Amintire (Voronca)
La ferești: procesiunea stelelor – călugărițe în alb.
De-asupra jăratecului păsări galbene rotesc în pâlpâiri dureroase,
...rămân așa să ascult respirarea bătrână a liniștii din odăi,
și tristețea care cade aceeaș pe streșinile întomnate și roase.
Uite: Clavirul e mereu cernit și stins.
Cântecele noastre dorm sub tăcerea lui ca sub îngheț apele sfâșiate...
Ți-aduci aminte? Ulițele se opriau toate pela geamuri,
ca să asculte sonata degetelor tale cu tristeți de ivoriu încrustate.
O tânguire de zăpezi moarte simt în piept...
Nădejdea sub povara zilelor însingurate e zdrobită.
Și pe suflet numai mâinile tale galbene mi-au rămas,
ca două frunze de iederă pe-un zid de casă veche și năruită...
Așa în dorință conturul părului ți-l străvăd ca firele de praf într’o rază
de lumină tristă. În jur e-acelaș desnădăjduit lăcaș,
și amintirea ta ca o muzică de înmormântare se depărtează,
și revine mâhnită dela o margine de oraș...
Umbrele îmi învăluie mai repede singurătatea...
E par’că o cădere de păsări ostenite și reci...
Clavirul e acolo: doliul unei ferești stinse,
Și tu prin suflet aceleași tresăriri de ape înserate îmi treci...