Batrahomiomahia
| Batracomiomahia de Homer |
| Traducere în limba română de József Koncz, manuscris din 1816 (MS 413, B.C.U. Cluj), având ca sursă parodia maghiară a lui Csokonai Vitéz Mihály Text în limba română, dar cu grafie maghiară, publicat cu greșeli de transcriere în revista Ungaria nr. 10 / septembrie 1895, pp. 304-308, nr. 11 / octombrie 1895, pp. 323-328; nr. 12 / noiembrie 1895, pp. 337-339; nr. 13 / decembrie 1895, pp. 353-355. |
BATRACHOMYOMACHIA LUI HOMER
Bătaia Broaștelor cu Șoarecii
Muză dragă! Umple-mi pipa
Din dohanu' Pindului,
Să mă apuc să-ți cânt una,
Să dăm drumu' gândului.
Cântecu' care v-am făcut
Într-o noapte când am zăcut
După deal cu oile!
PIPA DINTÂI DE TABAC
Cunoștința Prințului Soricesc cu Craiu' Broaștelor - și moartea.
1.
Scriu o larmă și-o bătaie
Groaznică și minunată,
Un potop și-o pălălaie
Care a fost odată
Când armadia broaștelor
Și oștile șoarecilor
Făcură bălți de sânge.
2.
Vai, vai, păcatele noastre
Și a scrie mi-e groază
Cum s-o zdrobit două oaste
Cu niște biute groase,
Cum bubuia tunurile
Cum mai săreau capurile
Strigând tot: «dă, să moară!»
3.
Dară dintâi să începem
Din cap, de unde vrajba
S-o început, să pricepem
Cum o fost toată treaba;
Precum spun novelistele.
Cărțile, iete listele:
Aci-i capu' lucrului.
4.
Scăpând de motoc o dată
Un voinic de șoarece
Stă ostenit la o baltă
Să beie apă rece,
Sloboade la vale barba
Începe a sorbi apa
Cu mare bucurie.
5.
Văzându-l un broscoi mare,
Zice : „Sluga Domnule!
Mă rog frumos de iertare
Spune-mi cum ți-i numele ?
Grof, nemeș ești or moroșan?
Că de n-ai fi Mocan Crișan;
Să fim prieteni amândoi.”
6.
„Io îs Bucur din Trestie
Craiul mare Lacului
Am pe mar’ Împărăție
Până-n fundu' Iadului
A mea cetate de Baltă
Ce mi-o rămas de la tata
Îi moșia de uric.”
7.
„Fetuțul Precup cel mare
Craiul când se-nsurară
Pe mamă de peste mare
Fiind voinic o furat-o.
Doamna când să fie ude
Mă fătară într-o hude
În cetatea mocirlei.”
8.
”Văd că ești viteaz domnesc
A’ un General mare
Doar tocmai împărătesc
Pui de crai așa-mi pare:
Dar mă rog cu omenie
S-o știu și io, spune mie
Toată genealogia.”
9.
Se scarpină șoarecele
Peste nas cam cu fală
Obrazu' și urechile
Cu labele se spală:
„'Nălțate! ce-ai cu mine?
Dar zău! zău! nu ți-i rușine
A-ntreba: cine-s io?!”
10.
„Nu-i ca al meu vestit nume
Pe fața pământului,
Mă cunosc toți în lume
Și cizmașu’ Aiudului,
Ai Dumneata Calendare
De hol mare titulare
Din Beci și din București.”
11.
Io-s craiu' mare Pixharpus
Dintre-aceștia zis șaptele'
Născut din mare Troxartus
Am și carte de piele
Mama-i de Hârciog fătată,
Care o fost de crai fată
Crasă Lingătoare.
12.
Într-o gaură crăiască
Mă fătară pe mine
Și cu rize de mătase
M-o învăluit prea bine,
Cu slănină, mere, prune.
Pișcote, smântâne bune
Domnește m-a hrănit.
13.
Prieten, cum să-ți fiu io ție?
Spune-mi bade Bucure !
Ești cu toată împărăția
În apă sub țărmure.
De oameni nu mă poți feri
Că pe ei lumea de-ar pieri
Caută să ieduesc.
14.
Pită și colaci unde
Stau, știu io totdeauna
Nici nu pot ei ascunde
Să nu le pot io lua.
Știu io ce-i în puiu' mesei,
Știu io toată treaba casei,
Îs la mine cheile.
15.
Pancovile, prescurile,
Lipiile cu lobode,
Clătitele, fripturile,
Știu io unde-s în bolte.
Pateul și tortele,
Tot felul de dulcesele
Crănțănesc io cu dinții.
