Băiatul României
Am să vă spun o poveste autentică și foarte interesantă. Aveam un prieten, și prietenul ăsta era rus, și rusul ăsta ținea un birt…
Pîn-aici nimic interesant, nu-i așa? Dar ascultați mai departe. într-o zi, prietenul meu ședea plictisit la tejghea cu un alt prieten – să-i zicem Vaxinsky – și vorbeau nu știu despre ce. Pe tejghea era. Între alte articole, o strachină cu crenvurști.
Intră un soldat.
– Cîte parale perechea de cîrnați?
– Douăzeci de bani, răspunde rusescul meu amic.
Soldatul se scarpină după ceafă, se uită la cîrnații nemțești și… pleacă.
Vaxinsky se înfurie și începe a trage o morală țapănă prietenului:
– Cum se poate să fii așa de infam? Auzi, mă rog! Bietul soldat poate că n-a mîncat toată ziua, și tu te uiți cum pleacă!…
Și imediat Vaxinsky strigă pe soldat, bagă mîna-n strachina cu cîrnați, scoate cîteva perechi și le dă gratis bietului militar.
— Bi, frate… așa deja și eu generos cu crenvurști de la altul! îmi spunea prietenul, povestindu-mi galantomia lui Vaxinsky.
Și vorba asta a rămas clasică într-un cerc de prieteni.
Mi-am adus aminte de ea cînd am citit discursul d-lui Take Ionescu:
„Băiatul României se însoară, trebuie să-l înzestrăm! ‘
0 fi, Tăchiță dragă, dar… așa deja și eu generos cu crenvurști de la altul!
Că se-nsoară Fried’l nu-i nimic de zis; să pață și altceva, treaba lui – il a la tete pour cela / Dar să ne-nțelegem la vorbe: de unde și pînă unde „Băiatul României”? Că e băiat, se poate; dar că e al României – vax!
Și apoi, cine I-a rugat să se-nsoare? Subscrisul Kinderfus, fiu al României, declară sus și tare, cu mîna pe conștiință, că nu e părtaș la famelizarea băiatului. Deci din birul subscrisului nu-i drept să se dea nici o lețcaie chioară junelui Fried’l.
Drept ar fi să poarte cheltuiala tata-socru și pețitorii – noi nu.
Dacă d. Take Ionescu vrea să fie generos cu prințesa Maria, să fie sănătos; dar ce nevoie are de grațiosul concurs al crenvurștilor noștri?
Cînd se va-nsura subscrisul – bate-te peste gură, Kinderfus, să nu zici într-iun ceas rău! – contribui-va Fried’l cu ceva sume? Și dacă-i vorba de băiat al României, apoi subscrisul are pretenția – modestia mă omoară! – de a fi un băiat mai levent decît Fried’l.
Apoi, dacă-i așa, pentru ce subscrisul ar contribui – financiarmente vorbind – la căsătoria lui Fridelache?
Iată-mă ajutînd, fără voie, la întemeierea unei famelii… Iartă-mă, Dumnezeu al părinților noștri, că, parol, nu-i cu voia mea l
Dar, vorba turcului: haram gheldt, haram ghitti! Banii adunați de haram au să facă ei o poznă. Și atunci… „să te ferești, băiat al României, de cui străin în casă”!