Aripă-frumoasă

 

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar povesti.

A fost odată un împărat, care a avut trei fete, dintre care cea mai mică așa era de frumoasă, de gîndeai că-i ruptă din soare, cu păr galbăn ca aurul; în aceea țară deodată s-au trezit că nu mai au nici soare, nici lună, nici stele, nu se știa unde sînt; au văzut numai că nu sînt. Odată deci împăratul dă de știre că cine le va aduce, va căpăta pe una din fetele lui și drept zestre: a treia parte din împărăție. Mulți au și plecat dar’ nu s-au mai întors.

Era pe vremea aceea o babă bătrînă, care a mers la împăratul și i-a zis:

— Înălțate împărate, eu aș avea trei feciori, care vor aduce soarele, luna și stelele.

— Bine, zise împăratul, să vedem!

— Înălțate împărate, răspunse baba, să-mi dai trei pîni, pînză de trei cămăși, ață și ac ca să le cos.

Împăratul i-a dat ce-a cerut, și după ce-a mers baba acasă a născut seara un prunc și i-a pus numele Serilă. Cum l-a născut s-a și dus.

La miezul nopței a născut altul și i-a pus numele Miezilă. Cum l-a născut s-a dus și acesta.

Dimineața a născut pe-al treilea și i-a pus numele Zorilă. Cum l-a născut s-a dus și el.

Ziua următoare baba s-a grăbit să le coasă cămășile, dar’ pînă de seară nu le-a putut găta de tot. Cînd colea pe la apusul soarelui vine Serilă și zice că-i e somn.

— Culcă-te dragul mamei, aci în pat și te odihnește.

— Bine, mamă, îi răspunse el, dară să mă scoli îndată, să nu dea frate-meu Miezilă preste mine dormind, că ne batem amîndoi.

— Fii pe pace, zise baba.

Pe la miezul nopții a venit Miezilă care a găsit pe mamă-sa cosînd, și zise și el că-i e somn.

— Culcă-te, dragul mamei, aici în patul acesta, îi zise baba, arătîndu-i alt pat, și te odihnește.

— Bine, mamă, dară să mă scoli îndată, să nu dea frate-meu Zorilă preste mine, căci ne batem amîndoi, îi întîmpină Miezilă.

— Fii pe pace, îi zise baba.

Tot cu aceste cuvinte a venit în zori de ziuă și Zorilă și s-a culcat în al treilea pat. Pînă atunci baba a fost gătat cămășile de cusut și a tot așteptat să i se scoale feciorii, căci acum erau mari, dară ei nu s-au sculat. Cînd fu pe la prînzul mare, toți trei se pomeniră în aceeași clipă și văzîndu-se unul pe altul, săriră toți trei din pat și se puseră la bătaie. Baba neștiind ce să facă pentru ca să-i împace, a aruncat între ei cele trei cămăși.

Fiecare și-a luat pe a sa și așa s-au împăcat. Atunci baba le spuse:

— Dragii mei, nu pentru aceea v-am născut eu pe voi, ca să vă bateți laolaltă, ci pentru altceva. Ascultați: împăratul nostru are trei fete, și de veți aduce voi soarele, luna și stelele, o să le căpătați de muieri, rămînînd voi împărați după moartea lui. De vreți să încercați, mergeți la împăratul și-i spuneți, dar’ încă odată vă spun să vă împăcați bine, că cu sfada nu veți merge departe. Vreți?

— Vrem! răspunseră toți trei.

Au mers dar’ la împăratul și i-au spus că ei sînt hotărîți să ia lumea-n cap și să aducă soarele, luna și stelele.

— Bine, le zise împăratul, dar’ toți trei vreți să mergeți?

— Toți trei, fu răspunsul.

— Atunci, zise împăratul, ținîndu-mă de făgăduința mea, de veți izbuti, am trei fete și vi le voi da vouă, dimpreună cu împărăția mea după moartea mea. Dar să văd cum vă cheamă?

— Pe mine mă cheamă Serilă.

