Aeternitas (Carp)

 

Lumina ’nflăcărată a soarelui albește
Tot câmpul ce se ’ntinde ca apa unui lac,
Dar în tăcerea zilei de vară se pornește
Un dangăt trist de colopot....
Un cimitir sărac,

În loc de cruci și pietre, cu spini și buruene
Înconjură ’n cîmpie biserica din sat,
Și dangătul de clopot, împrăștiat a lene,
Plutește și se duce departe ’ntunecat...

În țintirim moșneagul, al cărui fiu murise,
Nu-l plînge, ci îi sapă cu grijă un mormînt,
Și numai cîte-odată cad pleoapele-i închise
Și-i curg pe față lacrimi ce se usucă ’n vînt...

Copilul lui murise, și el încet îi sapă
Mormînt, în care însuși mai bine-ar fi dormit.
În jurul lui se ’ntinde tot cîmpul ca o apă
Și cerul în lumină, etern și liniștit...