Anarhia în literatura noastră de astăzi

Anarhia în literatura noastră de astăzi de Ovid Densusianu

I

Multe și nenumărate sunt punctele de vedere din care am putea studia și cerceta starea în care se află de un timp încoace literatura română. Ca într-un caleidoscop, în care imagini după imagini trec și se succed repede dinaintea ochilor noștri, literatura noastră de astăzi se prezintă sub fel de fel de fețe și sub cele mai variate colori, colori din nefericire fără consistență, lipsite de preciziune și putere de vieață, și care, prin urmare, dau un aspect trist, bolnăvicios, mult chinuitei noastre mișcări literare de astăzi.

Nimeni nu poate contesta înfățișarea tristă, anemică și enervată pe care o are literatura noastră din timpul de față, și este de ajuns ca să aruncăm o singură privire asupra situațiunei generale în care ne aflăm din punct de vedere literar, pentru ca să ne convingem că este peste putință să mai continuăm calea piezișă pe care ne-am îndrumat, și că este de datoria fiecăruia din noi să ne gîndim serios la mijloacele cu care trebuie să ne înarmăm și la care trebuie să recurgem, pentru ca să punem odată capăt stărei anormale în care ne găsim, și astfel să ieșim din nefericitul impas în care am intrat.

Ori prin cîte reticențe și paleative am căuta să mascăm și să lustruim la suprafață răul de care sufere și în care s-a cufundat de cîtva timp literatura noastră, este imposibil ca, înșelîndu-ne noi pe noi, să credem că nu este nimic de făcut, nimic de îndreptat, nimic de schimbat în direcțiunea pe care a luat-o spiritul și ocupațiunile noastre literare. Lăsînd la o parte acele cîteva cazuri rari și izolate, care la noi sînt considerate ca excepții, pe cînd la alte popoare mai culte ele formează regula generală, literatura noastră din timpul de față, privită în liniamentele ei generale și interpretată într-un mod rece și obiectiv, se prezintă vederilor noastre sub următoarea înfățișare.

În toate părțile lipsă desăvîrșită de originalitate și completă secetă de convingeri sincere și de idei nouă și sănătoase; în toate direcțiunile afectarea și îngîmfarea triumfează asupra bunului-simț și al modestiei; la fiecare pas ochii noștri nu întîlnesc decît aceleași veșnice înscenări copilărești de mascarade literare din mijlocul cărora se ridică glasul cutărui sau cutărui aventurier literar, care tîrăște după sine o gloată de nepricepuți și cască-gură, care stau și admiră asemenea arlechinade de bîlci cu aceeași plăcere cu care vechii proletari romani din al doilea secol înainte de Cristos priviau și urmăreau toate parăzile și procesiunile militare — sau, ca să vorbim de la noi, cu aceeași plăcere și tîmpire cu care burtă-verzimea și mahalagiii priviau în timpul fanarioților la pantahusele de pompe stupide de la curțile domnești și boierești, pantahuse descrise de un Gheorgachi și în care se rezumă toată gloria nemernicilor domni și a lingușitorilor lor din acel timp nefericit. Paralel cu toate acestea, în fiecare zi avem de înregistrat afișări de clici și cîrdășii literare în care se înrolează toate inteligențele echivoce și suspecte, toți copiii pierduți, toți rahiticii și cleptomanii literari, care apoi, printr-o curioasă metamorfoză, ajung și se prefac în genii, de îndată ce vin și se adăpostesc în asemenea falanstere de pretinsă glorie, emancipare și educațiune literară. Din sînul unor asemenea cercuri vedem ieșind în lume acel întins convoi de scriitori, care, cu cîteva fraze furate și contrabandate din autori străini obscuri și din opere de a doua și a treia mînă, vin și înjghebează o literatură seacă de paradă, pe care ei o dau drept hrană intelectuală publicului naiv și puțin cunoscător. Tot în sînul unor asemenea cîrdășii își iau naștere toate principiile și teoriile demodate, care se pun în circulație și se repetă la fiecare ocazie și la toate discuțiunile în care drept autoritate ți se citează numele unor autori care, fără nici un scrupul și fără ca să fie chemați, îndrăznesc să-și desfacă marfa lor pe piața unde-și dau întâlnire toți declasații și dezechilibrații intelectuali de care te lovești la fiecare pas și care foiesc mai mult decît oricînd în lumea și viața societăților de astăzi.

