Biblia/Vechiul Testament/Cartea întâi a Macabeilor/Capitolul 12
Aspect
- Și văzând Ionatan că-i ajută vremea, a ales bărbați și i-a trimis la Roma, să întărească și să înnoiască prietenia cu ea.
- Și la Spartani și în alte locuri a trimis scrisori ca acestea.
- Și au mers la Roma și au intrat în senatul lor și au zis: "Ionatan arhiereul și neamul Iudeilor ne-au trimis, ca să înnoiți cu noi legătura de prietenie, ca și mai înainte".
- Și Romanii le-au dat scrisori către fiecare ținut ca să-i petreacă spre pământul Iudeii cu pace.
- Iar cuprinsul scrisorilor pe care le-a scris Ionatan Spartanilor este acesta:
- "Ionatan arhiereul și obștea poporului și preoții și celălalt popor al Iudeilor, fraților Spartani, bucurie!
- Încă de demult s-au trimis scrisori la Onia arhiereul, de către Arie, unul din regii voștri, în care se adeverea că sunteți frații noștri, precum se vede din copia de față.
- Și cu cinste a primit Onia pe bărbatul cel trimis și a primit scrisorile în care se arăta legătura și prietenia dintre noi.
- Drept aceea, noi neavând lipsă de acestea și având mângâiere cărțile cele sfinte, care sunt în mâinile noastre,
- Am încercat să trimitem soli la voi care să înnoiască frăția și prietenia, ca să nu ne înstrăinăm de voi, că multă vreme a trecut de când ați trimis la noi.
- Iar noi neîncetat în toată vremea și la sărbători și la celelalte zile cuvioase vă pomenim în jertfele și rugăciunile pe care le facem, precum este bine și se cuvine a ne aduce aminte de frați.
- Și ne bucurăm de mărirea voastră.
- Iar pe noi ne-au înconjurat multe necazuri și războaie multe, că s-au sculat cu bătaie asupra noastră regii cei din jurul nostru.
- Dar n-am vrut să vă supărăm pe voi și pe ceilalți aliați și prieteni ai noștri cu vestea acestor războaie.
- Pentru că avem ajutor din cer, care ne ajută, și ne-am izbăvit de vrăjmașii noștri, și s-au supus vrăjmașii noștri.
- Drept aceea, am ales pe Numeniu, fiul lui Antioh, și pe Antipater, fiul lui Iason, și i-am trimis la Romani, ca să înnoiască prietenia și legătura de până acum cu noi.
- Și le-am poruncit să meargă și la voi și să vă aducă închinăciuni și să vă dea scrisorile de la noi pentru înnoirea frăției noastre.
- Și acum bine veți face de ne veți răspunde la acestea".
- Iată copia scrisorii trimisă de Spartani:
- "Arie, regele Spartanilor, lui Onia, preotul cel mare, bucurie!
- Aflatu-s-a în scrieri vechi despre Spartani și Iudei că sunt frați și că sunt din neamul lui Avraam.
- Și acum de când am cunoscut acestea, bine veți face scriindu-ne pentru pacea voastră.
- Și noi vă răspundem cu scrisoare că turmele voastre și averea voastră ale noastre sunt, și cele ce sunt ale noastre, ale voastre sunt: poruncim drept aceea, ca să vi se vestească acestea".
- După acestea a auzit Ionatan că s-au întors căpeteniile lui Dimitrie cu putere mai multă decât mai înainte, ca să pornească război împotriva lui.
- Și plecând din Ierusalim, s-a întâlnit cu ei în țara Amatitei, că nu i-a lăsat să calce în țara lui.
- Și a trimis iscoade în tabăra lor, și s-a întors și i-au spus lui că așa au rânduit, ca să vină peste ei noaptea.
- Și după ce a apus soarele, a poruncit Ionatan celor care erau cu el să privegheze și să fie înarmați și gata de bătaie toată noaptea; și a pus străji împrejurul taberei.