— Pe mine Miezilă.

— Iar pe mine Zorilă, ziseră frații.

— Îmi place de numele vostru, răspunse împăratul, dar eu zic că numele celui mai mic să fie Aripă-Frumoasă. Ascultați-mă pe mine!

— Să trăiești, împărate! strigară frații.

Acum Aripă-Frumoasă, căci așa se va chema de aici încolo Zorilă, începu a se ruga de împăratul, că fiind ei săraci, și trebuindu-le cai și săbii, să le dea împăratul, care se și învoi, și poruncind să le aducă trei cai de cei mai frumoși din grajd, și-i arătă fraților, dar’ suindu-se Aripă-Frumoasă pe unul călare, acela și căzu cu el. Atunci Aripă-Frumoasă zise:

— De acești cai ne dai, înălțate împărate!

— Du-te și-ți alege din grajd, care-ți place, răspunse împăratul. Atunci s-a dus Aripă-Frumoasă în grajd și a ales unul slab de gîndeai că-s numai oasele pe el, dar’ cînd se sui călare, el zise:

— Astfel de cai îmi plac mie. Asemenea le-a ales și fraților săi.

În vremea aceasta împăratul a poruncit să aducă trei săbii de cele mai frumoase.

Văzîndu-le Aripă-Frumoasă puse una din ele în genunchi, o rupse și iar’ zise:

— De aceste săbii ne dai, împărate?!

— Du-te și-ți alege după plac din armăria mea, îi răspunse împăratul. Aripă-Frumoasă s-a și dus și-a ales trei săbii ruginite, ruginite și-a zis: De aceste săbii ne trebuie nouă! Una și-a ținut-o sieși iar’ celelalte le-a dat fraților săi.

După aceste s-au gătit de plecare, au luat trei turte de cenușe în traistă, au încălecat și au plecat.

Baba și fetele împăratului i-au petrecut cu ochii, pînă ce nu i-au mai văzut.

Au mers mult, multă lume împărăție, ca Dumnezeu să ne ție; au mers pînă ce au dat de un pod de aramă. Acolo au mîncat o turtă de cenușă, iar’ după ce s-au săturat, Aripă-Frumoasă s-a băgat sub pod, iară frații lui s-au culcat în șanț.

Nu preste mult vine un zmeu cu cal de aramă, frîu de aramă, și el îmbrăcat tot în aramă. Cînd ajunge calul pe pod nu mai vrea să meargă, ci sforăia și tropăia, atunci zmeul îi zice:

— Calul meu! ori nu ți-am dat mîncare și beutură? nu te-am țesălat? ori te-am bătut de nu vreai să mergi?

— Ba nu, stăpînul meu, toate dorințele mi le-ai împlinit, răspunse calul, dar’ nu merg înainte, fiindcă e Aripă-Frumoasă sub pod.

— Mi se împlini visul, zise acum zmeul, dar’ voi cerca norocul! ce i-au adus cioarele picioarele și corbii grumazii?!

Atunci s-a dat jos de pe cal, a mers în gura podului și a strigat:

— Ieși, Aripă-Frumoasă de sub pod?!

— Îndată, îi răspunse acesta, nu te grăbi așa de tare, că e vreme destulă.

După ce-a ieșit afară, zmeul îi zise:

— Cum vrei: în luptă să ne luptăm, ori în săbii să ne tăiem?

— Ba în lupte, că sînt mai drepte! răspunse Aripă-Frumoasă.

Și se luară la luptă. Cum îl prinse, cum nu-l prinse, Aripă-Frumoasă pe zmeu, destul că îl trînti la pămînt, încît în grumazi s-a cufundat, apoi îi luă paloșul și-i tăie capul.

Îndată și răsăriră stelele, căci acest zmeu le-a fost mîncat.

După această biruință se duse la frații săi; îi sculă și le spuse ce-a pățit, care au și crezut văzînd stelele pe cer.

