Sari la conținut

Balcon vechi

Balcon vechi
de Ilarie Voronca
Sfârșiri în amurg
36926Balcon vechi — Sfârșiri în amurgIlarie Voronca


Merg pe sub acelaș balcon vechi.
Drumul se’mpiedică de casele strâmbe și cade’n noroi,
Tristețea ca și dragostea, mi se pierd printre foi,
și simt vata mâhnită a toamnei în urechi.

Să nu deschizi fereastra și nici să nu te-apleci.
Întrevăd toată desnădejdea cerului care se frânge.
În orice streașină și’n orice suflet viața plânge,
și pretutindeni, vântul pune săruturi reci.

Totuși pe-aici, plopii au ascultat, când atâtea ți-am spus,
și au repetat și ei, ca un ecou, o chemare.
În ochii tăi, mi-am înecat lebedele privirii, ca’ntr’o mare,
și mi-am sângerat sufletul, asemeni unui cer în apus.

De-atunci, zilele mi le-am dus pe umeri, ca o bătrână,
o gramadă de lemne, într’o pădure.
Și fiecare amintire, îmi apăsà pieptul-dureroasă mână,
și-mi spintecà sufletul, ca pe-un trunchi, o secure.

De-aceea, trage mai jos storurile triste și nu te apleca.
Lasă-mă numai, spre balconul vechi, să’nalț-ideră tristă-brațele amândouă,
și seara, care coboară prin pomii rupți, ca o perdea,
îmi va învălui rănile trupului, ca o mâhnire nouă.

Format:Voronca-Restriști