Sari la conținut

Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua Paralipomena/Capitolul 8


  1. După sfârșirea celor douăzeci de ani, în care Solomon a zidit templul Domnului și casa sa,
  2. A zidit Solomon cetățile pe care i le dăruise Hiram și a așezat în ele pe fiii lui Israel.
  3. Apoi a plecat Solomon împotriva Hamat-Țobei și a luat-o
  4. Și a zidit el Tadmorul, în pustiu, și toate cetățile cele pentru provizii, pe care le întemeiase în Hamat.
  5. El a mai zidit de asemenea Bet-Horonul de Sus și Bet-Horonul de Jos, întărindu-le cu ziduri de jur-împrejur, cu porți și cu zăvoare;
  6. Baalatul și toate cetățile pentru provizii, pe care le avea Solomon, și toate cetățile pentru carele de război, cetățile pentru călăreți și tot ce a dorit Solomon să zidească în Ierusalim, în Liban, în tot pământul stăpânirii lui.
  7. Tot poporul care a rămas din Hetei, Amorei, Ferezei, Hevei, Iebusei, care nu erau dintre fiii lui Israel;
  8. Pe copiii lor care au rămas în țară după ei și pe care fiii lui Israel nu i-au stârpit, Solomon i-a făcut oameni de corvoadă până în ziua de astăzi.
  9. Iar pe fiii lui Israel, Solomon nu i-a făcut oameni de corvoadă pentru lucrările lui; pe ei însă îi avea pentru ostași căpetenii peste gărzi și pentru căpetenii peste carele și călăreții lui.
  10. Regele Solomon avea două sute cincizeci de conducători mari care supravegheau oamenii la lucru.
  11. Iar pe fiica lui Faraon, Solomon a mutat-o din cetatea lui David în casa pe care o zidise pentru ea; căci zicea el: Femeia mea nu trebuie să locuiască în casa lui David, regele lui Israel, pentru că acea casă este sfântă de când a intrat în ea chivotul Domnului.
  12. Atunci a început Solomon să aducă arderi de tot Domnului pe jertfelnicul pe care-l făcuse pentru Domnul înaintea pridvorului,
  13. Pentru ca să se aducă pe el arderi de tot, după rânduială și după porunca lui Moise, în fiecare zi, în toate zilele de odihnă, la lunile noi și la cele trei sărbători de peste an: la sărbătoarea azimelor, la sărbătoarea săptămânilor și la sărbătoarea corturilor.
  14. Și a așezat el, după rânduiala lui David, tatăl său, preoții să-și facă slujba lor, cu rândul; și tot cu rândul a rânduit să fie de strajă leviții, să cânte cântările de laudă și să slujească pe preoți, după rânduiala de fiecare zi; pe ușieri, după cetele lor, i-a rânduit la fiecare ușă, pentru că așa poruncise David, omul lui Dumnezeu.
  15. Și nu s-a făcut întru nimic nici o abatere de la poruncile regelui, cele pentru preoți și pentru leviți, și nici de la cele pentru vistierie.
  16. Așa s-a săvârșit toată lucrarea lui Solomon din ziua punerii temeliei la templul Domnului până la terminarea lui.
  17. Atunci s-a dus Solomon la Ețion-Gheber și la Elot, pe țărmul mării, care este în țara lui Edom.
  18. Iar Hiram i-a trimis cu slugile sale corăbii și robi, cunoscători ai mărilor, care s-au dus cu slugile lui Solomon la Ofir și au luat de acolo patru sute cincizeci de talanți de aur și i-au adus regelui Solomon.


▲ Începutul paginii.