Armatei Române

Armatei Române de Alexandru Macedonski

(odă)

Răzbelul crâncen deloc nu-mi place...
Cât e de dulce frumoasa pace!
Să înflorească holdele face,
Cu grâne umple orice grânar!
Pacea e dulce!... Dar în sclavie
Astfel de pace nu-mi place mie!
Răzbelul crâncen mai bine fie!
În lanțuri, traiul e chin amar!
Români, la lupte!... Cine v-acuză?...
Fi-vei tu oare tânără muză?...
Cauza sacră ei au drept scuză...
Vor libertatea fraților lor!
Zboare ca trăznet creștinu-ori-care!
Piară Osmanul fără-ndurare!
Răzbelnici trâmbiți sunați fanfare,
Și sus stindardul cel tricolor!

Astăzi creștinii sunt mână-n mână...
Năvală-n barbari să nu rămână!
La voi privește țara Română!
La voi privește Istrul bătrân!
Detune tunul!... Bomba se zboare!
Porți de cetate jos se doboare!
Balcanu-n flăcări să-l înfășoare!
Să-și plece capul Turcul păgân!

De-ajuns repaos sau umilință:
Frații ne cheamă din suferință!...
Tari prin unire, tari prin credințe,
Voi veți învinge o! fii d-eroi!
Prin fum, prin flăcări, vă văd de-acuma!
Sultan molatic se-ngroșe gluma!
N-ai cu raiale de-a face numa'...
Ai și cu alții, ai și cu noi!
Gem Bucureștii de cai, de care,
De tunuri, de-arme, lungă grințare!...
Românu-n pieptul virtute are,
Și-n vitejie n-are rival!
Creștinii-i strigă din lanțuri: Hura!
Păgân pe tine-i-e veche ura,
Și-n zdrăngănitul ce-l face-armura
Se dă, al luptei primul semnal!

De noi, Osmanul, n-a avut milă...
Pruncul și soața ne răpea-n silă,
Profana sânul cel de copilă,
Scuipa pe sacrul nostru altar
Sfărâmați, rupeți fără cruțare,
Răzbunați timpul de subjugare!
Martirii noștri cer răzbunare:
Din gropi, teribili și crunți apar!

Ostași! Nu, moartea n-are oroare,
Pentru-acel care, merge de moare,
Pe câmpul luptei, câmpul de-onoare!...
Voioși dar mergeți a vă jertfi!
În șa! Și iureș! Tu, pedestrime
Trăznește-n horde de pe-nălțime!
Nu mai sunt Turcii cei din vechime!
Suflați și dânșii nu vor mai fi!
Cădeți orașe trufașe-n care,
S-ascund despoții fără-ndurare,
Inime roase de desfrânare!...
Cădeți palate, cădeți geamii!
Sânge și flăcări, macel, urgie:
În Europa, nu vrem Turcie!
Au trecut timpu cel de sclavie!
Soldați, Românii, sunt mii de mii:

Dar ce?... Voi plângeți mame duioase?...
Șiruri de lacrimi curg călduroase,
Și ale voastre plete-onduloase
În semn de jale, le răsfirați!
Vă plângeți fii?... Ei sunt ș-ai țării!
Plece spre țărmul înstrăinării,
Plece spre câmpul încăierări,
Voi, sunteți mame, dar ei soldați!

Și eu am frate dus la oștire,
Urmat prin rânduri de-a mea iubire,
Și viu în gându-mi prin suvenire;
Însă-n momentul plin de flori,
Ascunsei jale ți întristare,
Mama v-ascunse durerea mare,
Iar eu atuncea cu-nbărbătare!
I-am zis: O Frate! Du-te și mori!
În sus dar fruntea! și voi năvală,
Re-nviați astăzi străvechea fală...
Pentru-nturnarea cea triumfală
Gata v-așteaptă tot ce-i Român!
Detune tunul!... Bomba să zboare!
Porți de cetate jos să doboare!
Balcanu-n flăcări să-l înfășoare!
Să-și plece capul Turcul păgân!

2 August 1877.