Cînd s-a făcut ziuă, Aripă-Frumoasă a luat calul și îmbrăcămintele zmeului pe seama sa, calul lui l-a dat lui Miezilă, iar Miezilă a dat pe al său lui Serilă și așa au plecat iar’ la drum.

Tot au mers apoi, au mers pînă seara, cînd au ajuns la un pod de argint. Acolo au mai mîncat o turtă de cenușă. Aripă-Frumoasă s-a băgat din nou sub pod, iară frații lui au mai păscut puțin caii și iară s-au culcat în șanț.

Într-un tîrziu vine un zmeu cu cal de argint, și el îmbrăcat tot în argint. Cînd ajunse calul pe pod sforăia din nas și tropăia cu picioarele, dar’ nu vrea să meargă. Zmeul îi zise:

— Ori nu te-am hrănit și nu te-am adăpat? nu te-am țesălat? ori te-am bătut, de nu vrei să mergi?

— Ba nu, dulce stăpîne! toate dorințele mi le-ai împlinit, dar e Aripă – Frumoasă sub pod.

— Aha! mi se-mplini visul, zise zmeul, dar ce-a da norocul, de i-ar fi scos corbii ochii și cioarele picioarele!

Se dete apoi de pe cal, merse în gura podului și strigă:

— Ieși, Aripă-Frumoasă de sub pod!

— Îndată, răspunse Aripă-Frumoasă, numai nu te grăbi așa tare, că este vreme destulă.

Cînd fu ieșit afară, zmeul îi zise:

— Cum vrei, în lupte să ne luptăm, ori în săbii să ne tăiem?

— Ba în lupte, că-s mai drepte, fu răspunsul.

Cum îl prinse, cum nu-l prinse și pe acest zmeu Aripă-Frumoasă, așa-i izbi, de pînă la coaste se bagă-n pămînt, îi luă apoi paloșul și-i tăie capul, îndată răsări și luna.

După această biruință iară se duse la frații săi, îi sculă din somn, și le spuse întîmplarea. Aceștia văzînd luna pe cer și calul de argint, precum și îmbrăcămintele zmeului, crezură spusele fratelui lor.

De cătră ziuă, căci în aceste două nopți a fost lumină, iar ziua întunerec, Aripă-Frumoasă a luat calul și îmbrăcămintea de argint pentru el, calul și îmbrăcămintea de aramă le-a dat lui Miezilă, iară pe aceea ce a fost la el la început, a dat-o lui Serilă; au pornit apoi iar’ la drum voioși, căci pînă acum Aripă-Frumoasă a avut două izbînzi și mai aveau nădejde și de altele.

Plecînd dar’, ei merseră ziua-ntreagă pînă ce ajunseră la un pod de aur. Se mirară ei mult de acel pod și gîndiră că trebuie să fie ceva și aici. După ce mai mîncară și cea din urmă pogace de cenușă, Aripă-Frumoasă grăi:

— Dau cu gîndul că și aci trebuie să fie ceva ca la celelalte poduri: grijiți și nu dormiți greu și de se poate privegheați, ca la vreme de nevoie să-mi fiți întru ajutor. După lucru se poate cunoaște măiestrul; la podul acesta poate să vină un zmeu și mai groaznic, și atunci vai de noi.

— Vom priveghea și te vom ajuta, ziseră frații săi.

— La vreme de nevoie să veniți, urmă Aripă-Frumoasă.

După aceste vorbe, Aripă-Frumoasă se băgă sub pod, iar’ frații lui, după ce păscură caii, își ziseră: „Să ne culcăm, căci va fi el harnic să-și apere capul orișicum, tot se va lăuda el, că izbînda a fost numai a lui”. Se culcară dară în șanț.

Într-un tîrziu veni și zmeul cel mai mare și mai tare, îmbrăcat în aur și cu cal de aur. Ajuns pe pod, calul sforăia din nas și tropăia din picioare, nevrînd să mai meargă.

— Ori nu ți-am dat mîncare și beutură? nu te-am țesălat? ori ce ți-e de nu mergi?! se răsti zmeul.