16.
Niciodată din bătaie
Cu rușine n-am ieșit,
Nu m-am lăsat să mă taie;
Când am pușcat n-am greșit
Crucea asta aurită
Vezi-o? că nu-i urâtă
Mi-o dat-o Bonaparte.
17.
Nici nu-mi-i frică mie,
Dacă sabia mi-o trag
Să vie batăr o mie,
Încă atuncea mi-i drag
Stau io cu fața și cu tunu'
Nu mă poate răzbi nunu
Să fie turn de carne.
18.
Dară am vreo doi dușmani rei
Care nu-s nici de-o treabă.
Spui că mi-i cam groază de ei
Că te-mbucă de grabă;
Unui zic : Domnu' Motoc
Prea blestemat dobitoc
Altu-i Cocoru Hiron.
19.
Mai am unu' iar blestemat
Făcut din lemn surd și mut.
Odată m-o fost vătămat
Îi cu meșterșug făcut.
Slănina sus acățată
Dacă-mbuci numai odată
Cade pod în capu' tău.
20.
Nu mânc io bostan și curechi,
Mâncările broaștelor.
Mânc plăcinte și beau vin vechi,
Apa să fie a lor
Lintița și pipirigu' vost,
Rogozu', bucate de post
Mâncați cu sănătate.
21.
Cască buzețile tare,
Bucur se rupe a râde
Și după o așteptare
Pixarpului răspunde:
Înălțate, precum auz,
Foarte fără semeț lauzi
Puterea și falele.
22.
Noi suntem un neam muncitor,
Ostenim mult și tare
Ca anglușii neguțători
Pe pământ și pe mare.
Avem o țară bogată,
Banii noșt' nu se mai gată,
Îi plin tău de galbeni.
23.
Vin banii din tătie laturi
Țara se-mbogățește
Avem căși pline de aur,
Capitalu' tot crește,
Putem și noi cu altului
Ca grecii dintr’ Ungurului
A face bundă de lup.
24.
Dulmana din barșon verde
Portu' ăl mai mare la noi,
Care față nu se pierde,
Nu se rupe, nu-i gunoi.
Poartă și neguțători
La noi cu poruncitori
Toți o uniformă.
25.
De îi vrea, 'nălțate frate,
Să-mi vezi țara, curțile,
Bucuros te duc în spate,
Dar grijește-ți părțile.
Ține-te bine de mine,
Strânge-te țeapăn din vine,
Să nu ți se ude turul.
26.
După asta își tomnește
Spatele pe țărmure
Pixharp se țipă domnește
Pe el ca un iepure.
O mânecă își răsfrânge
Apucă cu mâne strânse
Pe Bucur de Hârțog.
27.
U-iu-iu! strigă o dat'
De bucurie mare
Văzând cât de delicat
'Noată printr-altă țară
Scapără, aprinde pipa,
Și admiră perspectiva,
Ca domnișorii din Cluj.
28.
Dar văzând că se cufundă,
Câteodată mai în jos,
Fiind apa mai afundă
Se sperie mai vârtos.
L-o cam lovit și urâtu'
Nu-i prea place călăritul,
Ar da Iapa Dracului.
29.
Începe de supărare
A se văita, a plânge,
Începe cât poate tare
Cu labele a strânge
De coastele Bucurului
Dar în goana zborului
De n-ar fi nici n-ar tuna.
30.
Îl umple frigul, tremură,
Rădică voci plângând,
Se uită către țărmure
Către casa lui gândind;
Își umple și izmenele
Trainic, cu toate semnele.
Căznit e Pixharpus.
31.
Începe-a inghiți apa
O țâră mai cu grosul
Nu mai poate nici iapa,
S-a ostenit cu dusul.
Strigă: „Tulai ! nu mă lăsați!
O prăjină lungă să-mi dați!
Nu vine nime', vai! vai!
32.
N-o fost dus pe Europa
Taurul peste mare
Cum mă duce blestemata
Broască ast-în spinare.
Duce-i dracu-mpărăția,
Apătoasă Veneția
Palatul și curțile.”
33.
Vine-un șarpe, și-ncepură
A se uita cam urât.
Voinicii cum îl văzură,
Amândoi o-nțepenit.
Când s-o arătat năpârca
I s-o-nmuiatară cârca,
Pe jumătate o fo' morți.
34.
Broasca la fundul lacului
Iute curând s-o cărat,
A’ ieși l-o iertat dracului.
Feciorul cel de-mpărat
Se ascunde-n împărăție
Și cu mare bucurie
Își încuie curțile.
35.