Dacă asemenea lucruri se trec și-și găsesc la noi teren priincios, aceasta provine mai întîi din cauză că publicul naiv primește tot ceea ce i se dă, și el nu este decît o simplă păpușă pe care o învîrtește fiecare după propriul său plac, un simplu fonograf în care fiecare-și trîmbițează numele și pseudo-meritele lui.

A doua cauză este lipsa unui numeros și puternic element cultural, capabil de a face o selecțiune atît între merit și nulitate, cît și între minciună și adevăr, lipsa adecă a unei pături puternice de oameni superiori, muncitori, și modești totodată, a unui strat de individualități conștiente de propriile lor forțe, individualități care să fie în stare a elimina pe acei farsori, care obraznici și înfiați ca toate nulitățile, se îndeasă să dicteze și să-și deie aerul de conducători acolo unde nu-i iartă puterile și priceperea lor.

Fără-ndoială că fenomenele asupra cărora am insistat mai sus denotă o stare patologică, un curent cu desăvîrșire nesănătos, și ele nu pot fi considerate decît ca simptomele unei complete anomalii și dezechilibrări, pe care, fără ca să exagerăm întru nimic, am putea-o numi bizantinism literar. Toate aceste părți rele ale spiritului nostru literar de astăzi ies cu atît mai mult în evidență și se impun cu atît mai mult vederilor noastre, cu cît ne lipsesc părțile bune, care să compenseze și să acopere ceea ce este stricat și putred.

Cele ce le-am spus noi pînă aici constituiesc deja un punct din care se poate studia situațiunea în care se găsește o mare parte din literatura noastră de astăzi. Noi vom analiza în cele ce urmează o serie de idei, din care se poate lămuri pînă la un punct faza actuală a literaturei noastre.

Urmărind în general aproape tot ceea ce se scrie și răsare pe ogorul tomnatic al literaturei române de astăzi, lucrul cel dintîi care ne izbește este lipsa de orientare fixă și lipsa de disciplină cu care scriitorii ies, fîlfîind și bojbăind ca liliecii, pe arena publicităței. Comparînd și confruntînd în masă operele literare care apar de un timp încoace, oricîtă bunăvoință am pune și oricîtă forță de atențiune am cheltui, ne va fi peste putință ca să găsim în ele o unitate de principii sau de vederi, o idee generală bine definită și precizată, care să circuleze în corpul fiecărei opere și să pună în mișcare, sub diverse forme, mintea și inima fiecărui scriitor. Dacă, prin urmare, în literatura noastră contemporană nu se poate surprinde nici o unitate de vederi, aceasta se datorește numai unei lipse fundamentale de solidaritate intelectuală între acei care-și supun operele lor la aprecierea publicului cetitor. În chipul acesta numai ne putem explica cum toți aceia care se pricep ceva în materie de literatură tind să se facă capi de școală cu cîteva idei ce le-au auzit de la alții, sau le-au cetit din întîmplare și numai pe jumătate în vreo carte apărută fie în Franța, fie în Anglia, Germania, Rusia ș.a.

Acestea sînt deci faptele asupra cărora ne vom opri în restul articolului de față arătînd, în cîteva trăsături generale, de unde vine această anarhie, această confuziune și destrăbălare fără margini și fără păreche, în care zace și tînjește literatura noastră de astăzi, lăsînd ca cu timpul să revenim asupra unor cazuri speciale.

II

În istoria politică și culturală a unui popor, epocele cele mai însemnate și care leagă firul faptelor istorice sînt epocele în care găsim predomnind o singură idee generală, un singur principiu unitar, un singur ideal în giurul căruia s-au alipit toți oamenii de muncă și de inimă, și toate spiritele Lucide și pătrunzătoare. Bineînțeles că la început o asemenea idee generala, în care se concentrează pe zeci și chiar sute de ani puterea și luminile vieței viitoare a unui popor, își iau naștere în mintea unui grup restrîns de cîteva inteligențe superioare, și numai mai tîrziu, datorită influenței acestor din urmă, o asemenea idee începe a-și largi cercul său de admiratori și-a electriza, prin propria sa forța, spiritul peste măsură impresionabil al maselor, care întotdeauna completează și duc mai departe activitatea începută și inaugurată de cîteva individualități rari și izolate. În asemenea momente în care toate privirile sînt concentrate și ațintite spre un singur ideal, elementele dezorientate și refractare, care voiesc să facă disidență și să paralizeze acțiunea, rămîn în afară de curentul mare al ideilor, și toate sforțările lor, sforțări oarbe ale unor simple cantități neglijabile, se pierd fără a putea împiedeca întru nimic succesul ideilor împărtășite de toți oamenii care-și dau sprijinul lor și se fac promotorii principiilor largi și luminoase.

