Am văzut și eu oameni plecând

 

Am văzut și eu oameni plecând
la război,
Erau tineri țărani, jumătate goi,
în vagoane de marfă, cântând,
cântece monotone și triste. Plecau.
Erau atât de mulți, că-ntunecau
zarea zilei de vară.
Și nu s-au mai întors. Secară
Și grâu a crescut din ei în Rusia.

În vremea asta, acasă,
se plimba arătoasă-n orașe
nerușinarea și nemernicia.
Ei nici măcar nu știau
pentru cine mor.
Erau numai simplu popor.
Oameni care ca plantele creșteau
în simplitate, lângă pământ.

Doamne, ochii lor unde sunt? Unde
Brațele lor pline de forță și de supunere?
Oare maimarii lor sau trudit să numere
crucile și schilozii?
Mie, când bate vântul, mi se pare
că aud cântece, mulțimi de picioare,
călcând în cadență. Nerozii
care-au murit în Rusia, se-ntorc,
să te judece, rât de porc,
îmbogățitule de război!

Ai dreptate să tremuri. Ascultă:
E ziua de-apoi!