Șoarecul a rămas singur
'Noată vrăjmaș cât poate.
Muncește, privește în jur,
Se răstoarnă pe spate.
Văzând că nu-i bine lucrul,
Începură cu amarul
A hori cu multă jale.
36.
Câteodată se îndreaptă
Deasupra apei curând
Iar se cufundă o dată
Și se duce până-n fund.
Fără hasnă se muncește
Că tot nu se mântuiește
De moarte motojit e.
37.
Avea în grumaz un caput
Franțuzesc și sarica,
Iar în ei ce-o încăput
Poesis Rhetorica:
Aiestea tare-l stricară
Fiind prea mare povară
Trăgea urât către afund.
38.
Bucure! da' așa îi lege,
Aceasta-i Jus gentium?
Nu gândi să nu te lege
De grumaz Synedrium.
Să știi, că bătrâni popii
Nici nu te-or vedea cu ochii
Și-ncă te-or afurisi.
39.
În larg, nu te dai voinic,
Tare-n baltă, mielușelule.
Acum tu ești doar un nimic,
M-ai secat, mișelule!
Ține minte! Bagă seamă!
Că mă cer pe mine-n seamă
Oștile șoarecilor.
A DOUA PIPĂ DE TABAC
Strânsura țării a broaștelor și a șoarecilor
40.
Zicând acestea muri
Fără grijă o dată.
Domnul Cârțu nimeri
Pe țărmure plimba o fată.
Cătrănit, își gată șoapta,
Aleargă și spune fapta
La curtea cea crăiască.
41.
Câți o fo' de l-o auzât
Foarte mult se mâniară,
Scrâșniră din dinți urât,
Trimisără în țară
În toate lături stafete
Să se strângă la Diete
Domnii țării cei mai mari.
42.
Să fie locul strânsurii
În casa Toxartului,
Tatăl celui ce muri,
Părintele Pixharpului,
Care nu-i voinic să scape
Că zace mort, plin de ape,
Cu foalele către cer.
43.
Cu toți se adunară
Pe al șaptele-al lui mai,
De lucru se apucară
Cei mai cu minte numai.
Treaba oastelor și rândul
Giraseră fluierându-l,
Tocmiră bărbătește.
44.
Craiul Toxartu dintâi
Înaintea toților,
Cu mare techetorie
Grăisă: „Cinstiți
Stâlpi țepeni ai țării mele,
Vedeți că amar și jale
S-o-ntâmplat pe capul meu.”
45.
„Un voinic carele-o fost
Fecior de crai a pierde
Astă treabă și lucrul vost,
Aveți grijă, spui verde,
Îi mare blestemăția
La toată împărăția,
Îi rușine de moarte.
46.
Trei feciori frumoși am născut,
Acum toți trei pieriră,
Pe unul Dracul cel făcut
Din lemn îl omorâră.
Pe unul Domnu Motocu
L-a înghițit cu totul
Deunăzi, fi-i-ar haznă.
47.
Al treilea mi-o fost mai drag
Un fecior zdravăn,
Pe care îl plânge țara ca un drag
Crai Bucur mi-l-necară
Știind și mumă-sa că moare,
Ce fără seamă-o doare,
Mă lăsară văduv.
48.
Pentru asta în țara me'
Tot neamul din fiece casă
Să se grijească de-arme!
Câte doi-trei să iasă.
N-a fi lipsă de nimica,
Îi plină Cassa bellica;
Sărăcime va-mplini.
49.
Așa, dând la toți inimă,
Începu a-i îndemna.
N-o fost în strânsoare nime'
Care să le zică : ba!
Dădură grijă la Tistur,
Se lase toate nimicuri,
Petrece de bătaie.
50.
Să se strângă la Cazarmă
Cătănimea întreagă,
Să se-mbrace toți cu arme.
La un loc să se tragă.
Gate tunuri și puștile
Să se strângă bombuștile,
Din bolgiile Grecilor.
51.
Trimiseră niște feciori
Către Sibiu cu grabă,
Care o fost iuți și ușori
Voinici, zdravăn cu treabă,
Aceștia pe la domnițe
Rozând mătasea hainelor
Făcură mundire din greu.
52.
Fluierele, trâmbițele
Din pene de cucute,
Dobele toate de piele
Cu meșterșug făcute.
Pălării din toc de ghinde,
Fluturi de putea prinde
Făce pene din aripi.
53.
Aveau dragoni fricoși
Pe pieptul lor cos deniți,
Militari bocăncioși
Încălțați toți cu papuci
Din sâmburi de vișine
Scobiți și întocmiți bine
Înnegriți cătănește.
54.