Ca exemplu al celor spuse mai sus ne pot servi atît figurile mărețe de la începutul secolului, care, deși persecutate și izolate, dar unite într-o singură idee, urmărind un singur ideal, au captivat toată suflarea românească și au reușit să aprindă toate spiritele cu care au venit în atingere; cît și energica și bărbăteasca generațiune de la mijlocul secolului nostru, care în timp de treizeci de ani și mai bine a luptat pentru aceeași singură idee generală, același singur ideal și acesta se răsfrînge în toate faptele îndeplinite de ei și asupra fericitei epoci în care au trăit, epoca bine definită prin însăși unitatea și comunitatea de idei a acelora care au creat-o.

Ceea ce se întîmplă în politică se poate constata și în literatură. Adevăratele epoci literare se nasc numai într-un timp în care toți scriitorii de valoare pornesc dintr-un același punct și, însuflețiți de același principiu unitar și general, mintea lor vizează aceeași stea de pe orizontul lor intelectual. Așa, clasicismul întrupează în sine o întreagă epocă literară, pentru motivul că la toți reprezentanții săi autorizați se vede o comunitate de vederi și de idei, aceeași concepțiune despre artă și despre vieață, și același mod de a privi și interpreta, sub diverse forme, natura omenească. Același lucru se poate vedea în secolul nostru atît în activitatea literară a romanticilor, cît și într-aceea a naturaliștilor contemporani.

La noi generațiunea bătrînă de acum cîteva decenii — față cu natura și caracterul special pe care trebuie să-l aibă mișcarea noastră literară — a lăsat o urmă bine întipărită și a format o epocă în întreaga evoluțiune modernă a literaturei noastre, numai pentru că toți au scris sub impulsul puternic al unei și aceleiași idei generale, care transpiră și circulează în toate operele ieșite din pana lor.

Astăzi lucrurile nu stau tot așa, din cauză că toate raporturile noastre culturale au suferit o adîncă zguduitură și zdruncinare, în urma căreia a dispărut chiar acel puțin echilibru și unitate, care exista mai nainte. De aici lipsa de orientare precisă pe care o surprindem la cea mai mare parte din literații noștri de astăzi, care scriu fără ca să aibă o idee unică și generală, un fir conducător în întunecosul și încurcatul labirint al situațiunei în care se află, pentru prezent, toate relațiunile noastre sociale. Lipsindu-ne, prin urmare, acea coeziune de idei cari să vibreze în mintea fiecărui scriitor și care să rupă hotarele strîmte și rigide ale patimilor individuale și ale egoismului de castă, consecința imediată a acestor fapte nu poate fi decît cea următoare. Fiecare lucrează izolat și separat de ceilalți, fiecare spune ceea ce voiește și cît poate și unde nu mai poate; voiește tot ce nu voiesc alții, din dorul bolnăvicios de a se pune într-un punct de unde numai singur să se poată vedea, și astfel fiecare se crede îndeajuns de tare ca să poată ieși în lume cu cîteva idei fie cît de sarbede. Lipsind acea idee generală în giurul căreia să se grupeze puterea de gîndire, lipsește acea forță care stabilește o unitate, o solidaritate și o coeziune intelectuală între toți aceia care voiesc și pot să tragă o brazdă pe ogorul înțelenit al tinerei noastre literaturi.

Lipsa unei asemenea solidarități mai este determinată și de o altă cauză. La noi în literatură nu se vede acea muncă serioasă și conștiincioasă, care există în alte părți și la alte popoare. Cînd fiecare muncește și-și pune în circulațiune forța și fondul real de gîndire de care dispune, este imposibil ca mai curînd ori mai tîr- ziu să nu se stabilească între toți un puternic curent de simpatie intelectuală, care tîrăște cu sine chiar elementele cele mai refractare și mai șovăitoare. Munca intelectuală în special consolidează mai mult decît orișice spiritul de asociațiune, și ea se poate considera ca fermentul cel mai energic pentru dezvoltarea spiritului de simpatie și solidaritate intelectuală între un grup mai mult sau mai puțin vast de inteligențe.