— Ba nu, toate dorințele mi le-ai împlinit, dară e Aripă-Frumoasă sub pod.

— Am visat rău, dar nu voi crede în visuri, ci-i voi arăta eu, că-i vor mînca cioarele picioarele și corbii îi vor scoate ochii. Oh! paloș, ajută-mă să-l fac scrum și cenușă. Am auzit de el, dar îi voi arăta cine sînt eu; pe frații mei i-a ucis, dar pe mine nu mă va ucide.

Cu aceste vorbe sare de pe cal, și merge în gura podului strigînd:

— Ieși, om pămîntean, de sub pod.

— Nu te grăbi așa de tare, răspunse Aripă-Frumoasă cam tremurînd de frică.

După ce Aripă-Frumoasă ieși, zmeul zise:

— În lupte să ne luptăm, ori în săbii să ne tăiem?

— Ba în lupte, că sînt mai drepte!

Și se luară de se luptară pînă ce se obosiră, dar nici unul pe altul nu s-a putut învinge. Cînd văzură că nu se mai pot lupta zmeul grăi:

— Amîndoi în lume nu-ncăpem, fă-te dar tu o roată de lemn și eu una de fier, să ne dăm unul pe un deal, altul pe alt deal în vale și acolo să ne ciocnim și a cărui roată se va rupe acela să fie învins.

— Bine!

Zmeul se făcu roată de fier, iar Aripă-Frumoasă roată de lemn și după cum a fost vorba se ciocniră în vale, dar iarăși amîndouă roatele rămaseră întregi.

Plin de mînie zise zmeul:

— Fă-te tu pară vînătă, iar eu mă fac pară galbină și care pară se va înălța mai sus, acela să fie învingătorul.

Se făcură așa cum ziseră, dar nici una nu s-a putut ridica mai sus decît alta.

Într-un tîrziu văzură niște corbi zburînd. Zmeul le zise:

— Corbilor! Veniți și aduceți apă în ciocurile voastre și turnați pe para vînătă, că vă dau carne dintr-un om.

Aripă-Frumoasă, adecă para vînătă, zise:

— Corbilor! dragilor! mergeți și sculați pe doi frați ai mei din șanț și spuneți-le să aducă apă în pălăriile lor, iar voi aduceți în ciocurile voastre și turnați pe pară galbenă, că vă dau carnea din trei zmei și din trei cai.

Auzindu-le aceste, corbii se duseră; sculară pe cei doi frați a lui Aripă-Frumoasă și aduseră cu toții apă, turnară pe para galbină și așa fu învins zmeul, căruia îi tăie Aripă-Frumoasă capul. Acum răsări și soarele.

După aceste Aripă-Frumoasă luă calul și îmbrăcămintea de aur, cele de argint le-a dat lui Miezilă, iar cele de aramă le-a dat lui Serilă.

Apoi Aripă-Frumoasă se întoarse cătră frați și grăi:

— Cu ajutorul lui Dumnezeu am învins pre cei trei zmei, care au fost înghițit soarele, luna și stelele, scopul ni l-am ajuns; acum putem merge acasă, că după făgăduința făcută de împăratul, să ne dea fetele în căsătorie. Însă n-ar fi oare mai bine, fiindcă acum nu ne mai temem de nimeni, să mai umblăm puțin prin lume, să știm cum e lumea. De căsătorie avem vreme! Ce ziceți frații mei?

— Bine, să mergem, să vedem lumea, răspunseră ceilalți.

Așadară iar plecară la drum; dar nu mult merseră, pînă văzură niște curți mari, frumoase, făcute toate numai din aur și argint.

Văzînd aceste curți, Aripă-Frumoasă zise cătră frații săi:

— Frații mei, stați puțin în drum aici, să mă bag în aceste curți, să văd cine șade în ele.

