Sari la conținut

Biblia/Noul Testament/Coloseni/Capitolul 1


  1. Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru,
  2. Sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Iisus Hristos.
  3. Mulțumim lui Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, rugându-ne totdeauna pentru voi,
  4. Căci am auzit despre credința voastră în Hristos Iisus și despre dragostea ce aveți către toți sfinții,
  5. Pentru nădejdea cea gătită vouă în ceruri, de care ați auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei,
  6. Care, ajungând la voi, precum și în toată lumea, aduce roadă și sporește întocmai ca la voi, din ziua în care ați auzit și ați cunoscut, întru adevăr, harul lui Dumnezeu.
  7. Precum ați primit învățătură de la Epafras, iubitul, împreună-slujitor cu noi, care este pentru voi credincios slujitor al lui Hristos,
  8. Și care ne-a arătat iubirea voastră cea întru Duhul.
  9. De aceea și noi, din ziua în care am auzit aceasta, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoașterea voii Lui, întru toată înțelepciunea și priceperea duhovnicească,
  10. Ca voi să umblați cu vrednicie întru Domnul, plăcuți Lui în toate, aducând roadă în orice lucru bun și sporind în cunoașterea lui Dumnezeu.
  11. Și întăriți fiind cu toată puterea, după puterea slavei Lui, spre toată stăruința și îndelunga-răbdare,
  12. Mulțumind cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moștenirea sfinților, întru lumină.
  13. El ne-a scos de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii Sale,
  14. Întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor;
  15. Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura.
  16. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute, și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El și pentru El.
  17. El este mai înainte decât toate și toate prin El sunt așezate.
  18. Și El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morți, ca să fie El cel dintâi întru toate.
  19. Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată plinirea.
  20. Și printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale.
  21. Dar pe voi, care oarecând erați înstrăinați și vrăjmași cu mintea voastră către lucrurile rele, de acum v-a împăcat,
  22. Prin moartea (Fiului Său) în trupul cărnii Lui, ca să vă pună înaintea Sa sfinți, fără de prihană și nevinovați,
  23. Dacă, într-adevăr, rămâneți întemeiați în credință, întăriți și neclintiți de la nădejdea Evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost propovăduită la toată făptura de sub cer și al cărei slujitor m-am făcut eu, Pavel.
  24. Acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica,
  25. Al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui Dumnezeu, ce mi-a fost dată mie pentru voi, ca să aduc la îndeplinire cuvântul lui Dumnezeu,
  26. Taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinților Săi,
  27. Cărora a voit Dumnezeu să le arate care este bogăția slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos cel dintru voi, nădejdea slavei.
  28. Pe El noi Îl vestim, sfătuind pe orice om și învățând pe orice om, întru toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe tot omul, desăvârșit, în Hristos Iisus.
  29. Spre aceasta mă și ostenesc și mă lupt, potrivit lucrării Lui, care se săvârșește în mine cu putere.


▲ Începutul paginii.