Balada III: Bunica

 

To die, to sleep.

Shakespeare

„Oh! lung îți este somnul!... Deșteaptă-te, bunică!
Nainte a tale buze prin somnu-ți se mișca
Parcă rugai pre Domnul. —Iar azi nu zici nimică,
Și mâna ta e rece, și mută gura ta.

De ce bătrâna-ți frunte stă asfel înclinată?
Ce ți-am greșit noi oare de nu ne mai vorbești?
Noi n-am făcut nimica; îți eram dragi odată;
Oare acum, bunică, tu nu ne mai iubești?

Ești veștedă și rece ca statuia de peatră,
N-asculți al nostru vaiet, n-auzi al nostru plâns;
Privește, iaca focul se mântuie în vatră,
Candela se sfârșește, puțin de nu s-a stâns.

Tu morți o să ne afle de-atâta măhniciune
Și nime-atunci pe lume nu te-a mai mângâia;
Vei plânge și la Domnul vei face rugăciune,
Să aibă îndurare a ne reânvia.

Ad-o la sânul nostru a tale mâni bătrâne
Ca să se încălzească, mai spune-ne ceva
De-acei cavaleri mândri, pre care-i serveau zâne,
Și pentru-amor în viața și glorie se lupta.

Spune-ne acel cântic frumos, plin de simțire,
Pre care trubadurul îl cânt-adeseori,
Când îmbla singur noaptea cătând o găzduire.
La turnurile-acele înalte pân la nori.

Spune care e semnul de groază la fantomuri?
Care ermiți văzură pre Lucifer zburând?
Acel rubin din fruntea a regelui de gnomuri
Ce-n întuneric pare ca steaua luminând?

Ori psalmii ne cetește acei ce au putere
Pre negrii demoni noaptea să poată alunga;
Sau rugăciunea suntă prin care omul cere
La Domnul îndurare, și pace de a-i da.

Sau Biblia ne-arată cu-a ei chipuri frumoase,
Cerul de aur, magii, pe pruncul Iesus;
Învață-ne cuvinte de-acele mângâioase,
Ce ca o sântă jertfă merg drept la Cel de sus.

Bunică! Suntem singuri, candela noastră trece
Și este meziul nopței când duhurile vin;
Ne temem! Ne ia tremur! Dar taci, dar tu ești rece,
N-auzi al nostru vaiet și jalnicul suspin!

Deschide ochii, mamă!... Oh! Ne e frică foarte!
Iane-n brațele tale la sânu-ți să ne-ascunzi;
Zi-ne ceva de viață, de cer, de rai, de moarte:
Spune-ne ce e moartea!... Ah! tu nu ne răspunzi!“

Dar numai a lor vaiet în casă s-auzea;
Acuma era ziuă — Bunica tot dormea, —
Suna sânțitul clopot bisericei d-aproape,
Vecinii luând trupul l-au dus ca să-l îngroape...
Iar amândoi copiii plângând nemângâiați,
Lângă Biblia sântă ședeau îngenucheați!