Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Iov/Capitolul 6
Aspect
- Atunci Iov a răspuns și a grăit:
- "O, dacă durerea mea s-ar cântări și nenorocirea mea ar fi pusă la cântar!
- Și fiindcă este mai grea decât nisipul mărilor, de aceea cuvintele mele sunt bâlbâite!
- Pentru că săgețile Celui Atotputernic stau înfipte în mine și duhul meu bea veninul lor, de aceea spaimele lui Dumnezeu vin cete-cete împotriva mea.
- Zbiară măgarul sălbatic când e lângă pășunea verde? Mugește boul când stă lângă nutreț?
- Poți să mănânci ce n-are sare fără sare? Are vreun gust albușul oului?
- Sufletul meu n-a voit să se atingă de ele; inima mea s-a dezgustat de pâinea mea.
- Cine îmi va dărui îndeplinirea rugăciunii mele și va face ca Dumnezeu să-mi dea ce aștept,
- Și să primească să mă sfărâme și să-și întindă mâna și să mă nimicească!
- Dar va fi încă o mângâiere pentru mine și voi tresălta, deși împovărat de dureri nemiloase, fiindcă n-am ascuns poruncile Celui Sfânt.
- Ce putere mai am ca să aștept și ce viitor mai am ca să prelungesc viața mea?
- Tăria mea este tăria pietrelor? Trupul meu este oare de aramă?
- Aș putea găsi vreun sprijin în mine și tot ajutorul n-a fugit, oare, departe de mine?
- Celui ce este în suferință i se cuvine mila prietenului său, dar el uită teama de Cel Atotputernic.
- Frații mei s-au arătat înșelători ca un puhoi, ca albia puhoaielor repezi.
- Erau acoperite de ghiață, zăpada stătea grămadă peste ele;
- Dar cum se topește zăpada, ele și seacă și, cum se încălzește, ele se usucă pe loc.
- Caravanele se abat din drumul lor, ele înaintează în pustiu și se rătăcesc.
- Caravanele din Tema așteaptă, convoaiele din Saba nădăjduiesc în ele.
- Și sunt uimiți că au avut încredere; când sosesc lângă uscatele puhoaie sunt uimiți.
- Așa ați fost și voi acum pentru mine: Vă scutură spaima și vă este frică!
- Nu cumva v-am zis: Dați-mi de pomană și împărțiți din averile voastre pentru mine?
- Sau scăpați-mă din mâna unui dușman sau răscumpărați-mă din mâna tiranilor?
- Fiți învățătorii mei și eu voi tăcea; lămuriți-mă unde este păcatul meu!
- Cât de îmbietoare sunt cuvintele întregimii sufletești! Dar ce judecă judecata care vine de la voi?
- Cugetați voi să faceți judecata vorbelor? Ducă-se în vânt cuvintele unui deznădăjduit!
- Voi năpăstuiți pe orfan, voi împovărați pe prietenul vostru.
- Și acum întrebați și vă întoarceți către mine și în fața voastră nu voi spune minciună!
- Cercetați din nou! Nu este nici o viclenie! Cercetați din nou! Dreptatea mea este mereu aici!
- Este oare vreo strâmbătate pe limba mea și cerul gurii mele nu va deosebi el ce este rău și ce este amar?
▲ Începutul paginii. |