Apus violet

Apus violet de Iuliu Dragomirescu

publicată în Revista Literatură și Artă Română, 1897-98, p. 758

Albastru pal, nuanță fină, sub nimbul clar de ametist,
Tremurător’și’ntinde umbra pe valuri de mătase clare
Și în dantele de parfumuri adorm colorile solare,
Iar eu admir zaimfuri albe c’un mistic dor de fetișist.

Se ’ntind apusuri violete ca în superbe nopți polare,
Și eu închin pe corzi de lire barbare imnuri de artist.
Dar imnu ’n valuri azurate e-așa de trist, e-așa de trist,
E-așa de trist un vis de lire, când mor nuanțele solare.

Ah, voi apusuri fermecate, penumbra nopților de aur,
Când Febus își resfiră ’n unde tremurătorul lui tesaur,
Păgân mă ’nchin și trist contemplu o stea pe arcul de lactee,

Iar steaua dragă ’n corzi de harpe ca o imagine scîntee...
Ah, flaute de înserare doinind pe ninse heleștee
Se răspândesc și mă îmbată din apa florilor de laur.