Sari la conținut

Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua a Regilor/Capitolul 10


  1. Trecând câtăva vreme, a murit regele Amoniților, iar în locul lui s-a făcut rege Hanun, fiul lui.
  2. Atunci a zis David: "Voi arăta milă lui Hanun, fiul lui Nahaș, pentru binefacerea ce mi-a arătat tatăl său". Apoi a trimis David pe slugile sale să mângâie pe Hanun de moartea tatălui său. Și au venit slugile lui David în țara Amoniților.
  3. Însă căpeteniile Amoniților au zis către Hanun, domnul lor: "Socotiți, oare, că David din dragoste către tatăl tău a trimis mângâietori la tine? Nu cumva a trimis David slugile sale la tine ca să iscodească cetatea și să vadă ce este în ea și apoi s-o dărâme?
  4. Atunci a luat Hanun pe slugile lui David și a ras fiecăruia jumătate de barbă și le-a tăiat hainele pe jumătate, până la șolduri, și apoi le-a dat drumul.
  5. Când i s-a spus aceasta lui David, acesta a trimis înaintea lor, deoarece erau foarte batjocoriți. Și a poruncit regele să li se spună: "Rămâneți în Ierihon până vă vor crește bărbile și atunci vă veți întoarce".
  6. Amoniții insă, văzând că s-au făcut nesuferiți înaintea lui David, au trimis să tocmească cu plată pe Sirienii din Bet-Rehov și pe Sirienii din Țoba, douăzeci de mii de pedestrași, de la regele Amalecit din Maacha o mie de oameni și din Iștov douăsprezece mii de oameni.
  7. Când a auzit de aceasta, David a trimis pe Ioab cu toată oștirea de viteji.
  8. Și ieșind, Amoniții s-au așezat în rânduri de luptă la poartă, iar Sirienii din Țoba, din Rehov, din Iștov și din Maacha au stat deoparte în câmp.
  9. Văzând Ioab că oștirea dușmană era așezată împotriva lui și înainte și în urmă, a ales oștenii cei mai de seamă ai lui Israel și i-a pus în rânduri de luptă împotriva Sirienilor.
  10. Iar cealaltă parte de oameni a încredințat-o lui Abișai, fratele său, ca să-i pună în rânduri de luptă împotriva Amaleciților:
  11. Apoi a zis Ioab: "Dacă Sirienii mă vor birui pe mine, tu să mă ajuți, iar dacă Amoniții te vor birui pe tine, îți voi veni eu în ajutor.
  12. Fii curajos și să ne ținem cu bărbăție pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru, și Domnul va face ce va binevoi".
  13. După aceea a întrat Ioab și poporul ce era cu el în luptă cu Sirienii, dar aceștia au fugit de el.
  14. Amoniții, văzând că Sirienii pleacă, au fugit și ei de Abișai și s-au dus în cetate. Întorcându-se Ioab de la Amoniți, a intrat în Ierusalim.
  15. Sirienii însă, văzând că au fost biruiți de Israeliți, s-au adunat la un loc.
  16. Și a trimis Hadad-Ezer de au chemat pe Sirienii cei de peste râul Eufrat și aceștia au venit la Helam, iar Sovac, căpetenia oștirii lui Hadad-Ezer, îi conducea.
  17. Când s-a spus de aceasta lui David, acesta a adunat pe toți Israeliții și, trecând Iordanul, a venit la Helam. Sirienii s-au așezat împotriva lui David și s-au bătut cu el.
  18. Dar au fugit Sirienii de Israeliți și David a nimicit Sirienilor șapte sute de care și patruzeci de mii de călăreți; ba a lovit și pe căpetenia Sovac, care a și murit acolo.
  19. Și când regii supuși lui Hadad-Ezer au văzut că sunt învinși de Israeliți, au încheiat pace cu Israeliții și s-au supus acestora. Iar Sirienii s-au temut să mai dea ajutor Amoniților.


▲ Începutul paginii.