Sari la conținut

Biblia/Vechiul Testament/Cartea întâi Paralipomena/Capitolul 23


  1. Îmbătrânind David și săturându-se de viață, a făcut rege peste Israel pe fiul său Solomon.
  2. A adunat pe toate căpeteniile lui Israel și pe preoți și pe leviți.
  3. Și au fost numărați leviții, de la treizeci de ani în sus și s-a aflat numărul lor, numărați pe cap, treizeci și opt de mii de bărbați.
  4. Dintre ei au fost rânduiți pentru lucru în templul Domnului douăzeci și patru de mii; șase mii să fie scriitori și judecători,
  5. Patru mii să fie portari și patru mii să laude pe Domnul cu instrumentele muzicale pe care el le făcuse pentru aceasta.
  6. Și i-a împărțit David în cete, care să facă de rând, după fiii lui Levi: Gherșon, Cahat și Merari.
  7. Din Gherșoniți erau Laedan și Șimei.
  8. Fiii lui Laedan au fost trei: Iehiel, căpetenie, Zetam și Ioil.
  9. Fiii lui Șimei au fost trei: Șelomit, Haziel și Haran. Aceștia sunt căpeteniile familiilor lui Laedan.
  10. Tot fii ai lui Șimei au mai fost: Iahat, Ziza, Ieuș și Beraia. Acești patru sunt tot fii ai lui Șimei.
  11. Iahat a fost căpetenie; Ziza era al doilea; Ieuș și Beraia au avut puțini copii și de aceea ei au fost socotiți la un loc la casa tatălui lor.
  12. Fiii lui Cahat au fost patru: Amram, Ițhar, Hebron și Uziel.
  13. Fiii lui Amram au fost: Aaron și Moise. Aaron a fost ales ca să fie sfințit pentru Sfânta Sfintelor, el și fiii lui pe veci, pentru a săvârși tămâierea înaintea feței Domnului, ca să-I slujească Lui și să binecuvânteze numele Lui în veci.
  14. Iar Moise, omul lui Dumnezeu și fiii lui au fost numărați la tribul lui Levi.
  15. Fiii lui Moise au fost: Gherșom și Eliezer.
  16. Fiul lui Gherșom a fost Șebuel, căpetenia.
  17. Fiul lui Eliezer a fost: Rehabia, căpetenia. Eliezer n-a mai avut alți copii. Rehabia însă a avut foarte mulți copii.
  18. Fiul lui Ițhar a fost Șelomit, căpetenia.
  19. Fiii lui Hebron au fost: întâiul Ieria, al doilea Amaria, al treilea Iahaziel și al patrulea Iecameam.
  20. Fiii lui Uziel au fost: întâiul Mica și al doilea Ișia.
  21. Fiii lui Merari au fost: Mahli și Muși; fiii lui Mahli au fost: Eleazar și Chiș.
  22. Eleazar însă a murit și n-a avut feciori, ci numai fete și le-au luat de soții fiii lui Chiș, verii lor.
  23. Fiii lui Muși au fost trei: Mahli, Eder și Ieremot.
  24. Aceștia sunt fiii lui Levi, după casele părinților lor, adică a capilor de familie, după numărătoarea lor pe nume și pe capete, care făceau slujbă la templul Domnului de la douăzeci de ani în sus.
  25. Căci David a zis: "Domnul Dumnezeul lui Israel a dat liniște poporului Său și l-a așezat în Ierusalim pe veci,
  26. Și leviții nu vor mai duce cortul și tot felul de lucruri ale lui pentru slujbele din el".
  27. De aceea, după cele din urmă porunci ale lui David, au fost numărați leviții de la douăzeci de ani în sus,
  28. Ca să fie pe lângă fiii lui Aaron, pentru a sluji la templul Domnului, în curte și în camerele din jur, pentru curățirea a tot ceea ce este sfânt și pentru săvârșirea slujbelor în templul lui Dumnezeu,
  29. Pentru a îngriji de pâinile punerii înainte, de făina de grâu pentru prinosul de pâine și azime, pentru cele de copt, de fript și de toată măsura și cântarul,
  30. Și pentru a sta dimineața și seara să laude și să slăvească pe Domnul,
  31. Și la toate arderile de tot aduse Domnului sâmbăta, la lună nouă și la sărbători, după număr, cum este scris pentru ele, să fie totdeauna înaintea Domnului,
  32. Și ca să păzească chivotul legii și locașul sfânt și pe fiii lui Aaron, frații lor, la slujbele din templul Domnului.


▲ Începutul paginii.