Prezența muncei persupune existența unei cooperațiuni și cooperațiunea aduce cu sine o ciocnire zilnică de idei și de tendințe, ciocnire și atingere din care nu poate rezulta decît o singură unitate de vederi și un fond intens de solidaritate spirituală. Comunitatea de cercetări serioase aduce cu sine un spirit de fraternitate cu mult mai fecund, cu mult mai larg și ma,i pozitiv decît spiritul de fraternitate întemeiat pe baza șubredă și artificială a admira- țiunei mutuale. Prin muncă continuă numai se pot forma opiniunile, și numai ea poate pune temelia curentelor sănătoase în toate direcțiunile și, în special, și în literatură.

Munca arată ce poate fiecare, ce face selecțiunea între forță și slăbiciune, și cu încetul chiar cei refractari, chiar cei ce vor să se impună fără muncă și fără forță, prin mijloace de intrigă și înșelăciuni de moment, bătuți mereu de concursul muncei, la comparațiunea forțelor, slăbesc, se conving și se închină, sau, ca niște netrebnici și răi la inimă, se eliminează singuri ori sînt dați deoparte. La noi pentru a se încungiura ori cel puțin amîna această eventualitate, s-au pus în practică o sumă de expediente și tertipuri cu scop de a înlocui munca și de a masca slăbiciunea, și a ajunge astfel la țintă, pentru un timp oarecare, nu numai fără muncă, dar și fără forță, fără calitățile absolut necesare pentru a obține rezultate reale și durabile.

Rezumînd dar, concluziunea finală la care ajungem este următoarea. în literatura noastră contemporană, privită în lineamente generale, nu se vede nici o unitate de vederi, pentru că ne lipsește o idee generală, care să fie ca un fel de vade-mecum al fiecărui scriitor. Ne mai lipsește încă munca serioasă și conștiincioasă, ce dă vieață tuturor ideilor mari care străbat mintea acelor ce voiesc să lase pe urma lor un punct luminos în literatura poporului pentru care au muncit. Lipsind aceste două elemente, solidaritatea intelectuală dintre scriitori apare ca un vis, ca o himeră.

Numai atunci cînd noi vom ajunge stăpîni pe o idee generală limpede și bine precizată pe care s-o urmărească scriitorii, numai atunci vom scăpa de trista priveliște de a da ascultare acelui noian de tot felul de idei, care de care mai sucite și mai curioase, din care toți voiesc să-și ridice un piedestal. Prezența unei asemenea idei va produce, inevitabil, acel proces de selecțiune în urma căruia cei mai mulți se vor face părtași ai acestei idei, formînd astfel, încetul cu încetul, un puternic curent de rezistență în contra acelor care, mai puțin pătrunzători, vor sta deoparte și în afară de cîmpul de luptă, pe care merg strîns uniți și adînc convinși de forța principiilor în giurul cărora s-au grupat. Și asemenea piroces de selecțiune va fi cu atît mai energic, cu cît ideea pusă înainte va fi mai limpede și mai intensă. Forța oricărei idei stă, totdeauna, în raport direct cu propria sa forță de selecțiune.

În același timp, atunci cînd la noi gustul pentru muncă serioasă va ajunge să se dezvolte pe o scară mai întinsă, numai atunci vom putea fi față la agonia și la ultima sforțare a acelora care, cu un volum sau două de fraze copiate și compilate din alte cărți, au voit să frustreze și să stoarcă de la mulțime cîteva laude răsunătoare și cîțiva lauri falsi și artificiali cu care să-și satisfacă propria lor vanitate și să-și ascundă seceta de idei și de sentimente care i-a stăpînit în tot cursul vieței lor.

Odată îndeplinite aceste două deziderate absolut necesare pentru progresul nostru literar, ne vom putea bucura de razele binefăcătoare ale unei solidarități intelectuale mai largi, și numai pe această cale vor dispărea aceste diviziuni și subdiviziuni de primătoare în care egoismul de castă sleiește orice manifestațiune liberă și sinceră, oprind în același timp pe scriitori ca să țintească spre același punct fix de pe orizontul nostru intelectual.

Fără îndoială că, dacă nu astăzi cel puțin mîne, vom putea ajunge aici de îndată ce vom avea în mijlocul nostru cîțiva oameni de muncă și adînc cunoscători ai situațiunei noastre literare de astăzi, oameni care, punînd bazele unei idei generale conducătoare, vor reuși să grupeze în giurul lor cîțiva admiratori entuziaști ai unei asemenea idei, pentru că nu trebuie să uităm că nici o idee, fie chiar dintre cele mai strălucite, nu poate să rodească fără entuziasm.

În chipul acesta, anarhia noastră literară de astăzi își va lua sfîrșit; și cu ea odată va apune și steaua acelora care i-au dat sprijin și ajutor.