Mustățele și-a-mbălegat
Frumușel husărește
Nădragii sus și-o legat
Pe șolduri ungurește,
Raiteri toți călărește,
Se suiră voiniește
Pe câte-o Șoarecoaie.
55.
Dau milioane în mână
Sfaților Tisturilor.
Dau ban de cei grei să le spună
S-aibă grija oștilor;
Rușine să n-o pățească,
Feciorii să nu flămânzească,
Fie vinars cu butea.
56.
Caș, slănină, carne, brânză
Și câte-o piele de ros,
Coceni toți să se strângă
Care rod’ ei bucuros.
Rize haine, rele poame,
Curele bune de foame,
Să se strângă-n magazin.
57.
Începură fluierele
A’ hori marsch de jale.
Sărutară muierile
Pleacă cu toate cele
Cuscri, frați, cu nănașul,
Cumetrii întinzând glasul,
Horesc până la hotar.
58.
Auzind vestea, broaștele
Din gura curierilor
Câtu-s de țeapăn oștile
Care vin pe capu lor,
Se strânseră mulți clubiști
Care fiind noveliști
Știe la politică.
59.
Veniră și Domnul Rogoz
Din țara soricească,
O broască zdravănă — nu goz,
Fiind gură crăiască
Ăst' ca trimisul țării
Pân-acuma cu șoarecii
În curtea Toxartului.
60.
Acum l-o trimis acasă
Fiind broască dușmănească
Ca să le înstiințeze
Să le tudomănească.
Șade-n fund, deschide gura
Și suflând cu fală una
Începu a brecăi.
61.
Broaștelor! M-am tare amărât,
Iară la voi acasă
Să vă spui vouă un cuvânt:
Șoarecii m-au trimasă,
Gătați-vă de bătaie
Că vin și pe toți vă taie
Șoareci cu putere.
62.
Auzind această veste,
Cu toți se umflară
Ca butoaiele și peste
Seamă se mâniară,
Văzând lucrul că nu-i glumă
Începură-a face spumă
Din gură, ca mascurii.
63.
Dintâi ieși dară cu fală
Craiul înălțat Bucur.
Cu groază și cu ostilitate
Grăiră dintâi singur:
Fraților, socotiți și voi
Dar șoarecii ce au cu noi?
Au doar o-nnebunit?!
64.
Dacă n-o stiut cu-înotul,
Trăgea ca un voinic sărac,
La ce s-o băgat cu totul
Domnul Pixharpu în lac?
N-o avut acilea loc?
La ce face cu-apa joc?
Dacă nu-i harnic de ea?!
65.
Acuma să-i dau io seamă
Ce o lucrat în apă?
Să mă bat cu el mi-e teamă;
Și-ncă am fost și iapă,
Dar știu io că l-oi sătura
De bătaie l-oi scutura,
De i-or sări și dinții.
66.
Să strângem armadiile
Să ne luăm arme și noi
Puștile și săbiile
Păstăile de fusoi
Acestea-s fin ascuțite
Taie ca niște cuțite,
Or fi prea bune de ras.
67.
Să le ieșim inainte
La capu' hotarului
Să-i cam dăm o țâr de minte
Domnului Toxartului.
Nu umblăm cu judecată
Să-l înhățăm toți deodată
De barbă, de nas și de păr.
68.
Pe care i-om putea prinde.
Și ne-om 'ncrede în nume
Nouă prea bine ne-or prinde
Trei zile-n săptămână.
Aud că sunt buni săpători,
Cosaș, bărdaș, secerători,
Sabăi, cizmari, cojocari.
69.
Îi muncitor tot neamșagul
Îs mulți meșteri între ei
Care-nvață meșteșugul
Fie bun sau cât de răi:
Colopari, curelari,
Cojocari cu pielari
Se cheamă toți : Domnule!
70.
Vivat! vivat toți țipară
Ovaționară din inimă,
Dieta toată strigară
'Mblați cu toții la crâșmă!
De bătaie se ne gătăm
Prea tare să nu ne-mbătăm,
Că zău ne-or ciufuli.
71.
De spus în alte cuvinte
Cât băură binișor
Un broscoi fiind mai cu minte,
Foarte învățat fecior
Stă în sus, cu glaja-n mână
Către fața țării spune
Fraților! Cinstiților!
72.
Limba noastră cea broștească
Foarte tare s-o stricat
Și cu limba cea peștească
Prea urât s-o-amestecat.
Nu-i bună înnoitura
Între neamuri corcitura
Că ne facem toți rântaș.
73.
