Biblia/Vechiul Testament/Cartea înțelepciunii lui Solomon/Capitolul 7
- Sunt și eu om muritor asemenea tuturor și coborând din neamul celui dintâi om zidit din pământ.
- Și am fost înfiripat, cu trupul, în pântecele mamei mele, închegându-mă din sânge, vreme de zece luni, din sămânță bărbătească și în ceasul somnului odihnitor.
- Și după ce m-am născut, am respirat aerul obștesc și pe pământul obșteștii pătimiri am căzut și eu, și glasul meu dintâi, la fel ca la toată lumea, a fost plânsul meu.
- Am fost înfășat în scutece și am dat părinților grijă și bătaie de cap.
- Și nici un rege n-a început altfel, când s-a născut.
- Că toți intră în viață în același fel și ies iarăși la fel.
- Pentru aceea m-am rugat și mi s-a dat înțelepciune, am chemat, și duhul cumințeniei a coborât în mine.
- Am ținut la ea mai mult decât la sceptre și decât la tronuri și am socotit bogățiile deșarte față de ea.
- N-am pus alături cu ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindcă tot aurul din lume pe lângă ea nu e decât nisip, iar argintul, înaintea ei, mi se pare noroi.
- Am prețuit înțelepciunea mai mult decât sănătatea și frumusețea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată.
- Împreună cu ea mi-au venit toate bunătățile, căci în mâinile ei sunt bogății nenumărate.
- Și m-am bucurat de toate acestea, căci înțelepciunea le aduce cu sine. Totuși eu nu știam că ea este născătoarea lor.
- Am învățat-o fără viclenie, o împărtășesc fără părere de rău și nu ascund comorile ei.
- Ea este pentru oameni comoară nesfârșită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învățătură.
- Iar mie să-mi dăruiască Dumnezeu să grăiesc precum gândesc și să cuget în chip vrednic despre darurile Sale, căci El este povățuitorul înțelepciunii și îndreptătorul înțelepților.
- Că în mâna Lui suntem și noi și cuvintele noastre și toată înțelepciunea și știința lucrurilor.
- El mi-a dat cunoștința cea adevărată despre cele ce sunt, ca să știu întocmirea lumii și lucrarea stihiilor.
- Începutul și sfârșitul și mijlocul vremurilor, întoarcerile anotimpurilor și prefacerile văzduhului,
- Cursurile anilor și rânduiala stelelor,
- Firea dobitoacelor și apucăturile fiarelor, puterea duhurilor și gândurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor și însușirile rădăcinilor.
- Toate cele ascunse și cele arătate le-am cunoscut, fiindcă înțelepciunea, lucrătoarea tuturor, mi-a dat învățătură.
- Într-adevăr, în ea se află un duh de înțelegere, sfânt, fără pereche, cu multe laturi, nepământesc, ager, pătrunzător, neîntinat, preaînțelept, fără de patimă, iubitor de bine, ascuțit, neoprit, binefăcător,
- Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat, atotputernic, atotveghetor și răzbătând prin toate duhurile istețe, curate și oricât de subțiri.
- Pentru că înțelepciunea este mai sprintenă decât orice mișcare, ea pătrunde și își face loc pretutindeni prin curăția ei.
- Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic, astfel că nimic nu poate s-o mânjească.
- Ea este strălucirea luminii celei veșnice și oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu și chipul bunătății Sale.
- Fiindcă este una, toate le poate, și rămânând una cu sine însăși, ea toate le înnoiește, și răspândindu-se, prin veacuri, în sufletele sfinte, ea întocmește din ele prieteni ai lui Dumnezeu și prooroci.
- Cu adevărat Dumnezeu nimic nu iubește, fără numai pe cel ce petrece întru înțelepciune.
- Ea este mai frumoasă decât soarele și decât toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina, înțelepciunea o întrece.
- Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când înțelepciunea rămâne nebiruită în fața răutății.
| ▲ Începutul paginii. |