Biblia/Vechiul Testament/Deuteronomul/Capitolul 14
Aspect
- "Voi sunteți fiii Domnului Dumnezeului vostru; să nu faceți crestături pe trupul vostru și să nu vă tundeți părul de deasupra ochilor voștri, pentru morți;
- Căci voi sunteți poporul sfânt al Domnului Dumnezeului vostru și pe voi v-a ales Domnul ca să-I fiți poporul Lui de moștenire dintre toate popoarele câte sunt pe pământ.
- Să nu mâncați nici un lucru necurat.
- Iată dobitoacele pe care le puteți mânca:
- Boul, oaia, capra, cerbul, gazela, antilopa, țapul, cerboaica, boul sălbatic și capra sălbatică.
- Orice dobitoc care are copita despicată, cu spintecătură adâncă între amândouă părțile copitei și care dobitoc rumegă mâncarea, se mănâncă.
- Dintre cele ce își rumegă mâncarea sau își au copita despicată printr-o spintecătură adâncă, numai acestea nu se mănâncă: cămila, iepurele și iepurele de casă, pentru că, deși acestea își rumegă mâncarea, dar nu-și au copita despicată, acestea sunt necurate pentru voi.
- Nu se mănâncă porcul, pentru că, deși are copita despicată, nu își rumegă mâncarea; acesta este necurat pentru voi. Carnea acestora să n-o mâncați și de stârvurile lor să nu vă atingeți.
- Din toate vietățile care sunt în apă, să mâncați pe acelea care au aripi și solzi;
- Iar pe toate celelalte, care n-au aripi și solzi, să nu le mâncați; necurate sunt pentru voi.
- Orice pasăre curată s-o mâncați.
- Dar din ele să nu mâncați pe acestea: vulturul, vulturul răpitor și vulturul de mare,
- Corbul, șoimul, gaia cu soiurile ei,
- Tot soiul de ciori,
- Struțul, cucuveaua, pescărușul și uliul cu soiurile lui,
- Huhurezul, ibisul și lebăda,
- Pelicanul, porfirionul și corbul de mare,
- Cocostârcul, pupăza cu soiurile ei și liliacul.
- Toate înaripatele târâtoare sunt necurate pentru voi; să nu le mâncați.
- Orice pasăre curată s-o mâncați.
- Să nu mâncați nici o mortăciune, ci s-o dai străinului de alt neam ce se va întâmpla să locuiască în casa ta; acela s-o mănânce sau să i-o vinzi, căci tu ești poporul sfânt al Domnului Dumnezeului tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale.
- Să osebești zeciuială din toate veniturile semănăturilor tale, care-ți vin din țarina ta în fiecare an,
- Și să mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, la locul ce-l va alege El, ca să-I fie numele acolo; adu zeciuială din pâinea ta, din vinul tău, din untdelemnul tău și pe întâii născuți ai vitelor tale mari și ai vitelor tale mărunte, ca să te înveți a te teme de Domnul Dumnezeul tău în toate zilele.
- Iar de va fi pentru tine drumul lung, încât să nu poți aduce acestea, pentru că este departe de tine locul pe care l-a ales Domnul Dumnezeul tău, ca să-și pună acolo numele Său, și Domnul Dumnezeul tău te-a binecuvântat,
- Atunci schimbă acestea pe argint și ia argintul în mâna ta și vino la locul pe care l-a ales Domnul Dumnezeul tău;
- Apoi cumpără pe argintul acesta tot ce dorește sufletul tău: boi, oi, vin, sicheră și orice îți poftește sufletul tău, și mănâncă acolo înaintea Domnului Dumnezeului tău și te veselește, tu și familia ta.
- Dar pe levitul care este în locașurile tale să nu-l părăsești, căci el nu are parte și moștenire cu tine.
- Iar după trecerea a trei ani, ia toate zeciuielile veniturilor tale din anul acela și le pune în locașurile tale;
- Și să vină levitul, căci el nu are parte și moștenire cu tine, și străinul și orfanul și văduva care se află în sălașurile tale și să mănânce și să se sature, ca să te binecuvânteze Domnul Dumnezeul tău în toate lucrurile mâinilor tale, pe care le vei face tu".
▲ Începutul paginii. |