Argumentul de căpetenie

Jump to navigation Jump to search



Argumentul de căpetenie
de Mihai Eminescu


Argumentul de căpetenie care ne întimpină, atât în “Le Nord”, cât și în “Viedomosti”, întru cât privește chestiunea de drept a Basarabiei este următorul: rușii nu au luat Basarabia de la Moldova ci de la turci și de la tătari, nu prin convențiune, ci cu sabia; la 1856 nu au dat-o înapoi adevăraților ei proprietari, ci Moldovei, n-au pierdut-o prin sabie, ci prin o stipulațiune care azi și-a pierdut rațiunea de-a fi și în fine Moldova n-a contribuit întru nimic la acea cesiune, ci Basarabia i-a fost anexată numai pentru că ea era cea mai apropiată vecină și cel mai inofensiv stat. Dacă Moldova era un stat puternic, Rusia nu ceda Basarabia etc.
Îngustimea spațiului nu ne permite să dezbatem astăzi chestiunea cu documente în mână. Într-unul din numerele viitoare vom face-o însă. Deocamdată ne mărginim a schița chestiunea astfel.
Însuși numele “Basarabia” țipă sub condeiele rusești. Căci Basarabia nu însemnează decât țara Basarabilor, precum Rusia înseamnă țara rușilor, România țara românilor. Pe la 1370 Mircea I Basarab, care se intitula Despota Dobrodicii adică despotul Dobrogei, Domn al Silistrei și al țărilor tătărești, întinsese marginile domniei sale până la Nistru de-a lungul țărmului Mării Negre, cucerind aceste locuri de la tătari. Pentru capătul veacului al patrusprsecelea stăpânirea Valahiei asupra acestor locuri e necontestabilă.
La începutul veacului al cincispesecelea, sub Alexandru cel Bun avem dovezi sigure și autentice că Basarabia era a Moldovei. Și pentru ca să nu fie nici un fel de îndoială asupra acestei stăpâniri, întâmplarea a vrut ca întreg cursul veacului pârcălabii Cetății Albe, ai Chiliei și ai Hotinului să iscălească alături cu Domnii țării hrisoavele Sfatului coroanei moldovenești. Hotinul e însă tocmai în vârful cel mai spre nord al Basarabiei actuale rusești. Cetatea Albă se află la gurile Nistrului. Chilia la gurile Dunării, încât orice document din acea vreme rezumă în aceste trei nume carta Basarabiei întregi și proprietatea Moldovei asupră-i.
În veacul al șaisprezecelea Moldova intră sub protecția Porții. Tot în acest veac această țară are nenorocirea că se stinge dinastia Dragoșizilor, cum o numește Dim. Cantemir, a Mușatinilor, dacă ne luăm după cercetările mai noi.
Cu fiii lui Petru Rares se stinge sau, mai drept zicând, se-nstrăinează chiar linia nelegitimă a familiei domnești. Se-ncepe în Moldova o vreme neliniștită, un veac de turburări care a permis turcilor de a lua în posesiune — nu în proprietate — Cetatea Albă și Chilia. Voind să-și întărească drepturile asupra Moldovei ei își creează două puncte de reazem în aceste două cetăți, în care au garnizoane turcești și pentru a căror hrănire ei însemnează și un raion împrejurul cetăților. Dar atât în raion cât și în cetate vechile autorități civile moldovenești funcționează mai departe.
Posesiunea locurilor era uzurpată de turci, proprietatea Moldovei nu era contestată nici acum.
La începutul veacului al șaptesprezecelea în fine, turcii își creează un al treilea reazem, atât asupra Moldovei cât și în contra Poloniei, ocupând militărește cetatea Hotinului. Această cetate trece ades în mâinile moldovenilor, apoi iar o reocupă turcii, dar proprietatea și a acestei cetăți n-a fost înstrăinată prin nici un tratat formal. Tot în acest veac Domnii moldovenești colonizează ei înșii o parte din Basarabia, adică Buceagul, cu tătari, pe o întindere de două ceasuri lățime. Acești tătari se așează însă cu condiția de a se judeca singuri ei între ei, numai având judecăți cu moldovenii să aibă a se judeca înaintea autorităților moldovenești.
În veacul al optsprezecelea nefericitul Dimitrie Cantemir se aliază cu rușii. Toma Contacuzin, generalul de cavalerie al Domnului Valahiei, trece asemenea la ruși. Turcia pierde încrederea în Domnii pământeni și trimite fanarioți. Această alianță cu Rusia ne-a făcut să pierdem Domnia, armata, dezvoltarea noastră intelectuală și economică. Domnii fanarioți sunt numai umbrele domniei vechi. Atunci turcii pun țările noastre sub o atârnare foarte grea. Deși ele aveau autonomia lor veche în toate punctele esențiale, deși proprietatea lor n-a fost alterată, totuși, lipsiți de armată, adică de puterea fizică, lipsiți de domnia națională, adică de puterea noastră morală, noi nu puteam rezista loviturilor ce ni le da Poarta.
Deși la pacea de la Passarowitz Poarta declară că nu poate ceda Austriei Moldova, fiind țară închinată, nu supusă cu sabia, totuși ea mai târziu cedează Bucovina, iară în anul 1812, Basarabia, adică ținutul Hotinului, o parte bună a Moldovei, și Basarabia proprie până în Dunăre.
Cu sabia n-a fost luată însă nici Bucovina de austrieci, nici Basarabia de ruși, ci prin fraudă.
Pentru Bucovina s-au cumpărat delegații turci și un general rus, pentru Basarabia asemenea; căci delegații Rusiei primise ordin din San-Petersburg să-ncheie pace cu orice preț, de vreme ce intrase Napoleon I în Rusia. Dragomanul Porții, fanariotul Moruzi, cumpărat și sperând a veni la domnie prin ajutorul Rusiei, a-ncheiat pacea de la București. Moldova întreagă n-o putea ceda rușilor, că atunci n-ar fi avut unde domni, cedă deci jumătatea ei dintre Prut și Nistru.
O flotă engleză stătea în Bosfor și sili pe sultan să încheie pacea de la București.
Sultanul ridică mucul condeiului de pe tratat și trecu pe o altă hârtie: sentința de moarte a lui Moruzi.
Iată în câteva linii generale chestiunea de drept pe care ne-o rezervăm a o expune pe larg în alte numere.

1 martie 1878