Biblia/Noul Testament/Romani/Capitolul 7
Aspect
- Oare nu știți, fraților - căci celor ce cunosc Legea vorbesc - că Legea are putere asupra omului, atâta timp cât el trăiește?
- Căci femeia măritată e legată, prin lege, de bărbatul său atâta timp cât el trăiește; iar dacă i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului.
- Deci, trăindu-i bărbatul, se va numi adulteră dacă va fi cu alt bărbat; iar dacă i-a murit bărbatul este liberă față de lege, ca să nu fie adulteră, luând un alt bărbat.
- Așa că, frații mei, și voi ați murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a înviat din morți, ca să aducem roade lui Dumnezeu.
- Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor, care erau prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade morții;
- Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ținuți robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche.
- Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut păcatul, decât prin Lege. Căci n-aș fi știut pofta, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu poftești!
- Dar păcatul, luând pricină prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte. Căci fără lege, păcatul era mort.
- Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viață;
- Iar eu am murit! Și porunca, dată spre viață, mi s-a aflat a fi spre moarte.
- Pentru că păcatul, luând îndemn prin poruncă, m-a înșelat și m-a ucis prin ea.
- Deci, Legea e sfântă și porunca e sfântă și dreaptă și bună.
- Atunci, ce era bun s-a făcut pentru mine pricina morții? Nicidecum! Ci păcatul, ca să se arate păcat, mi-a adus moartea, prin ceea ce a fost bun, pentru ca păcatul, prin poruncă, să fie peste măsură de păcătos.
- Căci știm că Legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat.
- Pentru că ceea ce fac nu știu; căci nu săvârșesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc.
- Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună.
- Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuiește în mine.
- Fiindcă știu că nu locuiește în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu;
- Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc.
- Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuiește în mine.
- Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine.
- Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu;
- Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minții mele și făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele.
- Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morții acesteia?
- Mulțumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Deci, dar, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului.
▲ Începutul paginii. |