat. Apoi Laban a pornit să se întoarcă la locul său.
▲ Începutul paginii. |