Balcon vechi

Jump to navigation Jump to search
←Tristeți Balcon vechi de Ilarie Voronca
Sfârșiri în amurg
Neliniști→


Merg pe sub acelaș balcon vechi.
Drumul se’mpiedică de casele strâmbe și cade’n noroi,
Tristețea ca și dragostea, mi se pierd printre foi,
și simt vata mâhnită a toamnei în urechi.

Să nu deschizi fereastra și nici să nu te-apleci.
Întrevăd toată desnădejdea cerului care se frânge.
În orice streașină și’n orice suflet viața plânge,
și pretutindeni, vântul pune săruturi reci.

Totuși pe-aici, plopii au ascultat, când atâtea ți-am spus,
și au repetat și ei, ca un ecou, o chemare.
În ochii tăi, mi-am înecat lebedele privirii, ca’ntr’o mare,
și mi-am sângerat sufletul, asemeni unui cer în apus.

De-atunci, zilele mi le-am dus pe umeri, ca o bătrână,
o gramadă de lemne, într’o pădure.
Și fiecare amintire, îmi apăsà pieptul-dureroasă mână,
și-mi spintecà sufletul, ca pe-un trunchi, o secure.

De-aceea, trage mai jos storurile triste și nu te apleca.
Lasă-mă numai, spre balconul vechi, să’nalț-ideră tristă-brațele amândouă,
și seara, care coboară prin pomii rupți, ca o perdea,
îmi va învălui rănile trupului, ca o mâhnire nouă.

Format:Voronca-Restriști