- Și au auzit vrăjmașii că Ionatan și cei care erau cu el s-au gătit de luptă, și s-au temut și s-au speriat și, fugind, au aprins focuri în tabăra lor.
- Și Ionatan și cei care erau cu el n-au priceput până dimineața, că vedeau focurile arzând.
- Și a alergat Ionatan pe urma lor, și nu i-a prins, pentru că trecuseră râul Elefteros.
- Și s-a abătut Ionatan la Arabii care se cheamă Zabadei, și i-a bătut și le-a luat prăzile.
- Și plecând, a venit la Damasc și a străbătut toată țara.
- Iar Simon, ieșind, a mers până la Ascalon și la cetățile cele învecinate și s-a abătut la Iafa pe care a cucerit-o.
- Că a auzit că ei vor să dea cetatea oamenilor lui Dimitrie și a pus acolo să o păzească.
- Și s-a întors Ionatan și a adunat pe bătrânii poporului și s-au sfătuit cu ei, ca să zidească cetăți întărite în Iuda,
- Și să înalțe zid mare între cetățuie și oraș, ca să o despartă de Ierusalim, și să rămână despărțită, așa încât nici să cumpere, nici să vândă.
- Și s-au adunat să zidească cetatea, fiindcă se dărâmase zidul de deasupra pârâului Chedron în latura de răsărit, și au reparat partea ce se cheamă Cafenata.
- Și Simon a întărit Hadidul din Sefala și i-a pus porți și încuietori.
- Și a încercat Trifon să domnească peste Asia și să-și pună stemă și să pună mâna pe regele Antioh.
- Dar se temea ca nu cumva să nu-l lase Ionatan și ca nu cumva să pornească război împotriva lui; și căuta să prindă pe Ionatan și să-l piardă și, sculându-se, a venit în Betșean.
- Și a ieșit Ionatan înaintea lui la Betșean cu patruzeci de mii de bărbați aleși de război.
- Și văzând Trifon că a venit Ionatan cu putere multă, s-a temut a-și întinde mâinile asupra lui.
- Și l-a primit cu mărire și l-a împrietenit cu toți prietenii săi și i-a dat daruri și a poruncit supușilor săi să asculte de el, ca și de sine.
- Și i-a zis lui Ionatan: "Pentru ce ai ostenit tot poporul acesta, nefiind între noi război?
- Și acum trimite-i la casele lor, și-ți alege câțiva bărbați, care să fie cu tine, și vino cu mine în Ptolemaida și ți-o voi da ție, ca și pe celelalte cetăți și oștiri, și pe toți cei care sunt peste treburi, și întorcându-mă, mă voi duce înapoi, că pentru aceasta am venit".
- Iar Ionatan, crezându-l, a făcut cum i-a zis, și a trimis oștirile să meargă în țara lui Iuda.
- Și a lăsat cu sine trei mii do bărbați, dintre care două mii în Galileea, iar o mie a mers cu el.
- Și după ce a intrat Ionatan în Ptolemaida, au închis Ptolemaidenii porțile și l-au prins pe el și pe toți cei care veniseră cu el i-au omorât cu sabia.
- Și a trimis Trifon pedestrași și călărime în Galileea și la câmpul cel mare, ca să piardă pe toți cei ai lui Ionatan.
- Și au înțeles că Ionatan este prins și că au pierit cei care erau cu el, și se îndemnară și se întocmiră pentru război.
- Și văzând cei care îi izgoneau că ei pentru sufletul lor se vor bate, s-au întors.
- Și au ajuns toți sănătoși în țara lui Iuda și au plâns pe Ionatan și pe cei care erau cu el și s-au temut și a jelit tot Israelul cu jale mare.
- Și au încercat toate neamurile cele de primprejurul lor, ca să-i piardă.
- Că ziceau: "N-au căpetenie și ajutor; acum dar să-i batem și să pierdem dintre oameni pomenirea lor".
▲ Începutul paginii. |