Să-ngrijim limba cea veche,
Broaștele să fie broaște,
Mie-mi place la ureche -
Zică alții că-s proaste.
Cu limba peștilor trăi
Nu putem, nu-i brechecăi
A noastră-i bună de noi.
74.
Zice unii, mai învățați:
Bine! Să tocmim hiba,
Foarte bine ne-nvățați
Să ne grijim noi limba
Iară unii care măcar,
Fără-ai lor boi și măgari,
Tot fonfăie în lături.
75.
Stricară Bucur strânsura
Poruncind Tisturilor
Să le strige marș! cu gura
Deie drumul oștilor.
Începură cu gurile
A zdrăngăni cu dobele
Și a trâmbița din greu.
76.
Stă în gledă cătănimea
Cu haine verzi și roșii
Granadiri, husărime,
Dragoni, băcăncioși.
Plecară și gardistele,
Începură bandistele
A bate talgerele.
77.
Aleargă Bucur călare
Încolo și încoace
Pe un harmăsar murg mare
Rândurile le face
Bate vântul steagurile
Strigă vârtos Tisturile!
Către fân, către paie!
78.
Fac la hotar niște sanțuri
Aci frumos se ascund
Stă gata cu puști și tunuri
Și sapă tot mai afund,
Zicând una cu cucuta
Încep-a juca bătuta
Să le treacă de urât.
79.
De larmă se scuturară
Casa Jupiterului,
Tremurară și crăpară
Podurile cerului.
Văzând potca și năpasta
Sare chiar peste nevasta
Din pat; varsă-și oala.
80.
Țipă ochi și ochește
Că se muștrulesc cât pot
De mânie își trântește
Căciulița de un cot,
De iscă vânt și pulbere
O volbură cât ne-ar piere
Lumea - dacă n-ar fi râs.
81.
Trage clopețelul, strigă,
Mercuriu să meargă,
Dumnezeii toți să strângă
Mercuriu aleargă.
Cu grabă și se strânseră
După slujbă și merseră
Toți la casa cerului.
82.
Le arată minunata
Îmbulzeala-a oștilor,
Puterea împreunată
Groaznică a broaștelor.
Întreabă: mai văzut-ați așa?
Armadie mar’ și vrăjmașă
Ca a uriașilor.
83.
Întreabă cu râs, cu glume:
(După gluma râsului
Începură-a râde
Lumea și fața pământului.)
Care or avea virtute
Să meargă și să-i ajute
La oricare parte?
84.
Dintâi merge la Minerva
Și de buze aprinzând
Îi freacă de obraz barba,
Întreabă de ea râzând :
Gura! da' tu nu te cobori
La ei să-i mai dai ajutor
La broaște - sau la șoareci?!
85.
Că biserica ți-i plină de
Pită, români și unguri.
Alții nici nu se prea-ntinde:
Numai șoareci singuri
'S-în biserica muzelor;
Mai de seamă spre seama lor
Stă pustie, fără om.
86.
Tătuțule! zice Pallas
Io această poruncă
N-o primesc, mă rog să mă lași
Nu mă apuc de muncă
Că șoarecii toate cele
Prin bisericele mele
O ros și m-o păgubit.
87.
Mi-o ros haina și mătasea
(Văzând numai m-am roșit)
Și mi-o spurcat toată casa,
Mi-o stricat, m-o sărăcit.
Mătasele-s neplătite,
Și de nu-oi plăti cuminte
Mi-or lua și poalele.
88.
Nici broaștele nu-s mai bune,
Piară din 'naintea mea
Neamuri spurcate, nebune,
De nimica pe lume,
Din bătaie ostenită
Venind am fost adormită,
M-or sculat cu gurile.
89.
Să nu-ncercăm să-i ajutăm,
Să nu mergem către ei.
Aici cu capul ne jucăm,
N-au grijă de Dumnezei;
Nu li-i grijă nici de cer
Îs cu dracu', stau cu fier,
Ne-ar vătăma și pe noi.
90.
Mai bine să ne ascundem
După Hornul cerului
De departe să ne uităm -
La sfârșitul lucrului.
Ascultară toți de ea,
Cu o inimă se suiră
Dumnezeii după horn.
A TREIA PIPĂ DE TABAC
Bătaia cu toate întâmplările
91.
Începură trâmbițașii
Cu trâmbița a zbiera,
A mormăi și dobașii,
A zice cu fluiera;
Jupiter de după Horn
Buciumară marș cu un corn
Și sloboziră târgul.
92.
Iese-n 'naintea tuturor,
Baronul Mâzgă-Papă,
Dincolo Grof Lingetot,
Cu el față a plecat
Nu se sperie niciunul,
Geaba dă cu puști, ș-cu tunul,
Suduie pe toți morții.
