Antioh Cantemir: Epistola I

Jump to navigation Jump to search
Epistola I - Cătră cneazul Nikita Iurievici Trubețkoi
de Antioh Cantemir
traducere realizată de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844)


Tu, care în câmpul slăvii pre Bellona ai văzut,
Cu fruntea încununată de laure sângerate,
Eu credeam c-o nouă viață liniștită-ai început
Și culegi în pace rodul trudelor îndelungate;
Dar aud că Mumei noastre tu ești iar trebuitor.
Ea, dorind ca rânduiala și dreptatea să-nflorească
În a sa împărăție și pintre al său popor,
O nouă dregătorie a voit să-ți dăruiască,
Căci știe că prin aceasta săracul se liniștește
Și a văduvelor lacrimi nu vor cădea pe pământ,
Știe că a judecății cumpănă nu se clătește
Și nu-i lăsa să s-ascundă adevărul acel sfânt.
Pentru cel iubit de slavă, a merge pe a ei cale
Îndemn foarte plăcut este. Caracterul tău firesc,
Conștiința ta curată și dulci virtuțile tale,
Câtă mângăiere l-asupriți ele făgăduiesc!
La acei ce de-a șicanei viclenii se împilează
Și pre carii oarba zeie îi scârbește ne-ncetat!
Acum văd că iar răsare a adevărului rază
Și de hobotul minciunei văd că iarăș au scăpat.
În obștescul bine însă și al meu în parte este,
Căci șezând în capitală mai ades nădejduiesc
A priimi de la tine mult dorita mie veste,
Că te afle-n sănătate, știind cât te prețuiesc,
De mă crezi că tot sunt vrednic de a ta prietenie;
Pentiu că far de aceasta traiul meu e neplăcut.
Pătimesc precum un popă care la un praznic știe
Că n-are cu-ndestulare de mâncat și de băut.