Biblia/Noul Testament/Evrei/Capitolul 6

 

1. De aceea, lăsând cuvântul de început despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârșit, fără să mai punem din nou temelia învățăturii despre pocăința de faptele moarte și despre credința în Dumnezeu,
2. A învățăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică.
3. Și aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu.
4. Căci este cu neputință pentru cei ce s-au luminat odată și au gustat darul cel ceresc și părtași s-au făcut Duhului Sfânt,
5. Și au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor,
6. Cu neputință este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăși spre pocăință, fiindcă ei răstignesc loruși, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu și-L fac de batjocură.
7. Țarina, când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei și rodește iarba folositoare celor pentru care a fost muncită, primește binecuvântarea de la Dumnezeu;
8. Dar dacă aduce spini și ciulini, se face netrebnică și blestemul îi stă aproape iar la urmă focul o așteaptă.
9. Despre voi, iubiților, deși vorbim astfel, suntem încredințați de lucruri mai bune și aducătoare de mântuire.
10. Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrul vostru și dragostea pe care ați arătat-o pentru numele Lui, voi, care ați slujit și slujiți sfinților.
11. Dorind dar, ca fiecare dintre voi să arate aceeași râvnă spre adeverirea nădejdii, până la sfârșit,
12. Ca să nu fiți greoi, ci următori ai celor ce, prin credință și îndelungă-răbdare, moștenesc făgăduințele.
13. Căci Dumnezeu, când a dat făgăduință lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine însuși,
14. Zicând: "Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, și înmulțind te voi înmulți".
15. Și așa, având Avraam îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduința.
16. Pentru că oamenii se jură pe cel ce e mai mare și jurământul e la ei o chezășie și sfârșitul oricărei neînțelegeri.
17. În aceasta, Dumnezeu voind să arate și mai mult, moștenitorilor făgăduinței, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul:
18. Ca prin două fapte nestrămutate - făgăduința și jurământul - în care e cu neputință ca Dumnezeu să fi mințit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ținem nădejdea pusă înainte,
19. Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită și tare, intrând dincolo de catapeteasmă,
20. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

▲ Începutul paginii.