Dă el să se bage, nu știe să deschidă ușa, se făcu dar muscă și se băgă pe gaura de la încuietoare și începu a zbura, dar nu văzu pe nimeni, merse deci mai departe, pînă ce în a 12-a odaie văzu o zmeoaică bătrînă și trei mai tinere, îndată ce văzu musca, zmeoaica zise:

— Dragi nurorilor mele! prindeți musca aceea, căci ea v-a omorît bărbații voștri și feciorii mei.

Auzindu-le aceasta, Aripă-Frumoasă se băgă în o crepătură din grindă.

Căutară destul zmeoaicele, dar n-o putură prinde. Atunci una din zmeoaicele tinere grăi:

— Lasă, mamă! că din mîinile noastre tot nu scapă căci eu mă voi face o fîntînă și împrejurul meu așa căldură va fi, că tot cel ce va trece pe-acolo, va trebui să bea apă din mine ș-atunci îl voi otrăvi.

Cealaltă zise:

— Mamă, eu mă voi face un cuptor cu foc și împrejurul meu așa de frig va fi, încît tot cel ce va trece trebuie să se încălzească și atunci îl voi otrăvi.

Cea mai mică și mai frumoasă grăi:

— Mamă, eu mă voi face un păr cu pere de aur, atît de frumoase pere vor fi pe mine, de toți vor trece, vor trebui să guste din ele și toți, cîți vor gusta vor muri de otravă.

Auzind aceste vorbe, musca zbrrr! fugi afară. Acum zmeoaica cea bătrînă strigă:

— Lele-i fie mamă-sa, că-mi pare că scăpă, dar mergeți și faceți ce ați zis.

Au și mers și s-au făcut ce-au zis.

Întorcîndu-se la frații săi Aripă-Frumoasă grăi:

— Să mergem încă puțin!

Abia plecară și deodată dete preste ei o căldură, încît leșinau de sete. Iată și-o fîntînă! Ce bucurie pentru dînșii, cînd vrură să bea, Aripă-Frumoasă nu-i lăsă, ci îndată făcu cruce preste fîntînă, care se și prefăcu în venin roșu ca sîngele. El grăi dar:

— Vedeți, frații mei, ce-ați vrut să faceți!

Merseră iar mai departe și-i ajunse un frig grozav, cînd iată că văzură și-un cuptor cu foc; bucuria lor! Dar Aripă-Frumoasă le zise:

— Nu vă bucurați așa de tare, că nici de acela nu veți avea parte.

— Cum să n-avem, doar nu ne vei opri ca de la fîntînă?

Cînd ajunseră acolo, călătorii dau să se încălzească, dar Aripă-Frumoasă face cruce cu sabia preste cuptor și îndată se prefăcu și acesta tot venin.

— Vedeți, frații mei, ce-ați vrut să faceți?

De-aici iar plecară și merseră mai departe.

Nu preste mult însă, văzură un păr cu pere de aur și strigară:

— Ah! ce pere frumoase!

Serilă mai adause:

— Din aceste o să-mi umplu traista, să-i duc miresei mele.

Miezilă zise:

— Nu numai traista mi-o voi umplea, ci mă voi și sătura și eu bine.

— Ba, vă puneți pofta-n cui! grăi Aripă-Frumoasă căci cu perele acestea chiar așa stăm ca și cu fîntînă și cu cuptorul de mai înainte.

— Ce vrei cumva să ne oprești de la pere? se răstiră frații.

— Ai grijă, că nu ne vei tot purta de nas.

Cînd ajunseră lîngă păr, îi mai rugă Aripă-Frumoasă ca să se stăpînească, dar ei tot vrură să ia pere. Atunci Aripă-Frumoasă făcu o cruce cu sabia cătră păr și tot părul se prefăcu în venin.

El zise dar cătră frații săi:

— Vedeți ce-ați vrut să faceți?

