Amintiri, în amurg

Jump to navigation Jump to search
Amintiri, în amurg
de Dumitru Iacobescu


<poem> Apusul cască roze mari de sînge; Prin parc țîșnesc izvoare de parfum... Ascult cum plîng fîntînele și cum Pe nervii mei arcușul serii plînge.

E-o muzică pierzîndu-se-n trecut, Un vis fugind pe-o strună de vioară, Trezind ecoul stins odinioară Si-amantele ce dorm în gropi de lut.

Ce triste sunt!... cu ochii mari și reci, Se-adună gînditoare pe poteci, În mîini purtîndu-și inimile goale.

Apoi, cu gesturi mute și domoale, Plutesc sfios spre mine, rînd pe rînd, Și îmi sărută sufletul, plîngînd. <poem>