Anei

 

Slavă vouă Ceruri!
Primejdia s-a dus
Și lânceda boală
Tânjind s-a supus —
Febra numită «Viață»
Tânjind s-a supus.

Trist văd că sunt
De puteri vlăguit;
Niciun mușchi nu întind
Stau doar așa lungit —
Dar nu-mi pasă: mai bine-i —
Și mă simt liniștit!

Stând așa grav întins
În pat, fără efort,
Oricine mă vede
Mă poate crede mort —
Poate chiar să tresară,
Crezându-mă mort.

Gemete și bocire,
Vaete, rătăcire,
S-au potolit acum —
Și cu acea oribilă
În inimă zvâcnire —
Oribilă, oribilă zvâcnire!

Osânda fără milă
Și boală și silă —
Au trecut. Și-a lor febră,
Înnebunindu-mi creierul —
Febra numită «Viață»
Febra ce-mi ardea creierul.

Și din toate torturile
A trecut cea mai rea —
Teribila tortură
A setei de a bea
Râul de naftalină
Al Pasiunii damnate: —
Am băut dintr-o apă
Ce orice sete-abate: —

Dintr-o apă ce curge
Ca un cântec de leagăn,
Într-un foarte aproape
Izvor sub pământ —
Într-o foarte aproape
Grotă de sub pământ.

Și, să nu mi se spună
Vreodată cu păcat,
Că mi-e camera neagră
Și strâmt e al meu pat —
Niciun om vreodată
N-a dormit în alt pat;
Ca să dormi, va să șovăi
Într-un astfel de pat.

Chinuitul meu spirit,
Fără metamorfoze
Acum rămas, nu plânge
Ca mai ieri după roze —
După vechile chinuri
Cu mirt și cu roze:

Căci acuma, când doarme,
I se pare, cu ele,
O mai sfântă mireasmă,
Împrejur, de pansele —
A rozmarin mireasmă,
Stropită cu pansele —
Rută, îmbălsămate,
Puritane, pansele.

Și stă el fericit,
În alintul nu vanei
Visări despre credința
Și frumusețea Anei —
Scăldat în mângâierea
Cosițelor Anei.

Duios m-a sărutat ea,
Suav pe ochii grei,
Până dădui ușor
Să dorm la pieptul ei —
În somnul greu să dorm la
Raiul pieptului ei.

Când noaptea coborî
Mă-nveli duhul său,
Și se rugă de îngeri
Să mă păzească de rău —
Rugă pe crăiasa îngerilor
Să mă păzească de rău.

Și stau întins așa
În pat, fără efort,
(Știind iubirea ei)
Că vouă vă par mort —
Eu stau întins mereu
În pat, fără efort,
(Cu iubirea-i alături)
Că vă par vouă mort —
Voi vă înfiorați
Părându-vă că-s mort.

Dar îmi e mai aprinsă
Inima diafanei
Decât sunt stelele cerului;
În ea e dragostea Anei —
În ea e toată lumina
Tandră a dragostei Anei —
În ea e toată lumina
Gândului ochilor Anei.

1849.