Atunci frații se rugară de iertare, iar el urmă:

— Văd că nu vă țineți de făgăduința ce i-am făcut-o mamei noastre, cînd am plecat de-acasă; eu răul nu vi l-am vrut; ne-a ajutat Dumnezeu de scopul ni l-am ajuns, la care lucru voi foarte puțin ați ostenit. Mergeți dar acasă și luați în căsătorie pe fetele cele mari ale împăratului, iar pe cea mică mi-o lăsați mie, căci eu mă duc să văd, dacă se află ori nu în lumea aceasta viteaz mai mare ca mine?

Cu acestea ei se despărțiră.

Miezilă și Serilă o luară cătră casă, iar Aripă-Frumoasă își urmă calea.

Merse multă lume împărăție, ca Dumnezeu să ne ție, pînă ce dete de-o cîrciumă, intră în ea și întrebă pe cîrciumar, după ce-i spuse toată întîmplarea sa, dacă nu cumva știe undeva vrun om mai viteaz ca el, și dacă știe unde este el?

— Este un om nu departe de-aci, zise cîrciumarul, care în toată ziua se bate cu zmeii și niciodată nu mai gată, căci este o zmeoaică bătrînă, care face cătanele de zmei cu ițele.

— Ah! ce om prost, strigă Aripă-Frumoasă, trebuie s-o omoare pe zmeoaică!

După aceste sări pe cal și întrebă, că încătrău locuiește zmeoaica aceea?

Aflînd cum și încătrău șade, el dete pinteni calului, se duse și-o găsi pe zmeoaică făcînd cătane de zmei cu ițele. Fără ca să mai piardă multă vorbă, el îi tăie capul cu sabia, pe celelalte cătane pe toate le omorî, iar colții zmeoaicei, care ajung caii pînă la genunchi, îi luă cu el drept dovadă și se-ntoarse iarăși la birtul de mai nainte și zise cîrciumarului:

— Mai mare viteaz sînt ca omul dumitale, căci am omorît zmeoaica bătrînă și-acum nu mai are cine să facă zmei.

— Foarte bine, zise cîrciumarul, îți mulțumesc de bunătate, că baremi acum și eu am odihnă; dar viteazul de care ți-am pomenit, doarme ici în casa aceasta, iar acela îi este calul.

Cînd își aduse Aripă-Frumoasă și el calul înlăuntru îl văzu celălalt cal, începură a se săruta, căci au fost frați.

După aceea Aripă-Frumoasă se băgă în casă, unde dormea acel viteaz și-l sculă din somn, legară amîndoi prietinie, apoi Aripă-Frumoasă începu a-și spune întîmplările cu cei trei zmei și cele trei zmeoaice, iar viteazul, care zicea că se cheamă Pipăruș Pătru, îi spuse pățaniile lui.

— Nu te mai teme, frate Petre, grăi Aripă-Frumoasă, că eu am ucis zmeoaica bătrînă, iată aici dinții ei ca dovadă.

— Norocul nostru că legarăm prietinie, zise viteazul, căci preste vrun ceas unul din noi ar fi trebuit să piară. Foarte rău mă supărai, auzind de moartea ei, căci n-am acum cu cine să-mi petrec toată ziua.

A doua zi, Aripă-Frumoasă întrebă pe cîrciumar:

— Mai știi undeva vrun viteaz mai mare ca mine?

— Mai știu unul, răspunse cîrciumarul, un bătrîn în pădurea blăstămată. Acela îndată ce te vede, îți arată o oglindă și-ți ia puterile și frumusețea, apoi face ce vrea cu tine.

— Mă voi duce și acolo să văd.

— Mai bine stai pe pace, că știu că ți se va întîmpla rău, îl rugă cîrciumarul.

Dar Aripă-Frumoasă nu l-a ascultat, ci și-a luat rămas bun de la Pipăruș Pătru și s-a dus multă lume împărăție, ca Dumnezeu să ne ție.

Multe zile a călătorit, pînă ce în urmă a dat de „pădurea blăstămată”. Acolo vede că îi iese un bătrîn înainte, îi arată o oglindă și îi ia puterile și frumuseța, îl scoboară de pe cal, calul îl bagă în grajd și pe el îl închide în cușcă de fier.