93.
Să apucă de bătaie
Cu Baron Mâzgă-Papă,
Lingetot capu-i taie
Dar și ăla i-o tăiat,
De cinci ori și-o tăiat capul
Unul la altul, ca napul,
De cinci ori o înviat.
94.
Pe urmă Mâzgă-Papă
Prea tare s-o mâniat
Și lui Lingetot capul
Frumos de tot l-o tăiat,
El grumazul țipându-și
Văzând că capul lui s-o dus
Se uita costiș la el.
95.
Văzând Geurariu asta
De mânie s-o-mbătat,
Și pe Oprea cu săgeata
Prin Foale l-o săgetat.
Oprea fiind cu suflet mare
Se duce-n buruieni și moare
De rușinea satului.
96.
Boflaș văzând moartea Oprii
Scoate un pistol din toc,
Mânia nu-și poate opri
Trage cocoșul de foc,
Face durr ! hognosu-țungu!
Îl lovește bine plumbu',
Tocmai plin în inimă.
97.
Mergând la Avangardile,
Lucrul într-astă formă,
Nimeriră și oștile
Cele mai de pe urmă,
Armadiile s-or încercat,
Aci o fost lucru spurcat -
Moare mulți nevinovați.
98.
Nimeri și Bonețanu
Cu oștile din Banat,
Broaștele cât o văzut Banu
Un într-altul s-o băgat.
General Poffle, un nimea,
Iesiră cu dragonimea
Înaintea Banului.
99.
Poffle era un domn bălos,
De gură bun și voinic,
Un om hrănit și fălos,
Dar în cap n-avea nimic.
Sunt așa și la noi destui
Oameni hrăniți și sătui:
Cu foale pline — capul gol.
100.
Stând înaintea Banului
Foarte urât l-o spurcat,
Dar și Banul pe Dumnealui
Voinicește l-o jucat.
Că dădură voinicului
Pe deasupra buricului
Cât i-o ieșit mațele.
101.
Văzând că o murit Poffle
Buffu Adjutantului,
Se ferește mai încole.
Cocoșul pistolului
Trage, pușcă pe husaru'
Căpitan mare Hudaru,
Pieriră numai de râs.
102.
Așa muri fără veste
Hudaru steaua țării.
Voinic ca el nu mai este
Până-n marginea mării
N-o fost el crescut în baluri,
Între cărți, între nimicuri
Ca acum mulți Domnișori.
103.
Dară moartea lui și ciuful
Se plătiră în curând
Că Lingetot pe Bufu
Îl ajunseră fugind.
I-o tăiat cap și minte
Și cu mare rugăminte
I l-o cinstit înapoi.
104.
Pricepând maiorul Grosu
Harmințadul Bufului
Pleacă fuga și de-a-ndosu'
Către lac sălășlui
Dar Lingetot l-ajunse
Călărește și-l străpunse
În apă cu sulița.
105.
Pe țărmuri, în tina moale,
Întins și mort o rămas
Maioru Grosu cu fale
Mare, ca un porc de-ăla gras
Din untura iobagilor,
Din sângele săracilor,
Hrănit ca mulți domni mari!
106.
Aici prea bine s-o purtat
Brecheche mare voinicul:
Că Brânzarului i-o luat,
Pipa și ceasornicul:
Ca de la Grofoaia-Aură
Se capete acuși gură
Dacă se face pace.
107.
Vătaful de către Pârău -
Broaștele l-o speriat,
Roșu speriându-se rău,
Către casă s-o cărat:
Își împute voinicia
Lasă toate Compania
Pe grija maiorului.
108.
Maior văzt pe Prințul Ieche
Cum urât îl înșelară,
I-o tăiat nas și ureche,
De tot îl deșelară.
Mulți feciori săraci sunt la noi,
Voinici mai zdraveni, nu gunoi
Cum era Prințul Ieche.
109.
Prințul Ieche când o căzut
S-o spăriat șoarecii
Trăgând moartea cât l’o văzut
Plecară fuga de aici
Umplură nădragurile,
Lepădară steagurile
Broscare care încotro.
110.
Nimeri și Roade-scânduri,
Un general inimos
Și văzând fugarii singuri
Începu cam mânios
A-i pocni și a-i sudui,
A-i pălmui și a-i dudui
Înapoi la stație.
111.
Văzând pe Grof Platunfund
Motoc furiș pe-acolo
Ii da cu picioru-n fund,
Se duce mai încolo;
Așa Platunfund s-o făcut
Tare ce-o fost mai demult
Neamul cu câțiva de ani.
