Biblia/Vechiul Testament/Deuteronomul/Capitolul 17
Aspect
- Să nu aduci jertfă Domnului Dumnezeului tău bou sau oaie cu meteahnă, sau cu beteșug, căci aceasta este urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
- De se va afla la tine, în vreuna din cetățile tale, pe care ți le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie, care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui,
- Și se va duce și se va apuca să slujească altor dumnezei și se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată oștirea cerească, ceea ce eu n-am poruncit;
- Și ți se va vesti și vei auzi aceasta, să cercetezi bine și de se va adeveri aceasta și se va fi făcut urâciunea aceasta în Israel,
- Să scoți pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la porțile tale și să-i ucizi cu pietre.
- Cel osândit la moarte să moară după spusele a doi sau trei martori; iar pe spusa unui singur martor să nu fie osândit nimeni la moarte.
- Mâna martorilor să se ridice asupra lui, ca să-l ucidă înaintea tuturor, și apoi să se ridice mâna a tot poporul. Pierde deci răul din mijlocul tău.
- Dacă în vreo pricină oarecare îți va fi greu de ales între sânge și sânge, între judecată și judecată, între bătăi și bătăi și în cetățile tale părerile vor fi împărțite, atunci scoală și du-te la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să-I fie numele acolo,
- Și vino la preoți, la leviți și la judecătorul care va fi în zilele acelea și întreabă-i, iar ei îți vor spune cum să judeci.
- Fă după Cuvântul ce-ți vor spune ei în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să fie chemat numele Lui acolo și silește-te să împlinești tot ceea ce te vor învăța ei,
- După legea pe care te vor învăța ei și după hotărârea ce-ți vor spune-o să faci și să nu te abați nici la dreapta, nici la stânga de la cele ce-ți vor spune ei.
- Iar cine se va purta așa de îndărătnic, încât să nu asculte pe preotul care stă acolo la slujbă înaintea Domnului Dumnezeului tău, sau pe judecătorul care va fi în zilele acelea, unul ca acela să moară.
- Pierde deci răul din Israel și va auzi tot poporul și se va teme și nu se va mai purta în viitor cu îndărătnicie.
- Când vei ajunge tu în pământul ce ți-l dă Domnul Dumnezeul tău și-l vei lua în stăpânire și te vei așeza în el și vei zice: Îmi voi pune rege peste mine, ca celelalte popoare, care sunt împrejurul meu,
- Atunci să-ti pui rege peste tine pe acela pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău: dintre frații tăi să-ți pui rege peste tine; nu vei putea să pui rege peste tine un străin, care nu este din frații tăi.
- Dar să nu-și înmulțească acela caii și să nu întoarcă pe popor în Egipt, pentru ca să-și înmulțească el caii, căci Domnul v-a zis: Să nu vă mai întoarceri pe calea aceasta.
- Să nu-și înmulțească femeile, ca să nu se răzvrătească inima lui, și nici argintul și aurul lui să nu și-l înmulțească peste măsură.
- Căci, când se va sui pe scaunul regatului său, trebuie să-și scrie pentru sine cartea legii acesteia din cartea care se află la preoții leviților,
- Și să fie aceasta la el și el să o citească în toate zilele vieții sale, ca să învețe a se teme de Domnul Dumnezeul său și să se silească a împlini toate cuvintele legii acesteia și toate hotărârile acestea,
- Ca să nu se îngâmfe inima lui față de frații lui și ca să nu se abată el de la lege nici la dreapta, nici la stânga, ci ca să fie el și fiii lui zile multe la domnie în Israel".
▲ Începutul paginii. |