Acolo și-a plîns Aripă-Frumoasă neascultarea, dar era tîrziu.

A treia zi bătrînul zise cătră el:

— Pămînteanule! îți voi da puterile și frumuseța, dacă îmi vei aduce pe Ileana Cosînzeana de muiere, calul ți-l voi da după aceea.

— Bine, zise Aripă-Frumoasă, dar nu știu unde locuiește.

— Preste marea aceasta, îi arătă bătrînul.

I-a dat apoi drumul din cușcă, i-a dat însă numai frumseța, dar nu puterile. Aripă-Frumoasă își făcu acum o corabie, în care a băgat tot felul de marfă și așa a plecat.

Cînd a ajuns la marginea mării, a deschis negoțul său în corabie și-a chemat pe-o femeie ce spăla la margine, ca să-și cumpere. Femeia însă îi zise:

— Eu n-am nevoie de haine, căci am destule, dar stăpîna mea poate că și-a cumpăra.

— Cum cheamă pe stăpîna ta? întrebă Aripă-Frumoasă.

— Ileana Cosînzeana, fu răspunsul.

Tare s-a bucurat Aripă-Frumoasă la auzul acestor vorbe și zise:

— Fii bună, spune-i că este aici negoț, de tot felul, să-și cumpere ceva.

După ce îi spuse femeia, Ileana Cosînzeana veni și ceru să-i aducă la margine marfă să-și aleagă, dar Aripă-Frumoasă zise:

— Am foarte multă marfă și scumpă și nu o pot aduce toată afară; binevoește a veni înlăuntru și-ți alege de care-ți place.

Ileana Cosînzeana și veni înlăuntru, dar pe cînd alegea mai bine, Aripă-Frumoasă închise iute ușa și porni corabia.

Văzînd aceasta, Ileana Cosînzeana voi să se arunce pe fereastră în mare, dar Aripă-Frumoasă o prinse și n-o lăsă. Atunci ea zise:

— Lasă-mă să mă arunc în mare și să mor, căci știu că nu mă duci ție, căci atunci n-aș zice nimic, dar mă duci la spurcatul de bătrîn, care de mult a voit să mă prindă, însă numai prin vicleșugul tău m-a putut.

— Lasă, dragă, că voi scăpa eu de acolo și atunci te voi scăpa și pe tine, fii numai pe pace, căci nu mult vom robi acolo.

Așa s-a mai liniștit și-a adormit.

Cînd s-a trezit era în brațele bătrînului, iar Aripă-Frumoasă stetea închis în cușcă.

Ea înțelese acea ce i-a fost spus Aripă-Frumoasă că nu mult vor fi „robi”.

A doua zi, după ce s-a dus bătrînul la vînătoare, Aripă-Frumoasă grăi cătră Ileana Cosînzeana.

— Cînd va veni acasă bătrînul, întreabă-l unde-i stă puterea căci atunci facem ce facem cu el.

După ce se întoarse bătrînul și după ce îi dete de mîncare, ea îl întrebă că unde-i stau puterile?

El a răspuns: în mătura de după ușă.

Altă zi, cînd iar a fost la vînătoare bătrînul, Ileana Cosînzeana i-a spus lui Aripă-Frumoasă ce i-a spus ei, dar Aripă-Frumoasă îi răspunse:

— Minte! întreabă-l a doua oară!

După ce veni bătrînul acasă și după ce îi dete de mîncare, Ileana Cosînzeana a început a se linguși pe lîngă bătrînul și a-l ruga să-i spună unde-i stau puterile, dar bătrînul s-a mîniat și i-a tras o palmă zicînd:

— Lele-ți fie mumă-ta, ce nevoie ai de aceasta? iacă colo în pușca din cui îmi stau puterile!

După ce a mers iar la vînătoare bătrînul, i-a spus lui Aripă-Frumoasă ce palmă a căpătat și ce răspuns.