112.
Avea pulpe mari în spate,
Era tot urât Platunfund,
Cu șepte găuri în spate
Miroasea ca porcu-n prund.
Era pe mare cărturar -
Fiind și Tată-său purcar,
De nu știa nici buchile.
113.
Tată-său cu purcăria
Și-o făcut doi bănișori,
Și-o luat căpitănie
De la niște Domnișori.
Vai câți îs la noi Armeni
Care se fac cu galbeni
Din nimicuri Domn fălos.
114.
Hotnoghi Tuzu, voinic fecior,
Printre dușman s-o urât,
Pe Plăcintar de picior
Tocmai-în apă l-o zvărlit.
Po Plăcintar săracul
L-o inghițit pe loc lacul
'Geaba și-o cerut pardon.
115.
Apucător Baronul,
Prieten cu Plăcintar,
Sugrumă pentru el unul
O sută de ciripari.
Pe Bălosul întâlnește,
Îl scarmănă bărbătește,
De-i duduie sufletul.
116.
Văzând lucrul, hotnoghi Goale,
Fratele Bălosului,
Ia un pumn de tină moale
De la fundul lacului,
Peste obraz îl lovește
Cu tină și-l mai orbește
Pe bietul Apucător.
117.
De rușine și de necaz
Prea tare se supără,
Bălosului nu-i dă răgaz.
De păr îl încercară,
Iute capul i l-o tăiat
În buzunar și l-o băgat,
Nici nu l-o mai dat.
118.
Dar și la Apucătorul
I-o dat drac de cină
Că o tăiat cu cosorul
Capul din rădăcină.
Văzând asta cei cu silă
Îi ie capul fără milă,
Șuveiră cu capul.
119.
Zdrobesculu-i pute fumul,
Zice că nu-i bine a sta,
Se trase în lături omul,
Nu putu a rezista.
Din spate vine gloanța
Nimerește-i tocmai clanța,
De acolo să-l pomene.
120.
De rușine și de spaimă
Îi pierde toată voia.
Fiind cam slab la inimă
Îl stropșește nevoia,
Aleargă mort către casă
Tot pe fugă la nevastă
Să-și mai ieie iertăciune.
121.
Bagă seama Frate-dragă
Ferește-te de prost loc,
Când îi musai seama-ți trage
Că zău curând ți-or da foc.
Îi rămâne fără ață
Apoi cum îi mai sta față
Cu oameni de ispravă.
A PATRA PIPĂ DE TABAC
Sfârșitul bătăii
122.
Pe urmă craiul Toxartu
Scoaseră o sabie
Ieșiră-amândoi la largu'
Cu Bucur din trestie
Bucur ține asemene
Pușcă, dar n-având cremene
Dădură de trei ori trosc.
123.
Lucră Bucur și sucește
Cocosul din ceea parte.
Bărbătește se muncește,
Pune durda deoparte.
Și atunci pușcă dincolo
Și-l vătămă tocmai colo,
Sub curea, în cel nătâng.
124.
Lasă gluma bietul Bucur
Aci îi arta Dracului
Aleargă cât poate, sigur,
Către fundul lacului.
Dar Toxartu nu-i dă răgaz -
Tot după el, tot în grumaz,
Să-l potopească de tot.
125.
Văzând lucrul, domnul Balu
S-o lovit adus aminte
Că nu-i bine, strânge calul
Aleargă înainte.
Până s-o tăiat, s-o-mpuns
Cu Toxartu, Bucur s-ascuns
Acasă într-o bute.
126.
S-o 'mestecat laolaltă
Șoarecii cu broaștele,
Să tăiau de făcea baltă
Pe câmpulung sângele.
Zac vătămați cu morții,
Risipiți pe câmp ca porcii,
Ca snopii după seceră.
127.
Cărțile șoarecilor spun
Tipărite din Sibiu.
Număr morților îl pun -
A broaștelor la opt mii
Dintre ei nici două sute
N-o murit și nu-s pierdute
Așa o fost de voinici.
128.
Dar broaștele de ei o râs
Zicând că n-o nimerit.
Noveliștile lor o scris
Că din șoareci o pierit
Zece mii, și a broaștelor
Sumă spun, pe sufletul lor,
N-o fost numai o mie.
129.
Sosiră și Rodepiele
Cu niște oaste din jos
Și speriară broaștele.
Fiind om cam inimos
Începură a le pușca,
A le tăia, a le mușca,
Tocmai ca un leu turbat.
130.
