Barza și vrabia

Barza și vrabia
de Petre Ispirescu


P-un timp viscolos
Și geros
P-un picior ședea o barză stîrcită,
De frig rebegită.
Totuși milă-avu pe un pui văzînd
Tremurînd,
Și pe sub aripi îl adăposti.
„Ce mai vifor, soro, Barza îi rosti:
Așa frig cumplit
N-am mai pomenit.”
Și-ndată în fulgi-și ciocul și-a ascuns.
„Ăsta zici că-i ger! Vrabia-a răspuns,
Însă mai anțărț, micuța mea sor’,
Aminte mi-aduc, degera din zbor.
Că atuncea fu
Geruială, da; iar acuma nu.
Peste cîte d-astea ierne eu n-am dat
Și tot am scăpat !
De tine mă mir, ești bine-mbrăcată
Și te-ai speriat ca o curcă beată.”
Barza a rămas
Mută, fără glas,
L-astă limbuție; și foarte-ntristată,
Simțindu-se atinsă, încă ș-insultată,
Corpul îndreptîndu-și, întoarse-al său cap
Și hap !
Dintr-o îmbucătură
Nimici îndată p-astă stîrpitură.