Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua a Regilor/Capitolul 2
Aspect
- După aceasta David a întrebat pe Domnul și a zis: "Să mă duc, oare, în vreuna din cetățile lui Iuda?"Du-te!", i-a zis Domnul. "Unde să mă duc?", a întrebat iarăși David. "În Hebron", i s-a răspuns.
- Și s-a dus acolo David și cele două femei ale sale, Ahinoam izreeliteanca și Abigail carmeliteanca, fosta femeie a lui Nabal.
- Și pe oamenii cei ce fuseseră cu el i-a adus David pe fiecare cu familia lui și s-a așezat în cetatea Hebron.
- Atunci au venit bărbații lui Iuda și au uns acolo pe David rege pentru casa lui Iuda, spunându-i-se lui David că locuitorii din Iabeșul Galaadului au îngropat pe Saul.
- Atunci a trimis David soli la locuitorii din Iabeșul Galaadului, ca să le spună: "Binecuvântați sunteți voi de Domnul, pentru că ați arătat milă lui Saul, domnul vostru și unsul Domnului, și l-ați îngropat pe el și pe fiul lui, Ionatan.
- Să vă răsplătească dar Domnul cu milă și cu credincioșie, și eu vă voi face bine, pentru că ați făcut aceasta.
- Să se întărească mâinile voastre și să fiți curajoși, căci stăpânul vostru Saul a murit și casa lui luda m-a uns pe mine rege peste voi.
- Dar Abner, fiul lui Ner, căpetenia oștirilor lui Saul, a luat pe Ișboșet, fiul lui Saul, și l-a dus din tabăra lui la Mahanaim
- Și l-a făcut rege peste Galaad, Așer, Izreel, Efrem, Veniamin și peste tot Israelul.
- Ișboșet însă, fiul lui Saul, era ca de patruzeci de ani când s-a făcut rege peste Israel și a domnit doi ani; iar cu David a rămas numai casa lui Iuda.
- Tot timpul cât a domnit David în Hebron peste casa lui Iuda, au fost șapte ani și șase luni.
- Atunci Abner, fiul lui Ner, și slugile lui Ișboșet, fiul lui Saul, au ieșit din Mahanaim la Ghibeon și a ieșit și Ioab, fiul Țeruiei, cu slugile lui David și s-au întâlnit la iazul Ghibeonului.
- Și s-au așezat unii de o parte de iaz, iar alții de cealaltă parte a iazului.
- Și a zis Abner către Ioab: "Să se scoale tinerii și să joace înaintea noastră!"Să se scoale!", a zis Ioab.
- Și s-au sculat și s-au dus un număr de doisprezece Veniamineni din partea lui Ișboșet, fiul lui Saul, și doisprezece dintre slugile lui David.
- Și s-au apucat de cap unul pe altul și și-au înfipt sabia unul altuia în coastă și au căzut împreună. Și s-a numit locul acela Helcat-Hațurim, (Locul Săbiilor), care se află în Ghibeon.
- Apoi s-a dat în ziua aceea bătălia cea mai crâncenă și Abner cu oamenii lui Israel au fost bătuți de slugile lui David.
- Acolo se aflau trei feciori ai Țeruiei: Ioab, Abișai și Asael. Asael însă era sprinten de picior, ca o căprioară de câmp.
- Și a alergat Asael după Abner și l-a urmărit, fără să se abată nici la dreapta, nici la stânga de pe urmele lui.
- Și uitându-se Abner înapoi, a zis: "Asael, tu ești oare?"Eu!" a zis acesta.
- "Abate-te la dreapta sau la stânga, a zis Abner, și alege-ți unul din oameni și ia armele lui!"
- Dar Asael nu a voit să se lase de el. Și a zis iarăși Abner către Asael: "Lasă-te de mine, ca să nu te dobor la pământ. Atunci cu ce obraz mă voi arăta înaintea lui Ioab, fratele tău? Ce este aceasta? întoarce-te la fratele tău!"
- Dar acela nu a voit să se lase. Atunci Abner, întorcându-și lancea, l-a lovit în pântece și lancea a trecut printr-însul și el a căzut chiar acolo și a murit pe loc. Și toți cei ce treceau pe la locul unde căzuse și murise Asael se opreau.
- Ioab și Abișai încă urmăreau pe Abner. Soarele asfințise când au sosit aceștia la dealul Amma ce vine în fața Ghiahului, pe calea ce duce spre pustiul Ghibeonului.
- Și atunci, adunându-se Veniaminenii împrejurul lui Abner, au alcătuit o oștire și au stat pe vârful unui deal,
- De unde a strigat Abner către Ioab și a zis: "Oare mereu va sfâșia sabia? Dare nu știi tu că urmările au să fie dureroase? Până când nu vei zice oamenilor să înceteze de a mai urmări pe frații lor?"
- "Viu este Dumnezeu, a zis Ioab, dacă tu ne-ai fi grăit altfel, încă de dimineață ar fi încetat oamenii mei de a mai urmări pe frații lor".
- Apoi a sunat Ioab din trâmbiță și tot poporul s-a oprit și mai mult n-au mai urmărit pe Israeliți, încetând lupta.
- Abner însă și oamenii lui au mers pe șes toată noaptea aceea și au trecut Iordanul și, străbătând tot Bitronul, au venit la Mahanaim.
- Ioab însă s-a întors din urmărirea lui Abner și a adunat tot poporul și au lipsit de la număr, dintre oamenii lui David, nouăsprezece inși, precum și Asael.
- Iar slugile lui David, lovind pe Veniamineni și pe oamenii lui Abner, au căzut din aceștia trei sute șaizeci de oameni.
- Și luând pe Asael, l-au îngropat în mormântul tatălui său, ce se află în Betleem. Apoi Ioab cu oamenii săi au mers toată noaptea și în revărsatul zorilor au ajuns la Hebron.
▲ Începutul paginii. |