N-o avut șoarecii voinic
General ca acesta,
Mai tare și mai puternic
Și cu dracul față-n ar sta
Broaștele când l-o ochiat
Ca de dracul s-o seriat,
Fug cu toate către Lac.
131.
Dară copilul lui Marte
Călare s-o alergat
Către a lacului parte,
Cu jurământ s-o legat
Că nu le mai lasă-n ape,
Le trage pe rând în țeape.
Nu mai lasă niciuna.
132.
Ar fi și făcut Hoherul
Precum o zis cu sila,
Dar s-o-ntors Jupiterul
Către broaște cu mila.
Se suci către Dumnezei,
Grăit-a așa către ei,
Spre gurile căscate.
133.
Soților! asta nu-i glumă.
Toată minunea se duce
Blestematul ăla umblă
Broaștele să le-mmbuce -
De-a Dracului are armură
De cum văzutu-l-am, îmi tremură
Și acuma mațele.
134.
Mars fătu-meu! Te scoboară
Mai ajută broaștele
Vreo doi șoareci mai doboară,
Fă-ți pomană cu ele.
Gura Pallas! Cu o cale
Coboară și tu la vale
Înjordați cu treabă.
135.
Toate casele începură
A murmura și a suna,
Iertăciune își cerură
Ziseră cu toții: ba!
Se sculă Marte dintâi-e
Și cu mare omenie
Grăiră pentru toți.
136.
O Tată! nici io, nici Pallas
Nu putem aci ajuta.
Îi greu: mai bine să ne lași
De pe sus a ne uita;
Să ne scoborâm batăr toți
Dumnezeii și tot nu poți
Răzbi cu Roadepiele.
137.
Să ne grijim omenia.
Să iertăm și Dracului,
Să nu-i zgândărim mânia
Celui blestematului.
Poate tu, nălțate Tată
Să-l trăznești din sus o dată
Să-l mai sperii o țâră.
138.
Bine! cu toți strigară
să nu coboare nici unul,
Dar pe Tată îl rugară
Să caute unde-i tunul.
Și scoaseră un moloșag
Dintr-un jeb de la nădrag,
Care-o fost mai mare.
139.
Dar fiind prea marele tihnit,
Din buzunar când l-o scos
O fulgerat și o trosnit
Durduiră pe din jos;
Dumnezeii o amorțit
și cu toții amețiți
Se apucară de nas.
140.
Mai ales Dumnezeencele
De-o simțit mirosul bine,
Și-au ascuns cu catrințele
Obrazul de rușine,
Ca la noi în biserică,
De rușine și de frică,
Cum fac și astăzi fetele.
141.
Șoarecii toți și broaștele
O înlemnit, s-o speriat,
Dară dracul Roadepiele
Mai tare s-o mâniat.
Lucră, taie bărbătește
La broaște și socotește
Să le piardă sămânța.
142.
Ar fi și stins el broaștele
Dracului de totului,
Dară s-o făcut de jale.
Dete mila Domnului:
Trimiseră vecinimii
Șoarecilor, mărginimii
Mocănimea tăului.
143.
Umblă costiș și îndărăpt
Cu doi ochi, opt picioare
Cu os în spate și pe piept
La nas cu cuisare
Pe labele dinainte
Unghiile ascuțite:
Au tocmai ca foarfecii.
144.
Cu broaștele într-o casă
Într-un loc se hrănesc
Beau și mâncă la o masă
Prea bine se nărăvesc;
Sunt tare leneși, ca niște draci:
Pe aceștia îi cheamă raci
Lexiconul românesc.
145.
Le-o și tăiat ei coadele
Bieților șoarecilor
Urechile și labele
Cu vârful foarfecilor
S-o și speriat săracii
I-o bătut și tăiat racii
Tocmai până la gaură.
146.
Când frumoasa soarelui
Picioarele și-o udat
În apa oceanului,
La hodină s-o dedat.
Venind noaptea-ntunecare
Și atuncea se lăsară
De vărsatul sângelui.
147.
Broaștele cu mare fală
Și sătule plecară
Cu câte-un șoarec în falcă
Tot țipând către case
Veniră și broscoile
Să-și mai stâmpere foalele
Cu câte un căpitan.
148.
Pe Toxartu, Craiul Bucur
Îl înghiți fără voie.
Roade-piele se bagă-n gaur'
De voie, de nevoie,
La crăiasa când o fie
Se ascunde pe sub ie
De gura bărbatului.
149.
Și io mi-am gătat tabacu,
N-am de unde mai băga
Și scriitorul, săracul,
Nu știe de-unde câștiga:
Că, stiți Domniile voastre,
Nu-i lucrată nicio coastă
În Pindul cel românesc.