Balada lui Pintea

Jump to navigation Jump to search
Balada lui Pintea
Culegător: Iordan Datcu (pe urmele lui Ion Bârlea), Berbești, Țara Maramureșului, publicată în Antologie, 1980, p. 291-292, t. 253.


Pintea-n munte să suie,
Mândră curte zugrăve,
Cu cătane-o d-îngrădea,
Cu frunze-o acoperea.
Numai Pintea ș-o strigat:
-Dintre voi de s-a afla,
De s-a afla careva
Să meargă la Baia Mare
După pită, după sare,
După vin din cel mai tare
Ce beau domnii la gustare.

Nimeni nu s-o mai aflat,
Numai a Pintii fârtat;
Numai el că și-o strigat:
– Mere-oi, Pinteo, mere-oi eu,
De mi-ai da tu murgul tău,
Mulguțul tău cel de vânt,
Cu coama până-n pâmânt;
De mi-i spune moartea ta,
Moartea ta din ce ți-a sta?

– Moartea Pintii-i atâta-ră:
Trei grăunță de secară,
Trei de grâu de primăvară,
La Pintea la subsuoară;
Trei grăunțe de grâu sfânt
Ș-on plumbuț mândru de-argint,
La Pintea fără de rând.

El în Baia când o-ntrat,
Toți băieșii l-o-ntrebat:
– Spune-ne moartea Pintii!
– Moartea Pintii nu oi spune
De mi-ai da oricât în lume.
– Spune-ne moartea Pintii,
Pă tine te-om omorî!
– Moartea Pintii-i atâta-ră:
Trei grăunțe de grâu sfânt
Ș-un plumbuț mândru de-argint,
La Pintea fără de rând.

– Nici acela nu-i viteaz
Care dă sfat la fârtați.
Și eu unul mi l-am dat
Și capu mi l-am mâncat.