Biblia/Vechiul Testament/Avacum/Capitolul 3
| ←←Capitolul 2 | Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (Vechiul Testament, Avacum, Capitolul 3) |
Sofonie, Capitolul 1→→ |
- Rugăciunea proorocului Avacum cântată din harpe.
- Doamne, auzit-am de faima Ta și m-am temut de punerile Tale la cale, Dumnezeule! Fă să trăiască, în cursul anilor, lucrarea Ta și, în trecerea vremii, fă-o să fie cunoscută! Dar, întru mânia Ta, adu-ți aminte că ești și milostiv!
- Dumnezeu vine din Teman, și Cel Sfânt din muntele Paran! Sela (oprire) - Slava Lui acoperă cerurile și tot pământul este plin de slava Lui!
- Izbucnire de lumină ca la răsărit de soare, raze vii din mâna Lui pornesc!... Acolo stă tainic ascunsă puterea Lui!
- Înaintea Lui merge molima, iar prăpădul vine pe urma Lui.
- Se oprește!... Zguduie pământul! Și cu privirea Lui aruncă spaima printre neamuri! Munții cei din veac se desprind din locul lor, colinele străvechi se smeresc și pier sub pașii veșniciei Sale.
- Am văzut corturile lui Cușan (Etiopia) lovite de groază, iar colibele țării Madianului sînt cuprinse de cutremure.
- Oare împotriva fluviilor Și-a aprins Domnul văpaia Sa? Sau asupra marilor râuri mânia Sa? Ori împotriva mării urgia Ta, când Tu încaleci caii Tăi și Te sui în carele Tale de biruință?
- Arcul Tău se încordează! Săgețile Tale sînt jurămintele pe care le-ai rostit. Sela (Oprire). Cu șuvoaiele Tale spinteci pământul!
- Munții Te-au văzut și s-au cutremurat; puhoaie de apă au trecut. Adâncul și-a slobozit glasul său și mâinile sale în sus le ridică.
- Soarele și luna s-au oprit în locuința lor; ca să facă lumină, săgețile Tale pornesc și fulgerele lăncilor Tale fără încetare scapără.
- Cu mânie Tu pășești pe pământ și întru urgie Tu calci în picioare popoarele!
- Ieșit-ai ca să zdrobești poporul Tău, ca să izbăvești pe unsul Tău; ai doborât acoperișul casei celui fără de lege și temeliile ei le-ai dezvelit până jos la piatră. Sela (Oprire).
- Străpuns-ai cu săgețile tale capul lui Faraon și al celor care se năpusteau asupra mea ca să mă sfărâme, în strigăte de veselie, ca și cum porneau să sfâșie pe cel nenorocit în adăpostul lor.
- Cu caii Tăi Tu cutreieri marea, puhoiul întinselor ape.
- Auzit-am de aceasta și lăuntrul meu s-a zbuciumat la glasul Tău, tremurat-au buzele mele; putreziciunea a cuprins oasele mele și picioarele mele au șovăit. Liniștit voi aștepta vremea marii îngrijorări care va veni peste poporul care ne asuprește!
- Smochinul să nu mai înmugurească și via rod să nu mai dea; înșelătoare să fie rodirea măslinului, și ogoarele nimic să nu rodească! Turme să nu mai fie în țarcuri și vite în staule niciodată!
- Ci eu voi tresălta de veselie în Domnul, bucura-mă-voi de Dumnezeu, Mântuitorul meu!
- Domnul, Stăpânul meu, este tăria mea; El face picioarele mele ca ale căprioarelor, pe culmi poartă pașii mei! - Mai-marelui cântăreților, cu cântare din harpe.
| ▲ Începutul paginii. |