Balada toamnei

 

Lui Ionel Vulturescu

În parcuri frunza cade arămie
Pe pajiști unde eri zâmbise Mai,
Și în avuzuri lunecă pustie
Pe apa ’n care dorul ți-oglindeai.
Azi singur al păunilor alai
Mai înflorește pacea din grădină,
Iar eu, simțind zăpezile ce vin
Și presimțind durerea ce-o să vină,
Rechem în țări de geruri și de chin
Iubire ce durerile alină.

Pierdută e a verii frenezie
Cu Pan suflând în trestie de nai.
De-acum să sune dulcea melodie
A toamnei... Tristă inimă, ce n’ai
Iubitele pe cere le visai,
Privește cum apare de senină
Prin seara ’n care ninge aur fin
De foi îngălbenite de lumină,
Cu ușurința unui sbor divin,
Iubirea ce durerile alină

Din depărtări în depărtări adie
Cum, în amurguri, zurgălăi de cai
răsună, pier și tremură și ’nvie
Nostalgic, pe un drum care’l uitai...
O, suflete, bolnav al meu, ce ai?
E ca o rază caldă de lumină
În țara peste care norii vin
S’arunce umbră, jale și ruină,
Și e prin ceața veșnicului spleen
Iubirea ce durerile alină.

Solie

O toamnă, fie voia ta, regină!
Tu, care faci din trandafiri un spin,
Tu, ce pe codri de-aur prinzi rugină,
Tu, ce-ai sădit alături de suspin
Iubirea ce durerile alină.