Biblia/Noul Testament/Faptele Apostolilor/Capitolul 25
Aspect
- Deci Festus, trecând în ținutul său, după trei zile s-a suit de la Cezareea la Ierusalim.
- Și arhiereii și fruntașii iudeilor i s-au înfățișat cu învinuiri împotriva lui Pavel și îl rugau,
- Cerându-i ca o favoare asupra lui, să fie trimis la Ierusalim, pregătind cursă ca să-l ucidă pe drum.
- Dar Festus a răspuns că Pavel e păzit Cezareea și că el însuși avea să plece în curând.
- Deci a zis el: Cei dintre voi care pot, să se coboare cu mine, și dacă este ceva rău în acest bărbat, să-l învinovățească.
- Și rămânând la ei nu mai mult de opt sau zece zile, s-a coborât în Cezareea, iar a doua zi, șezând la judecată, a poruncit să fie adus Pavel.
- Și venind el, iudeii coborâți din Ierusalim l-au înconjurat, aducând împotriva lui multe și grele învinuiri, pe care nu puteau să le dovedească.
- Iar Pavel se apăra: N-am greșit cu nimic nici față de legea iudeilor, nici față de templu, nici față de Cezarul.
- Iar Festus, voind să facă plăcere iudeilor, răspunzând lui Pavel, a zis: Vrei să mergi la Ierusalim și acolo să fi judecat înaintea mea pentru acestea?
- Dar Pavel a zis: Stau la judecata Cezarului, unde trebuie să fiu judecat. Iudeilor nu le-am făcut nici un rău, precum mai bine știi și tu.
- Dar dacă fac nedreptate și am săvârșit ceva vrednic de moarte, nu mă feresc de moarte; dacă însă nu este nimic din cele de care ei mă învinuiesc - nimeni nu poate să mă dăruiască lor. Cer să fiu judecat de Cezarul.
- Atunci Festus, vorbind cu sfatul său, a răspuns: Ai cerut să fii judecat de Cezarul, la Cezarul te vei duce.
- Și după ce au trecut câteva zile, regele Agripa și Berenice au sosit la Cezareea, ca să salute pe Festus.
- Și rămânând acolo mai multe zile, Festus a vorbit regelui despre Pavel, zicând: Este aici un bărbat, lăsat legat de Felix,
- În privința căruia, când am fost în Ierusalim, mi s-au înfățișat arhiereii și bătrânii iudeilor, cerând osândirea lui.
- Eu le-am răspuns că romanii n-au obiceiul să dea pe vreun om la pierzare, înainte ca cel învinuit să aibă de față pe pârâșii lui și să aibă putința să se apere pentru vina sa.
- Adunându-se deci ei aici și nefăcând eu nici o amânare, a doua zi am stat la judecată și am poruncit să fie adus bărbatul.
- Dar pârâșii care s-au ridicat împotriva lui nu i-au adus nici o învinuire dintre cele rele, pe care le bănuiam eu,
- Ci aveau cu el niște neînțelegeri cu privire la religia lor și la un oarecare Iisus mort, de Care Pavel zice că trăiește.
- Și nedumerindu-mă cu privire la cercetarea acestor lucruri, l-am întrebat dacă voiește să meargă la Ierusalim și să fie judecat acolo pentru acestea.
- Dar Pavel, cerând să fie reținut pentru judecata Cezarului, am poruncit să fie ținut până ce îl voi trimite la Cezarul.
- Iar Agripa a zis către Festus: Aș vrea să aud și eu pe acest om. Iar el a zis: Mâine îl vei auzi.
- Deci a doua zi, Agripa și Berenice venind cu mare alai și intrând în sala de judecată împreună cu tribunii și cu bărbații cei mai de frunte ai cetății, Festus a dat poruncă să fie adus Pavel.
- Și a zis Festus: Rege Agripa, și voi toți bărbații care sunteți cu noi de față, vedeți pe acela pentru care toată mulțimea iudeilor a venit la mine, și în Ierusalim și aici, strigând că el nu trebuie să mai trăiască.
- Iar eu am înțeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte; iar el însuși cerând să fie judecat de Cezarul, am hotărât să-l trimit.
- Dar ceva sigur să scriu stăpânului despre el, nu am. De aceea l-am adus înaintea voastră și mai ales înaintea ta, rege Agripa, ca, după ce va fi cercetat, să am ce să scriu,
- Căci mi se pare nepotrivit să-l trimit legat, fără să arăt învinuirile ce i se aduc.
▲ Începutul paginii. |