Biblia/Noul Testament/Galateni/Capitolul 5
Aspect
- Stați deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei.
- Iată eu, Pavel, vă spun vouă: Că de vă veți tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.
- Și mărturisesc, iarăși, oricărui om ce se taie împrejur, că el este dator să împlinească toată Legea.
- Cei ce voiți să vă îndreptați prin Lege v-ați îndepărtat de Hristos, ați căzut din har;
- Căci noi așteptăm în Duh nădejdea dreptății din credință.
- Căci în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credința care este lucrătoare prin iubire.
- Voi alergați bine. Cine v-a oprit ca să nu vă supuneți adevărului?
- Înduplecarea aceasta nu este de la cel care vă cheamă.
- Puțin aluat dospește toată frământătura.
- Eu am încredere în voi, întru Domnul, că nimic altceva nu veți cugeta; dar cel ce vă tulbură pe voi își va purta osânda, oricine ar fi el.
- Dar eu, fraților, dacă propovăduiesc încă tăierea împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? Deci, sminteala crucii a încetat!
- O, de s-ar tăia de tot cei ce vă răzvrătesc pe voi!
- Căci voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire.
- Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți.
- Iar dacă vă mușcați unul pe altul și vă mâncați, vedeți să nu vă nimiciți voi între voi.
- Zic dar: În Duhul să umblați și să nu împliniți pofta trupului.
- Căci trupul poftește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceți cele ce ați voi.
- Iar de vă purtați în Duhul nu sunteți sub Lege.
- Iar faptele trupului sunt cunoscute, și ele sunt: adulter, desfrânare, necurăție, destrăbălare,
- Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
- Pizmuiri, ucideri, beții, chefuri și cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am și spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.
- Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința,
- Blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege.
- Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele.
- Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm.
- Să nu fim iubitori de mărire deșartă, supărându-ne unii pe alții și pizmuindu-ne unii pe alții.
▲ Începutul paginii. |