Biblia/Vechiul Testament/Cartea a treia a Regilor/Capitolul 16
Aspect
- Atunci a fost cuvântul Domnului către Iehu, fiul lui Hanani, pentru Baeșa, zicând:
- "Pentru că Eu te-am scuturat de țărână și te-am făcut domn peste poporul Meu Israel, iar tu ai umblat pe drumul lui Ieroboam și ai dus pe poporul Meu Israelit la păcat, ca să Mă mânii cu păcatele lor,
- Iată, Eu voi dărâma de tot casa lui Baeșa și casa urmașilor lui și voi face cu casa ta ce am făcut cu casa lui Ieroboam, fiul lui Nabat;
- Cine va muri din neamul lui Baeșa în cetate, pe acela câinii îl vor mânca, iar cine va muri în câmp, pe acela păsările cerului îl vor mânca".
- Celelalte fapte ale lui Baeșa, tot ce a făcut el și războaiele lui, sunt scrise în cronica regilor lui Israel.
- Și a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat Baeșa în Tiria. În locul lui s-a făcut rege Ela, fiul său.
- Dar despre Baeșa, despre casa lui și despre tot răul ce l-a făcut înaintea ochilor Domnului, mâniindu-L cu faptele mâinilor sale și urmând casei lui Ieroboam, pentru care acesta a și fost stârpit, fusese cuvântul Domnului prin Iehu, fiul lui Hanani.
- Ela, fiul lui Baeșa, a început să domnească peste Israel în Tirța, în anul al douăzeci și șaselea al lui Asa, regele Iudei, și a domnit doi ani.
- Împotriva lui a uneltit robul său Zimri, care era mai mare peste jumătate din carele de război.
- Când a băut acesta de s-a îmbătat la Tirța, în casa lui Arța, mai marele curții din Tirța, atunci a intrat Zimri, l-a lovit și l-a omorât, în anul al douăzeci și șaptelea al lui Asa, regele Iudei, și s-a făcut rege în locul lui.
- Acesta, cum s-a făcut rege și s-a așezat pe tronul lui, a stârpit toată casa lui Baeșa, nelăsând nici picior de bărbat, nici din rudele lui, nici din prietenii lui.
- Și a stârpit Zimri toată casa lui Baeșa, după cuvântul Domnului grăit pentru Baeșa, prin Iehu proorocul,
- Pentru toate fărădelegile lui Baeșa și pentru cele ale lui Ela, fiul său, pe care le-a săvârșit, făcând pe Israel să păcătuiască, și mâniind cu idolii lor pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
- Celelalte fapte ale lui Ela, tot ce a făcut el sunt scrise în cronica regilor lui Israel.
- Zimri s-a făcut rege în anul al douăzeci și șaptelea al lui Asa, regele Iudei, și a domnit șapte zile în Tiria, când poporul se găsea în tabere la Ghibeton, cetatea Filistenilor.
- Când poporul care se găsea în tabere a auzit că Zimri a uneltit și a omorât pe rege, toți Israeliții au ales și ei rege pe Omri, mai-marele oștirii lui Israel, tot în aceeași zi, în tabără.
- Și a plecat Omri cu toți Israeliții de la Ghibeton, împresurând Tiria.
- Când a auzit Zimri că cetatea este luată, s-a dus în odaia din fund a casei domnești și a dat foc casei domnești, în care era, și a pierit
- În păcatele sale, căci săvârșise fapte rele înaintea ochilor Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam și în fărădelegile lui, pe care acela le făptuise și cu care a dus pe Israel la păcat.
- Celelalte fapte ale lui Zimri și uneltirile lui pe care le-a urzit sunt scrise în cronica regilor lui Israel.
- Atunci s-a împărțit poporul lui Israel în două: jumătate de popor era pentru Tibni, fiul lui Ghinat, ca să-l facă rege și jumătate pentru Omri.
- Și cei care urmau pe Omri au biruit pe cei care urmau pe Tibni, fiul lui Ghinat. Și a murit Tibni și Ioram, fratele lui, tot în acel timp; în locul lui Tibni s-a făcut rege Omri.
- Omri a început să domnească peste Israel în anul treizeci și unu al lui Asa, regele Iudei; și a domnit doisprezece ani. Șase ani a stat în Tirța.
- Și a cumpărat Omri muntele Samariei de la Șemer, cu doi talanți de argint și a zidit pe acest munte o cetate și a numit cetatea pe care o zidise Samaria, după numele lui Șemer, stăpânul muntelui Samariei.
- Omri a săvârșit fapte rele înaintea ochilor Domnului și a fost mai nelegiuit decât toți cei dinaintea lui.
- El a umblat în totul pe căile lui Ieroboam, fiul lui Nabat și întru fărădelegile eu care acesta a dus pe Israel la păcat, mâniind pe Domnul Dumnezeul lui Israel cu idolii lor.
- Celelalte fapte ale lui Omri, pe care le-a făcut și vitejia în războaie sunt scrise în cronica regilor lui Israel.
- Și a adormit Omri cu părinții lui și a fost înmormântat în Samaria. În locul lui s-a făcut rege Ahab, fiul său.
- Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în anul al treizeci și optulea al lui Asa, regele lui Iuda; și a domnit Ahab, fiul lui Omri, peste Israel în Samaria douăzeci și doi de ani.
- Și a săvârșit Ahab, fiul lui Omri, fapte rele înaintea ochilor Domnului, mai mult decât toți cei ce au fost înaintea lui.
- Căci nu i-a fost de ajuns să cadă numai în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat; ci dacă și-a luat de femeie pe Izabela, fiica lui Etbaal, regele Sidonului, a început să slujească lui Baal și să i se închine.
- Și a ridicat pentru Baal un jertfelnic în templul lui Baal, pe care îl zidise în Samaria.
- A făcut Ahab și o Așeră (stâlp făcut din lemn, sfințit în cinstea zeiței Astarte), încât Ahab, mai mult decât toți regii lui Israel, care au fost înaintea lui, a săvârșit fărădelegi, prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel și și-a pierdut suflatul său.
- În zilele lui, Hiel din Betel a zidit Ierihonul; temelia a pus-o pe mormântul lui Abiram, întâiul născut al lui, iar porțile le-a pus pe mormântul lui Segub, feciorul cel mai mic al lui, după cuvântul Domnului pe care-l grăise prin Iosua, fiul lui Navi.
▲ Începutul paginii. |