Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua Paralipomena/Capitolul 29
Aspect
- Iezechia a fost făcut rege când era de douăzeci și cinci de ani și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Abia și era fiica lui Zaharia.
- Acesta a făcut lucruri plăcute înaintea ochilor Domnului, după cum făcuse și David, strămoșul lui.
- În anul întâi al domniei sale, în luna întâi, a descuiat el ușile templului Domnului și le-a înnoit.
- Apoi a poruncit să vină preoții și leviții; pe aceștia i-a adunat în locul deschis dinspre răsărit,
- Și le-a zis: "Ascultați-mă, leviți! Să vă curățiți acum înșivă prin jertfe și să sfințiți templul Domnului Dumnezeului părinților voștri și să aruncați necurățenia din locul sfânt afară.
- Căci părinții voștri au săvârșit fărădelegi și au făcut lucruri care nu erau plăcute ochilor Domnului Dumnezeului nostru, pe Care L-au părăsit, și-au abătut fețele de la locașul Domnului și s-au întors cu spatele la el;
- Ba și ușile pridvorului le-au încuiat, au stins candelele și n-au mai tămâiat tămâie și nici n-au mai adus arderi de tot în locașul sfânt al Domnului lui Israel.
- De aceea s-a coborât mânia Domnului peste Iuda și peste Ierusalim și i-a dat El pustiirii, batjocurii și rușinii, cum vedeți și voi singuri cu ochii voștri.
- Iată părinții noștri au căzut de ascuțișul sabiei, iar fiii noștri, fetele noastre și femeile noastre se găsesc din pricina aceasta în robie până astăzi, într-o țară care nu este a lor.
- Acum însă mâ-am pus în gând să fac legământ cu Domnul Dumnezeul lui Israel, ca să-Și întoarcă iuțimea mâniei Sale de la noi.
- Fiii mei, să nu pregetați nicidecum, căci pe voi v-a ales Domnul, ca să-I stați înaintea feței Lui, să-I slujiți și să-I fiți slujitori și aprinzători de tămâie".
- Atunci s-au sculat leviții: Mahat, fiul lui Amasia și Ioil, fiul lui Azaria, dintre fiii lui Cahat; Chiș, fiul lui Abdi și Azaria, fiul lui Iehaleleel, din seminția lui Merari; Ioah, fiul lui Zima și Eden, fiul lui Ioah, din neamul lui Gherșon;
- Șimri și Ieiel din fiii lui Elițafan; Zaharia și Matania, din fiii lui Asaf;
- Iehiel și Șimei, din fiii lui Eman; Șemaia și Uziel din fiii lui Iedutun.
- Aceștia au adunat pe frații lor și s-au curățit prin aduceri de jertfe; apoi s-au dus, după porunca regelui, să curețe și templul Domnului, după cuvintele Domnului.
- Și au intrat preoții înăuntrul templului Domnului pentru curățire și au scos afară în curtea templului tot ce au găsit necurat în locașul sfânt al Domnului; iar leviții au luat acestea ca să le scoată afară la pârâul Chedron.
- Apoi au început a face sfințirea în ziua întâi a lunii întâi și în ziua a opta a aceleiași luni au intrat în pridvorul templului Domnului. Templul Domnului l-au sfințit opt zile; în ziua a șaisprezecea din luna întâi l-au terminat.
- După aceea s-au dus la regele Iezechia acasă și i-au spus: "Noi am curățit templul Domnului și jertfelnicul cel pentru arderi de tot, cu toate vasele lui; masa pentru pâinile punerii înainte, cu toate vasele ei;
- Și toate vasele pe care le aruncase regele Ahaz în timpul domniei lui, în nelegiuirea sa, noi le-am pregătit și le-am sfințit; și iată ele sunt înaintea jertfelnicului Domnului".
- Atunci s-a sculat regele Iezechia foarte de dimineață, a adunat căpeteniile cetății și s-a dus la templul Domnului.
- Și au adus șapte viței, șapte berbeci, șapte miei și șapte țapi, ca jertfă pentru păcat: pentru regat, pentru locașul de sfințire și pentru Iuda. A poruncit apoi preoților, fiilor lui Aaron, ca să-i aducă arderi de tot pe jertfelnicul Domnului.
- Au junghiat vitei și au luat preoții sângele și au stropit cu el jertfelnicul; au junghiat berbecii și au stropit cu sângele lor jertfelnicul; au junghiat mieii și au stropit cu sângele lor de asemenea jertfelnicul.
- Apoi au adus țapii cei pentru păcat înaintea regelui și a adunării; aceștia și-au pus mâinile peste ei.
- Și i-au junghiat preoții și au curățit cu sângele lor jertfelnicul pentru ștergerea păcatelor întregului Israel, căci regele poruncise să se aducă arderi de tot și jertfă pentru păcat, pentru sine și pentru tot Israelul.
- Apoi a așezat în templul Domnului leviți cu chimvale, cu harpe și cu chitare, după rânduiala lui David și a lui Gad, văzătorul regelui, și a lui Natan proorocul, fiindcă de către Domnul se așezase această rânduială prin proorocii Lui.
- Și stăteau leviții cu instrumentele de cântare ale lui David și preoții cu trâmbițele.
- Și a poruncit Iezechia să se aducă arderi de tot pe jertfelnic. Și în timpul când a început arderea de tot, a început și cântarea pentru Domnul cu trâmbițele și cu instrumentele de cântare ale lui David, regele lui Israel.
- Și toată adunarea a făcut rugăciuni, iar cântăreții au cântat din fluiere, până s-a terminat arderea de tot.
- Iar după terminarea arderii de tot, regele și toți care se aflau cu el s-au plecat și s-au închinat.
- Iezechia regele și căpeteniile au zis către leviți, să slăvească pe Domnul cu cuvintele lui David și ale lui Asaf văzătorul, și ei L-au slăvit cu mare bucurie și s-au plecat la pământ și s-au închinat.
- Apoi a început Iezechia a grăi și a zis: "Acum v-ați sfințit pe voi Domnului; apropiați-vă și aduceți jertfe și prinoase de mulțumire în templul Domnului". Și a adus toată adunarea jertfe și prinoase de laudă și de împăcare, și cel pe care-l lăsa inima, arderi de tot.
- Numărul vitelor pentru arderile de tot, aduse de cei ce se adunaseră a fost: șaptezeci de boi, o sută de berbeci, două sute de miei. Toate acestea au fost jertfite ca arderi de tot Domnului.
- Pentru celelalte jertfe sfinte au fost șase sute de vite mari și trei mii de vite mărunte.
- Însă preoții au fost puțini și nu puteau să jupoaie toate arderile de tot; de aceea le-au ajutat și leviții, frații lor, până ce au terminat lucrul și până ce s-au sfințit preoții; căci leviții au fost mai silitori la sfințire decât preoții.
- Afară de aceasta a mai fost o mulțime de arderi de tot cu grăsimi de jertfe de împăcare și cu turnări de vin la arderi de tot. Așa s-a așezat la loc slujba în templul Domnului.
- Și s-a bucurat Iezechia dimpreună cu tot poporul, că Dumnezeu a potrivit așa pe popor, încât s-a făcut acest lucru, cum nici nu se așteptase.
▲ Începutul paginii. |