Balada I: O Zână

Balade de Victor Hugo
(Balada I: O Zână)

...Regina Mab m-a vizitat:

Ea face în somn să privighează sufletul nemuritor.

Emile Deschamps, Romeo și Iulia

Dragu-mi e visul când dimineață,
O mândră zână pășind abia
Vine ca floarea și cu dulceață
C-o diafană și blândă față,
Își pleacă fruntea asupra mea.

Ea atunci lira îmi acordează
Și îmi rezice c-un glas ușor,
Povestiri multe ce-nminunează
Bravilor care nu mai viază,
Ce zac în ticnă în groapa lor.

Ea mă îndeamnă cătră cântare,
Îmi ordonează ca să adun
Minuni vechi pline de-nfiorare
Și pe rând vouă pe fiecare,
Tineri prietini să vi le spun.

Când în pustiuri merg câteodată
Îmi sprijinește slăbitul pas,
Cu a sa rază înflăcărată
Le luminează, mi le arată,
Din orice sunet face un glas.

Alină unda cea argintie
Ieșind din valuri ce-n prejma-i salt,
Pentru a-mi face plăcerea vie
Face cucorul curând să vie,
Ca să se puie pe turnul nalt.

Iarna la focu-mi ades se pune,
Mi-arată steaua ce se ivi;
Povești bătrâne apoi îmi spune
Până când luna din cer apune.
Pân încep ochii a-mi adormi.

Când îmblu noaptea pintre ruine
Cătând să aflu vechi suveniri,
Mândra mea zână îndată vine
Și apoi face pe lângă mine
Să sune vântul prin năruiri.

Amândoi singuri—dulce păreche!?
Ne punem iarna pe lângă horn;
Ea ca s-adoarmă a mea ureche,
Deșteapt-atunce pădurea veche
Și-n depărtare s-aude un corn!

Dragu-mi e visul, când dimineață,
O mândră zână pășind abia
Vine ca floarea și cu dulceață
C-o diafană și blândă față,
Își pleacă fruntea asupra mea.