— Nu te teme, dragă, zise Aripă-Frumoasă, mai întreabă-l o dată, că ce ți-a spus nu e adevărat și atunci cred, că-ți va spune adevărul.

După ce a venit iar acasă bătrînul, atîta s-a lingușit Ileana Cosînzeana și în urmă l-a rugat să-i spună cu adevărat, unde-i stau puterile? și mai tare s-a mîniat acum bătrînul și i-a dat un pumn, încît a amețit, dar în urmă i-a părut rău și i-a zis:

— Draga mea, acum te-am adus, acum să te schilăvesc, iartă-mă că-ți voi spune, iată: Nu departe, la nouăzeci și nouă de pași se află o peșteră, în peșteră se află un urs, în urs un iepure, în iepure o rață și în rață două muște; în acele stau puterile mele. Fie de mine ce va fi, pentru tine o fac aceasta, ca să nu zici că nu te iubesc și nu-ți spun drept.

Abia a așteptat Ileana Cosînzeana să meargă bătrînul de acasă la vînătoare, pentru ca să-i spună lui Aripă-Frumoasă; deci cînd a gîndit că bătrînul e cam departe, a fermecat Ileana Cosînzeana cușca, care îndată s-a desfăcut și a ieșit Aripă-Frumoasă s-a uitat în oglindă și și-a dobîndit iară puterile și frumuseța, apoi s-a suit călare pe cal, a luat și cuțitul cel mare al bătrînului și s-a dus la peștera aceea, a omorît mai întîi ursul, din urs a ieșit un iepure, și pe acela l-a ucis, din iepure a ieșit o rață, aceea încă o ucise, din rață ieșiră două muște, una o putu ucide cu palma, iar celaltă îi scăpă. Din întîmplare însă văzu o muscă înainte, dete cu pălăria în ea și pică la pămînt, atunci puse mîna pe muscă și-o luă cu pămînt cu tot, o învălui în o cîrpă, se sui pe cal și se duse acasă, cînd fu aproape de locuința bătrînului, vede pe bătrîn venind și-abia trăgîndu-se. Atunci el zise:

— M-ați înșelat; dar așa-mi trebuie, deci fii bun și omoară și cealaltă muscă, ca să nu mă chinuiesc, și apoi mergeți.

Atunci Aripă-Frumoasă a omorît musca și bătrînul încă a căzut mort la pămînt.

Întorcîndu-se în casă, Aripă-Frumoasă grăi:

— Dragă! bătrînul e mort, să mergem!

Bucuria Ilenei fu nespusă de mare. Ei plecară amîndoi călare pe un cal. Într-un tîrziu, Ileana Cosînzeana întrebă:

— Unde mă duci?

— Eu numai din răsfăție am venit pe aci și am căzut prins, dar am încredințat acasă; te duc prietenului meu Pipăruș Pătru dacă vreai?

— Vreau, căci îl cunosc de cînd eram mică și după el însetam, fu răspunsul.

Cînd au ajuns la birtul de mai nainte, au găsit acolo pe Pipăruș Petru, care și-o luă de nevastă pe Ileana Cosînzeana. Cînd auzi crîșmarul de soarta lui Aripă-Frumoasă, îl plînse, dar a rîs apoi de soartea bătrînului.

După ospățul lui Pipăruș Pătru, Aripă-Frumoasă plecă cătră casă unde găsi pe mireasa lui plîngîndu-l.

După ce a spus toate cîte a pățit, împăratul grăi:

— Îți mulțămesc foarte pentru credința ta cătră mine; ce ți-am făgăduit și-am jurat, că îți voi da, îți și dau: frații tăi încă n-au căpătat nimic pînă acum, ca să fie toate trei ospețele deodată.

Începură dar a tăia la scaune și la căzi pentru ospățul la care a fost nun mare Pipăruș Pătru cu Ileana Cosînzeana.

Ce se va mai fi întîmplat după ospăț, asta n-o știu, căci am băut prea multă apă la acea petrecere, la care am auzit această poveste chiar din gura lui Aripă-Frumoasă.