Aquarele/Doi bogați

 

DOĬ BOGAȚĬ

M’a dus avarul să’mĭ arate
Intregul său tezaur,
Și mi-a deschis o ladă plină
Cu aur… aur… aur…

Privindu-mă cu ochĭ ironicĭ
Mi-a zis: „Arată-mĭ mie
„Și tu, acum, dacă se poate,
„Atîta bogăție!”

Atuncia, ca să-mĭ stîng în suflet
Sarcazmul și amarul,
Și să-ĭ arăt că de cît mine
E maĭ sărac avarul;

L-am dus grăbit spre locuința,
Spre raiul drageĭ mele,
Și-am zis avaruluĭ: „Privește
„Furiș printre perdele!”

El s’a uitat: pe-o pernă albă
Dormea iubita dusă,
Și ’n jurul eĭ plutea un farmec
De liniște nespusă…

Ne-am dus în urmă fie-care
Spre scumpul său tezaur:
Eu la iubita mea,—Avarul
Spre lada luĭ cu aur…