Sari la conținut

Biblia/Noul Testament/II Tesaloniceni/Capitolul 2


  1. În privința venirii Domnului nostru Iisus Hristos și a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraților,
  2. Să nu vă clintiți degrabă cu mintea, nici să vă spăimântați - nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a și sosit.
  3. Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării,
  4. Potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu, sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.
  5. Nu vă aduceți aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri?
  6. Și acum știți ce-l oprește, ca să nu se arate decât la vremea lui.
  7. Pentru că taina fărădelegii se și lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte.
  8. Și atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale și-l va nimici cu strălucirea venirii Sale.
  9. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase,
  10. Și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască.
  11. Și de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni,
  12. Ca să fie osândiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.
  13. Iar noi, fraților, iubiți de Domnul, datori suntem totdeauna să mulțumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire, întru sfințirea duhului și întru credința adevărului,
  14. La care v-a chemat prin Evanghelia noastră, spre dobândirea slavei Domnului nostru Iisus Hristos.
  15. Deci, dar, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.
  16. Însuși Domnul nostru Iisus Hristos și Dumnezeu Tatăl nostru, Care ne-a iubit pe noi și ne-a dat, prin har, veșnică mângâiere și bună nădejde,
  17. Să mângâie inimile voastre și să vă întărească, la tot lucrul și cuvântul bun.


▲ Începutul paginii.