Astronomul, doctorul și țăranul

 

Doi prieteni de copilărie mersese pe la școli în străinătate și învățase cartea pînă la brîu, adică se făcuse burduf de carte. După ce isprăviră de învățat, se întorcea acasă cu gînd ca să procopsească pe toată lumea. Unul era cetitor de stele și altul doctor. Dar fiindcă erau cam jerpăliți, sfat făcură ei și se hotărîră să nu meargă d-a dreptul în mijlocul cetăței, ci să înceapă a procopsi mai întîi pe mărginași, de la care să capete cîte ceva cu care să se mai înțolească și ei. Așa hotărîră, așa și făcură.

Trase la casa unui mărginaș. Acolo găsiră numai pe femeia casei. Bărbatul era la cîmp să adune niște coceni de porumb pentru nutrețul vitelor. Ei cerură să-i găzduiască. Între aceste, cum era și cam înde seară, iată că sosește și omul fermii de la cîmp. Îi spuse șiretenia. Omul priimi să-i găzduiască; și fiindcă auzise că sunt niște procopsiți, le așternu în casă tot ce avea mai bun pentru culcare; iar el se culcă pe prispă afară, înfășurat in gheba si în cojocul lui.

Pînă a nu se culca, femeia casei găti procopsiților niște jumări din cîteva ouă, le dete nițel lapte și nițel untișor, iar pentru bărbatu-său făcu o mămăligă d-alea înfricoșatele, și i-opuse dinainte cu un ceanac de fasole, fiindcă era in postul Crăciunului. Mîncă omul cu poftă, fiindcă era flămînd și trase o donicioară de apă de-i trosnea urechile. În vremea aceasta, procopsiții ieșiră pe afară. Astronomul, uitîndu-se pe cer, zise:

— Ce frumoasă vreme a să avem mîine.

Doctorul îl asculta cu ochii bleojdiți; apoi zise și el:

— Vezi pe omul ăsta, pînă mîine nu va mai fi între cei vii. Are să crape. Văzutu-l-ai tu ce a mîncat și cum a mîncat?

Apoi intrară in casă ca să se culce.

Pînă a nu dormi ei, intră și țăranul și zise:

— Nevastă, ia ai să adunăm ale trăncănăi de pe afară, să le dăm pe lîngă casă, că mie mi se pare că la noapte a să ningă.

Procopsiții, cind auziră, se înfundară de rîs, însă tăcură. Se culcară cu toții și adormiră. Peste noapte, cam pe cînd încep a cînta cocoșii de ziuă, țăranul intră în casă și scoală pe nevastă, să facă focul la sobă.

Doctorul zise tovarășului său:

— Acestea sunt semne că nu-i este bine. Aiurează deștept. Mai așteaptă nițel și vei vedea că are să crape.

În vremea aceasta, țăranul ieși afară și se întoarse cu o crosnă bună de lemne. Pînă să încarce brațul de lemne, pînă să vie în casă, ninsoarea îl albise, căci ningea ca în mijlocul iernei. Cînd îl văzură pricopsiții plin de ninsoare o mîlciră.

Țăranul făcu focul și se puse să se încălzească; femeia se sculase și luase furca. Ea lucra și el îi spunea la snoave pe lîngă foc. Nici că avea gînd să crape.

După ce se lumină de ziuă și văzură că afară neaua este mare și țăranul cu voie-bună, procopsiții îl întrebară:

— Cum se poate, îi zise doctorul, de n-ai nici pe dracu, după ce aseară ai mîncat un ceanac de fasole, o mămăligă întreagă și ai băut o doniță de apă?

— Iaca bine, răspunse țăranul, muncesc toată ziua, și seara cînd viu flămînd, totdauna mănînc așa. M-am obicinuit cu felul ăsta de mîncare și mi-e bine, sunt sănătos, mulțumesc lui Dumnezeu.

— Asta bine, îi zise astronomul; dar de unde ai știut tu că a să ningă în astă noapte?

— Iacă, cînd mă întorceam de la cîmp, am văzut o scroafă care aduna paie și le ducea la culcușul ei. Acesta este cel mai nemincinos semn de ninsoare.

— Aide mă, încolo, zise astronomul către doctor și atingîndu-l cu cotul, aici nu e treabă, că nu plătim nici o ceapă degerată unde și porcii sunt astronomi.