Balada crucii de mesteacăn
Cruce albă de mesteacăn,
Răsărită printre creste,
Cine te cunoaște-n lume,
Cruce fără de poveste?
Peste brațele-ți întinse
Din poiana fără flori,
Uneori s-apleacă-n noapte
Cârdurile de corori.
Și-n tăcerea nesfârșită
Sub arcadele de brad,
Nu s-aude decât plânsul
Cetinilor care cad.
Cruce albă de mesteacăn
Biciuită de furtuni,
Peste lemnu-ți gol, doar luna
Pune albele-i cununi.
Ca de-o mână nevăzută
Slovele-ți se șterg de ploaie;
Tot mai mult te bate vremea,
Vânturile te îndoaie…
Și ca mâine fulgii iernii
Te vor prinde-n a lor salbă,
Și vei dispărea din lume
Cruce de mesteacăn albă.
Sfântul îngropat sub tine
Cine-l va mai ști de-acum,
Cruce albă, rătăcită
Lângă margine de drum?
Brațele-ți de vânturi smulse
Se vor pierde pe poteci,
Numai brazda de țărână
Nu-l va părăsi pe veci.
Oituz, iulie 1917