Arvuna nopții

 

Masca nopții pe chipul astrului actor,
ce tristă pare scena lumii pâlpâind –
undeva, în sală, cineva clipind,
maestrul scăpând cuvântul din decor.

Liniște, doar bătaia ploapelor în gol,
lăsare de cortină în privire,
o pendulă măsurând o prabușire
în singurătatea crinilor din hol.

Cât de adânc pașii ploilor în noi
prin frunzele toamnei sapă-n amintiri:
era pe când, prieteni, puteam fi iarași miri
și toamna ce mult aur vărsa peste noroi.

Această lucrare a fost eliberată în domeniul public de către deținătorul drepturilor de autor.