Atunci-acum
Pe-aici au fost odată flori,
Și sunet vesel de ghitară,
Și dans în fiecare sară,
Și rîs din revărsat de zori.
Și lac albastru oglindea,
Ah! cât de-albastru până ’n fund,
Castelul nant cu turn rotund
Erau zîmbiri, visări.., se bea.
Și pe nisipul din alei
Vedeai ades’ urmă-adîncă,
De bărbătesc picior, și încă
De mic pantof, — al lui, și al ei.
Acum când scapătă ’n amurg
Prin geamurile toate sparte,
Văitări de vînt, tot mai departe
Plutesc pe lac, se pierd, se scurg.
Și vînturile gem mereu,
Mai crud și mai sfîșietor,
Trec peste lac departe, mor,
Și ’n tot pustiul ăsta: — Eu.